Curtea de Apel București a respins, vineri, 21 martie, contestația depusă de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, împotriva deciziei Agenției Naționale de Integritate (ANI), care anul trecut l-a acuzat de conflict de interese administrativ. Decizia instanței nu este definitivă, putând fi contestată prin recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
„Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Popescu Cristian Victor Piedone în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii”, a precizat Curtea de Apel București.
Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5, a fost declarat anul trecut în conflict de interese administrativ după ce ANI a constatat că a semnat decizia prin care ginerele său a fost numit membru într-o comisie responsabilă cu vânzarea unor spații comerciale.
Potrivit ANI, Piedone „a emis şi a semnat dispoziţia de numire a ginerelui său (afin de gradul I) ca membru al comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii prevăzute de Legea nr. 550/2002, din care ginerele său a obținut venituri totale de 109.520 lei în perioada 2021-2022.”
Din 7 februarie, Cristian Popescu Piedone ocupă funcția de președinte al ANPC, fiind recunoscut pentru controalele frecvente și severe în malluri, restaurante și hipermarketuri. Acțiunile sale au generat numeroase nemulțumiri atât în mediul de afaceri, cât și în cel politic. Unul dintre cele mai discutate cazuri a avut loc pe 13 martie, când Piedone a închis un restaurant din Camera Deputaților, după ce inspectorii ANPC au descoperit condiții insalubre și prezența gândacilor.