Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 532

Știri

18 vehicule confiscate într-o săptămână: Autoritățile iau măsuri împotriva depozitării ilegale de deșeuri

Published

on

Autorităţile au confiscat, în ultima săptămână, 18 autovehicule, autoturisme sau căruţe folosite de persoane care depozitau ilegal deşeuri în diverse zone.

Garda de Mediu anunţă că instituţia a intensificat controalele privind depozitarea ilegală a deşeurilor, printre măsurile dispuse fiind şi confiscarea mijloacelor cu care resturile depozitate în locuri neautorizate sunt transportate. În doar o săptămână, în urma verificărilor făcute de comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu poliţişti şi jandarmi, în cinci judeţe, au fost confiscate 18 autoutilitare, autovehicule şi căruţe. Amenzi riscă şi persoanele care produc deşeuri şi care, în loc să apeleze la transportatori autorizaţi, plătesc diverse persoane care să le preia resturile provenite din demolări sau din alte activităţi, transmite News.

„În ultima perioadă, Garda Naţională de Mediu a intensificat numărul controalelor inopinate, organizate cu sprijinul Poliţiei şi/sau Jandarmeriei, care vizează legalitatea activităţilor de gestionare a deşeurilor, respectiv abandonul de deşeuri şi activităţile legate de deşeurile reciclabile. În urma acestor razii dispuse de Comisariatul General la nivel naţional, a crescut numărul de vehicule confiscate, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, doar în ultima săptămână, în judeţele Călăraşi, Gorj, Ilfov, Mehedinţi şi Vaslui, au fost confiscate 18 autoutilitare, autoturisme şi atelaje surprinse în timp ce abandonau sau transportau ilegal deşeuri”, informează, vineri, oficialii Gărzii Naţionale de Mediu.

Ce au lăsat unii constructori în urma lor după renovări sau demolări

În cadrul razilor făcute în cele cinci judeţe a fost descoperite 105.825 kilograme de deşeuri provenite din construcţii şi demolări, deşeuri menajere, deşeuri textile şi deşeuri feroase depozitate ilegal. Comisarii de mediu reamintesc că, potrivit legii, transporturile de deşeuri se fac doar de către firme autorizate şi trebuie însoţite de documente de provenienţă, transportatorii neautorizaţi riscând ca, pe lângă amendă, să rămână fără autovehiculul folosit pentru transportul deşeurilor. Conform normelor legale, orice autovehicul, autoutilitară sau atelaj surprinse că transportă deşeuri de orice tip, fără documente legale, poate fi confiscat, împreună cu încărcătura pe care o deţine. Amenzi riscă şi cei care vor să scape de deşeuri şi aleg persoane neautorizate care să preia resturile. Pe lângă amenzi, cei care apelează la astfel de persoane suportă şi cheltuielile de evacuare a deşeurilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Procurorii au deschis dosar penal după scandalul din Unirea. Polițiștii sunt acuzați că au folosit forța în mod abuziv

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a deschis un dosar penal pentru cercetarea posibilei infracțiuni de „purtare abuzivă”, după incidentul violent care a avut loc duminică, 21 septembrie, în localitatea Unirea.

Potrivit datelor, ancheta a fost declanșată în urma unei sesizări din oficiu, după ce în spațiul public au apărut imagini și mărturii care indică o intervenție brutală a forțelor de ordine asupra mai multor localnici.

În document se arată că agenți de poliție din cadrul IPJ Călărași ar fi exercitat acte de violență fizică asupra unor persoane, provocându-le leziuni traumatice evaluate la 3-4 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatelor medico-legale.

Surse locale afirmă că totul ar fi pornit de la un apel la 112 pentru „muzică dată prea tare”, însă intervenția s-a transformat într-o scenă de violență: localnicii susțin că au fost trântiți la pământ, loviți cu genunchii în cap și amenințați cu pistoalele la bărbie.

Advertisement

Reprezentanții Parchetului precizează că în acest moment cercetările se desfășoară in rem (cu privire la faptă), pentru a stabili dacă a existat sau nu o faptă penală, și că nicio persoană nu are, deocamdată, calitatea de suspect sau inculpat.

„Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci semnifică doar instituirea unui cadru procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs o faptă ce intră sub incidența legii penale”, se arată în comunicatul Parchetului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Căminul de persoane vârstnice „Sfântu Gheorghe” din Oltenița va fi modernizat cu fonduri elvețiene

Published

on

Administrația locală din municipiul Oltenița a obținut finanțare pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Căminului de persoane vârstnice „Sfântu Gheorghe”, prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, un pas important pentru îmbunătățirea condițiilor oferite seniorilor.

Proiectul a fost aprobat pentru finanțare în cadrul reuniunii Comitetului de Coordonare pentru Măsura Suport „Programul pentru eficiență energetică și energie regenerabilă”, desfășurată la data de 24 septembrie 2025.

Prin acest program, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de Cseke Attila, a semnat 11 noi contracte de finanțare, în valoare totală de 375,8 milioane de lei, pentru modernizarea, reabilitarea termică și eficientizarea energetică a mai multor instituții publice din România.

Finanțarea lucrărilor este asigurată în proporție de 85% prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, restul de 15% reprezentând contribuția beneficiarului local, potrivit ministrului dezvoltării.

Advertisement

„Aceste investiții contribuie la reducerea consumului de energie, la creșterea confortului beneficiarilor și la protejarea mediului, prin utilizarea surselor regenerabile de energie”, a precizat Cseke Attila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO. S-au strâns peste 40.000 de lei pentru micuța Daria! Călărașiul a demonstrat că are inimă mare

Published

on

Călărașiul a arătat, încă o dată, ce înseamnă puterea comunității. În cadrul evenimentului caritabil „Donează pentru Daria!”, organizat vineri, 10 octombrie, la Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”, s-au strâns peste 40.000 de lei, bani care vor ajunge la micuța Daria pentru a o ajuta în perioada de recuperare, imediat după externare.

Zeci de copii, părinți, sportivi și profesori au participat la Ziua Porților Deschise a Clubului Sportiv Municipal Călărași, transformată într-un adevărat maraton al solidarității. Prin achiziția biletelor umanitare de 20 de lei și prin donații suplimentare, fiecare gest a contat.

„Ne bucurăm enorm că oamenii au răspuns apelului nostru. Daria are nevoie de tratamente și îngrijire specială, iar acești bani vor fi direcționați integral către familie. Le mulțumim tuturor celor care au dăruit din inimă”, a transmis Valentin Anghel, directorul Clubului Sportiv Municipal.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Călărași și al Clubului Sportiv Municipal, iar emoția din sala Polivalentă a arătat că faptele bune unesc oamenii mai mult decât orice competiție.

„Călărașiul a dovedit că este o comunitate care se mobilizează atunci când cineva are nevoie de ajutor. Fiecare bilet cumpărat, fiecare zâmbet și fiecare gest de susținere a însemnat speranță pentru Daria și familia ei”, a declarat viceprimarul Gheorghe Stoian.

„Le mulțumim din suflet tuturor. Gesturile voastre ne dau putere. Daria va avea nevoie de sprijin și după externare, iar acești bani o vor ajuta să meargă mai departe, pas cu pas.”

Evenimentul „Donează pentru Daria!” rămâne o dovadă că, atunci când inimile se unesc, orice cauză devine posibilă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading