Noaptea trecută, un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Cuza Vodă, din județul Călărași. O familie din Cuza Vodă, județul Călărași, trece prin clipe cumplite după ce noaptea trecută un incendiu le-a distrus o bună bucată din casă. Tatăl, nevăzător, și mama, care are probleme grave de sănătate, se bazau pe ajutorul celor doi fii ai lor pentru a se descurca de la o zi la alta.


Flăcările au izbucnit în jurul orei 20:00, iar incendiul s-a extins rapid. Deși pompierii s-au luptat cu focul timp de două ore, bucătăria a fost mistuită în totalitate. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar pagubele materiale sunt însemnate.

Familia care locuiește aici trece deja printr-o perioadă grea – tatăl este nevăzător, iar mama are probleme grave de sănătate. Cu toate acestea, oamenii din comunitate nu au rămas indiferenți. Vecinii s-au mobilizat imediat și, alături de autorități, încearcă să îi ajute pe acești oameni să treacă peste acest moment dificil.
Primăria le-a oferit deja un loc provizoriu unde să stea, iar în această dimineață s-au făcut primele demersuri pentru a le reamenaja o cameră. În plus, rudele și prietenii familiei au început să strângă resurse pentru a-i ajuta să își refacă ce au pierdut.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.