Comuna din Călărași unde prețul apei nu sare de 5 lei. Gheorghiță Cărtușanu: 70% din comuna Fundeni va avea rețea de canalizare nouă

Comuna Fundeni face pași concreți către modernizare, odată cu lansarea unui amplu proiect de infrastructură în valoare de 225 de milioane de lei vechi. Primarul Gheorghiță Cărtușanu a anunțat că lucrările, deja începute, vor acoperi peste două treimi din străzile localității și vor include o rețea de canalizare complet nouă, stație de epurare și extinderea rețelei de apă. În plus, administrația locală a gândit o strategie eficientă de împărțire a consumului pe timpul verii, cu noi puțuri forate, iar prețul apei rămâne accesibil – doar 5 lei pentru 1.000 de litri. „Este o investiție pentru oameni, pentru prezent și mai ales pentru viitor”, afirmă edilul.

„Proiectul nostru se ridică la valoarea de 225 de milioane de lei vechi și acoperă aproximativ 60-70% din străzile din comuna Fundeni,” a declarat edilul. Acesta a explicat că a fost necesară o planificare atentă, pentru a se încadra în bugetul aprobat și pentru a pregăti infrastructura pentru un al doilea proiect complementar.

Un sistem gândit pe termen lung

Primarul a precizat că localitatea a fost împărțită strategic în „inele” de rețele, care să permită conectarea ulterioară a tuturor străzilor rămase neacoperite printr-un nou proiect, deja depus la Administrația Fondului pentru Mediu. Astfel, întreaga comună este gândită să devină complet funcțională în ceea ce privește serviciile de apă și canalizare.

„Al doilea proiect include străzile care nu sunt prinse în prima etapă finanțată prin Programul Național ‘Anghel Saligny’,” a adăugat Cărtușanu.

Soluții pentru consumul ridicat de apă pe timpul verii

Pentru a preveni problemele legate de presiunea scăzută a apei în sezonul cald, administrația locală a inclus în proiect 2-3 puțuri noi, gândite pentru a sectoriza consumul și pentru a echilibra distribuția apei în întreaga localitate.

„Intenția noastră este ca noile puțuri să deservească o jumătate din comună, iar cele existente, cealaltă jumătate,” a explicat edilul.

Prețul apei și responsabilitatea cetățenilor

Întrebat despre costul serviciilor, primarul a menționat că 1.000 de litri de apă costă 5 lei. Acesta a subliniat importanța responsabilității cetățenilor în ceea ce privește plata utilităților: „Dacă beneficiază de servicii, trebuie să plătească ceea ce consumă.”

Lucrările sunt programate să dureze maximum doi ani, însă adâncimea mare a canalelor, de până la 3,20 metri, impune măsuri speciale de siguranță, cum ar fi montarea pereților de sprijin. „Lucrările nu sunt ușoare, dar avem un constructor serios și ne dorim să ne încadrăm în termenele asumate,” a declarat Cărtușanu.

În încheiere, primarul a precizat că localitatea deține o stație de tratare, dar în contextul noilor reglementări, se analizează posibilitatea construirii unei noi stații moderne, fie din fonduri europene, fie din bugetul local.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Dansul luminii: aventurile White-necked Jacobin

White-necked Jacobin, cunoscut și sub numele de colibri cu gât

Băutura care detoxifică ficatul și curăță colonul

O băutură naturală care susține sănătatea ficatului și a colonului