Pește alterat, confiscat de polițiști în Călărași și Oltenița: 160 kg de crap și somn, descoperite într-o societate comercială

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași, împreună cu jandarmii și inspectorii DSVSA, au desfășurat luni, 13 mai 2025, o acțiune amplă de control pentru combaterea comerțului ilicit cu produse piscicole în municipiile Călărași și Oltenița.

În intervalul orar 09:00 – 12:30, au fost verificate cinci societăți comerciale, iar în cazul uneia dintre acestea, autoritățile au descoperit 160 de kilograme de pește – crap și somn – depozitate în condiții improprii consumului uman și fără documente de proveniență.

Produsele piscicole au fost confiscate, urmând a fi indisponibilizate, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru două infracțiuni grave:

  • vânzarea de produse alimentare alterate sau cu termen de valabilitate expirat;
  • comercializarea fără documente de proveniență a peștelui și altor viețuitoare acvatice.

Polițiștii reamintesc că astfel de practici ilegale pun în pericol sănătatea publică și anunță că verificările vor continua și în perioada următoare pentru a preveni riscurile la care sunt expuși consumatorii.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss