Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 10°C | Anul XI Nr. 533

Știri

Pensionarii ale căror venituri din pensii nu depășesc 2.574 lei vor primi un sprijin financiar de 800 lei

Published

on

Executivul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență privind acordarea, în anul 2025, a unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.

Această sumă este echivalentul valorii nete a salariului minim, care reprezintă o măsură de protecție socială. Având în vedere că pensia este un venit de înlocuire, s-a decis acordarea acestui sprijin celor care au venitul din pensie mai mic sau egal cu salariul minim net.

Suma de 800 lei va fi acordată în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, iar în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.

De asemenea, în cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG nu se iau în considerare aceste drepturi.

Advertisement

Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

Sprijinul se adresează pensionarilor români cu domiciliul în România sau în străinătate, având la bază necesitatea adecvării veniturilor pensionarilor și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.

În prezent, aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei. Dintre aceștia, 86.263 locuiesc în străinătate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Marius Dulce: „Modernizăm Dumbrava și Parcul Dendrologic cu sisteme de irigații și colectare a apelor pluviale”

Published

on

Primăria Municipiului Călărași pregătește un amplu proiect de reabilitare a Parcului Dumbrava și a Parcului Dendrologic, două dintre cele mai importante zone verzi ale orașului.

Primarul Marius Dulce a declarat la Radio Voces Campi că lucrările vor include sisteme automate de irigații, alei reconfigurate, iluminat modern și un sistem ecologic de colectare a apelor pluviale.

După investițiile în spațiile verzi din centrul municipiului, administrația locală trece la modernizarea celor mai mari parcuri din Călărași — Dumbrava și Dendrologic.
Ambele zone vor fi transformate într-un model de gestionare durabilă a mediului urban, cu sisteme moderne de irigare și reutilizare a apei de ploaie.

„Anul acesta am văzut ce înseamnă stresul termic asupra vegetației. Copacii din parcurile noastre au suferit, pentru că, în afară de Parcul de pe Lac, nu avem sisteme de irigații. Ele nu au fost prevăzute niciodată, de când s-au înființat. Acum vrem să schimbăm asta”, a explicat primarul Marius Dulce.

Proiectul prevede refacerea completă a infrastructurii parcurilor – alei, iluminat, mobilier urban și zone de recreere, dar și realizarea unui sistem inteligent de colectare a apelor pluviale, care va permite irigarea automată fără consum suplimentar de apă potabilă.

Advertisement

„În Parcul Dendrologic și în Dumbrava vom schimba tot: alei, iluminat, irigații, mobilier. Vom instala puțuri forate și un sistem de colectare a apelor pluviale din zonă, pe care le vom filtra și refolosi pentru irigat. Așa reducem costurile și protejăm mediul”, a declarat edilul.

Primăria estimează că investiția totală va depăși 4 milioane de lei, fiind finanțată parțial din fonduri europene și completată cu o contribuție locală.

Element de investiție Intervenție planificată Observații
Parcul Dumbrava Modernizare completă: alei, iluminat, mobilier, irigații Parte din proiectul Verde-Albastru
Parcul Dendrologic Reconfigurare totală, cu sistem de irigații și colectare ape pluviale De la granița cu Zoo până spre Dumbrava
Sistem de irigații Automat, cu puțuri forate și apă pluvială filtrată Ecologic și economic
Finanțare Fonduri europene + contribuție locală Valoare estimată: ~4.000.000 lei
Termen de implementare 2025–2026 În pregătirea documentațiilor tehnice

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Oltenița riscă să piardă statutul de municipiu. Lehliu Gară, Fundulea și Budești sunt și ele sub pragul legal de populație

Published

on

Ministerul Dezvoltării a publicat o analiză demografică ce arată că zeci de orașe și municipii din țară nu mai îndeplinesc criteriile legale privind numărul minim de locuitori. Conform Legii nr. 351/2001 privind Planul de Amenajare a Teritoriului Național, un municipiu trebuie să aibă cel puțin 40.000 de locuitori, iar un oraș minimum 10.000.

Ministrul Cseke Attila a declarat că 57 dintre cele 103 municipii din România nu mai respectă pragul de 40.000 de locuitori, iar 146 dintre cele 216 orașe sunt sub limita de 10.000.

Situația în județul Călărași

Datele oficiale ale recensământului din 2021 arată că toate cele patru localități urbane din județ se află sub pragurile legale:

  • Oltenița – 22.624 locuitori (sub pragul de 40.000 pentru municipiu)
  • Fundulea – 6.714 locuitori (sub pragul de 10.000 pentru oraș)
  • Budești – 7.126 locuitori (sub pragul de 10.000)
  • Lehliu Gară – 3.316 locuitori (sub pragul de 10.000)

Aceste cifre confirmă că, din punct de vedere legal, statutul administrativ al celor patru localități nu mai corespunde cerințelor legii. În contextul unei posibile reorganizări administrativ-teritoriale, Ministerul Dezvoltării ar putea deschide discuții privind viitorul acestor localități.

Avertismentul specialiștilor

Demografii spun că pierderea populației este cauzată de scăderea natalității și de migrația tinerilor. Lipsa investițiilor și a locurilor de muncă accentuează declinul. Fără politici locale și naționale coerente, orașele mici și municipiile de dimensiuni reduse riscă să piardă statutul actual și să fie transformate în comune urbane. Ce părere ai? Crezi că Oltenița, Budești, Fundulea sau Lehliu Gară ar trebui să rămână orașe?

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ALDIS Călărași caută manipulant mărfuri. Salariu oferit: 4.050 lei lunar

Published

on

Compania ALDIS S.R.L., unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, a transmis către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă o nouă ofertă de angajare.

Firma are disponibile 5 posturi pentru manipulant mărfuri, cu locul de muncă în municipiul Călărași, pe strada Inginer George Naghi nr. 1.

Oferta este valabilă și pentru cetățenii Uniunii Europene, iar durata încadrării în muncă este determinată, de 24 de luni.

Cerințe minime:

Advertisement
  • cunoașterea limbii engleze;
  • disponibilitate pentru program de lucru în ture;
  • seriozitate și atenție la detalii.

Detalii suplimentare:

  • salariu: 4.050 lei/lună;
  • perioada de valabilitate a ofertei: 5 zile;
  • modul de aplicare: prin depunerea unui CV la adresa [email protected].

Persoană de contact: Bălan Bița, departamentul Resurse Umane, ALDIS Călărași.
Telefon: 0242.318.993 / 0727.329.098.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading