OCPI Călărași anunță întâlnirea pentru constituirea Colegiului Geodezilor din România. Când va avea loc

Persoanele fizice autorizate cu domiciliul în județul Călărași, care activează în domeniul geodeziei, sunt invitate să participe la o întâlnire de lucru organizată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Evenimentul va avea loc pe 22 ianuarie 2025, la ora 11:00, în Sala P6 a Facultății de Geodezie din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, situată pe Bd. Lacul Tei nr. 122-124, sector 2.

Întâlnirea are ca scop constituirea unui comitet de inițiativă, sub coordonarea ANCPI și sub egida asociațiilor profesionale recunoscute din România. Comitetul va avea responsabilitatea de a pregăti și convoca Conferința Națională de constituire a Colegiului Geodezilor din România, conform dispozițiilor Legii nr. 267/2024, privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.

Documente necesare pentru participare

Reprezentanții desemnați de asociațiile profesionale din domeniul geodeziei trebuie să prezinte următoarele documente, în copie certificată conform cu originalul:

  • Actul care atestă constituirea legală a asociației profesionale;
  • Extras recent din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor;
  • Documentul privind desemnarea reprezentantului;
  • Datele de contact (nume, prenume, adresă de e-mail) ale reprezentantului.

Agenda întâlnirii

Pe ordinea de zi a ședinței de constituire a comitetului de inițiativă se regăsesc următoarele puncte:

  1. Validarea membrilor comitetului și întocmirea procesului-verbal;
  2. Stabilirea calendarului de activități și a responsabilităților pentru convocarea Conferinței Naționale;
  3. Crearea unui canal oficial de comunicare pentru transparență (website, e-mail, comunicate de presă);
  4. Diverse.

Acest demers face parte din eforturile ANCPI de a implementa Legea nr. 267/2024, care reglementează organizarea profesiei de geodez și înființarea Colegiului Geodezilor din România.

Pentru mai multe informații, persoanele interesate pot contacta ANCPI sau consulta anunțul oficial disponibil pe site-ul instituției. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Călărași este o instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea ANCPI. 

 

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Mobilizare în teren la Cuza Vodă: utilajele de deszăpezire acționează de peste 8 ore pentru menținerea circulației

Autoritățile din comuna Cuza Vodă anunță intervenții continue pentru deszăpezire,

Jandarmeria Călărași și Adăpostul de Animale din Călărași desfășoară acțiuni de informare pentru deținătorii de câini

Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân, din subordinea Primăriei