În România, tot mai mulți pacienți ar putea beneficia în 2025 de încadrare în grad de handicap, potrivit organizațiilor de profil. Specialiștii estimează că până la 15% din populație prezintă afecțiuni care pot limita capacitatea de muncă sau autonomia zilnică. Certificatul de handicap nu este doar un document medical, ci o formă legală de protecție socială, care oferă sprijin financiar, acces la tratamente și dreptul la un asistent personal.

Legea 448/2006 stabilește zece tipuri de handicap recunoscute: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat și boli rare. În funcție de severitate, se acordă unul dintre cele patru grade: ușor, mediu, accentuat sau grav.

Evaluarea nu se rezumă la un simplu diagnostic medical. Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH) analizează atât starea de sănătate, cât și impactul psihologic și social al bolii. Decizia finală aparține Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CEPAH), care funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din fiecare județ.

Orice persoană cu domiciliul sau reședința legală în România poate solicita certificatul, dacă îndeplinește criteriile prevăzute de lege. Dosarul trebuie depus la DGASPC sau la primărie și conține cererea-tip, actele de identitate, ancheta socială, documente medicale de specialitate și o scrisoare medicală de la medicul de familie.

Advertisement

Durata valabilității certificatului variază în funcție de gradul de handicap. Pentru adulți, poate fi temporar sau permanent. Pentru copii, este valabil între 6 luni și 2 ani, iar în cazuri grave, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Lista afecțiunilor care pot duce la încadrarea în grad de handicap este vastă. Printre cele mai frecvente se numără bolile cardiovasculare (infarct, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă avansată), afecțiunile respiratorii severe (BPOC, astm, fibroză pulmonară), bolile neurologice (scleroza multiplă, Parkinson, epilepsia severă), tulburările psihice majore (schizofrenie, depresie majoră, tulburare bipolară), bolile endocrine și metabolice (diabet cu complicații, obezitate morbidă), precum și afecțiunile musculo-scheletice (artrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, osteoporoză).

Certificatul oferă acces la o serie de beneficii: indemnizație lunară, transport gratuit, reduceri fiscale, servicii de recuperare, asistent personal sau facilități pentru accesibilitate.

În 2025, autoritățile din domeniu atrag atenția asupra importanței informării corecte a pacienților și familiilor lor. Lipsa cunoașterii procedurilor duce frecvent la pierderea unor drepturi importante.

Dacă dorești să depui un dosar pentru obținerea certificatului de handicap, te poți adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul tău sau poți consulta legislația actualizată pe portalul legislatie.just.ro.

Advertisement

Ciocănitoarea cu frunte galbenă, cunoscută științific sub numele de Melanerpes flavifrons, este o pasăre fascinantă din familia Picidae, originară din America de Sud. Această specie este endemică în regiunile tropicale și subtropicale ale Braziliei, Paraguayului și nord-estului Argentinei, unde preferă pădurile umede de câmpie, marginile pădurilor și zonele cu arbori izolați. Este o pasăre de dimensiuni medii, măsurând aproximativ 18-20 cm în lungime și cântărind între 50 și 70 de grame, cu o anvergură a aripilor de circa 30-35 cm.

Aspectul său distinctiv o face ușor de recunoscut: capul prezintă o frunte și o creastă galbenă strălucitoare la masculi, în timp ce la femele galbenul este mai palid și limitat la frunte. Corpul este predominant negru pe spate, cu aripi negre marcate de dungi albe, iar partea inferioară este albicioasă cu nuanțe gri și pete negre. Ciocul este puternic, ascuțit și de culoare neagră, adaptat perfect pentru ciocănitul în scoarța copacilor. Ochii sunt înconjurați de un inel alb, iar picioarele robuste îi permit să se agațe cu ușurință de trunchiuri.

Comportamental, Melanerpes flavifrons este o specie activă și socială, trăind adesea în perechi sau grupuri mici familiale. Este omnivoră, hrănindu-se cu insecte (în special larve de gândaci și furnici găsite sub scoarță), fructe sălbatice, nuci și semințe. Folosește tehnica clasică a ciocănitorilor: bate rapid în lemn pentru a detecta prada sau pentru a-și săpa cuibul. Sunetul său este un ciripit ascuțit și repetitiv, similar cu un “kik-kik-kik”, folosit pentru comunicare teritorială.

Reproducerea are loc în sezonul ploios, între septembrie și ianuarie, când femela depune 3-5 ouă albe în cuiburi săpate în copaci morți sau ramuri putrede. Ambii părinți participă la incubație (aproximativ 12-14 zile) și la hrănirea puilor, care părăsesc cuibul după 25-30 de zile. Specia nu este considerată amenințată, având un statut de conservare “Preocupare minimă” potrivit IUCN, datorită populației stabile și adaptabilității la habitate modificate de om, cum ar fi plantațiile de eucalipt.

Advertisement

Această ciocănitoare joacă un rol ecologic important, controlând populațiile de insecte și contribuind la dispersia semințelor prin consumul de fructe.