Connect with us

Administrație Locală

Primăria Municipiului Oltenița demarează o campanie pentru păstrarea curățeniei și ordinii în spațiile publice

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița, prin intermediul Poliției Locale, a lansat recent o amplă campanie de informare și conștientizare adresată cetățenilor care frecventează parcurile și zonele de agrement din oraș. Inițiativa autorităților vine ca urmare a unei creșteri îngrijorătoare a comportamentelor nepotrivite, cum ar fi aruncarea cojilor de semințe, abandonarea ambalajelor pe bănci și consumul de alcool în spațiile publice.

„Din păcate, observăm tot mai frecvent astfel de situații, care afectează nu doar imaginea municipiului nostru, dar și confortul și siguranța tuturor locuitorilor. Un simplu gest de nepăsare lasă urme pentru întreaga comunitate”, se arată în mesajul autorităților locale.

În această primă etapă, polițiștii locali emit doar avertismente, însă reprezentanții Primăriei Oltenița precizează că, în perioada următoare, cei care nu respectă regulile riscă amenzi conform legislației în vigoare. Astfel, consumul de alcool în spațiile publice este interzis și sancționat conform Legii nr. 61/1991, iar aruncarea deșeurilor pe jos atrage, de asemenea, amenzi.

Autoritățile fac apel la responsabilitate civică și subliniază că menținerea curățeniei și ordinii în parcuri și zonele publice depinde nu doar de instituțiile publice, ci de fiecare cetățean în parte.

Advertisement

„Ne dorim parcuri curate, unde cetățenii să se bucure de liniște și natură. Folosiți coșurile de gunoi, evitați consumul de alcool în spațiile publice și nu aruncați resturi la întâmplare. Este important să demonstrăm respect față de orașul nostru, față de cei din jur și față de noi înșine”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Oltenița.

Campania continuă, având ca scop final crearea unui mediu civilizat, curat și primitor pentru întreaga comunitate oltenițeană.