Demisii în lanț la vârful PSD după înfrângerea de la prezidențiale: Marcel Ciolacu își pune mandatul pe masă

După rezultatele slabe obținute de candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 4 mai, conducerea social-democrată este pe cale să își asume responsabilitatea printr-o demisie colectivă, anunțată în cadrul unei ședințe tensionate ce are loc la această oră.

Conform surselor politice apropiate de conducerea partidului, Marcel Ciolacu urmează să își anunțe demisia din funcția de președinte al PSD, dar și din cea de prim-ministru al României. Decizia vine în contextul unui val de nemulțumire internă și al presiunii tot mai mari privind asumarea eșecului electoral.

Potrivit acelorași surse, în discuțiile interne s-a conturat ideea unei demisii în bloc a echipei de conducere a PSD. Argumentul principal invocat de liderii partidului este faptul că au venit în echipă cu Marcel Ciolacu și trebuie să plece împreună.

Pentru interimatul conducerii PSD, este vehiculat numele primarului sectorului 4, Daniel Băluță, care ar fi condiționat preluarea interimatului de un sprijin ulterior al partidului pentru o candidatură la Primăria Generală a Capitalei.

Tot în cursul zilei de luni, Marcel Ciolacu a avut o întâlnire de urgență la Palatul Cotroceni cu președintele interimar Ilie Bolojan. În cadrul discuției, Ciolacu ar fi spus răspicat că „această coaliție nu mai are legitimitate” și că intenționează să își depună mandatul de premier. În ciuda apelului la prudență al lui Bolojan, sursele indică faptul că Ciolacu nu își va schimba decizia.

O conferință de presă este așteptată în jurul orei 17:00, în care Marcel Ciolacu ar urma să anunțe oficial retragerea sa din fruntea Guvernului și a partidului.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Incendiu devastator în comuna Curcani. Patru autospeciale ISU se luptă cu flăcările

Momente de panică în localitatea Curcani din Călărași, acolo unde

Ceaiul negru – aliatul sănătății tale zilnice, cu măsură și înțelepciune

Ceaiul negru rămâne cea mai populară băutură din lume după