Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 10°C | Anul XI Nr. 535

Comunicate de presă

Pilotarea unui program de reintegrare socială destinat persoanelor care nu știu să scrie sau să citească în cadrul Serviciului de Probațiune Călărași

Published

on

În perioada 16.10 – 13.11.2024, Serviciul de Probațiune Călărași a susținut programul de reintegrare socială „LITOFF” cu scopul intervenției asupra comportamentului infracțional al persoanelor sancționate penal, în baza unei hotărâri penale. Putem spune că programul este o premieră, fiind pilotat la nivel național în mai multe servicii de probațiune.

Astfel, sesiunile din cadrul programului LITOFF s-au desfășurat cu sprijinul logistic al Primăriei Municipiului Călărași, instituție cu care a fost încheiat un protocol de colaborare și care a pus la dispoziție sala unde au avut loc întâlnirile cu persoanele sancționate penal.

Programul este axat pe nevoile persoanelor care nu știu să scrie și să citească, cu dificultăți de înțelegere sau care au risc de excluziune socială.

Scopul programului este acela de a îmbunătăți abordarea diferitelor situații de risc și modalitatea de comunicare în astfel de situații, aspecte ce pot duce la evitarea comportamentului infracțional și dezvoltarea înțelegerii consecințelor faptelor săvârșite, cât și aflarea unor alte variante de abordare a problemelor ce pot apărea în viața oricărei persoane.

Advertisement

Astfel de programe contribuie consistent la îmbunătățirea relațiilor din societate și la scăderea riscului de a săvârși noi infracțiuni, cât și asupra creșterii gradului de siguranță în societate.

Analizând modalitatea de desfășurare a programului s-a ajuns la concluzia că lipsa deprinderilor de a scrie și de a citi nu sunt bariere pentru integrarea în viața socială, iar cu o bună comunicare se poate ajunge la rezultate remarcabile.

S-au remarcat atitudini pozitive și implicare din partea grupului, contribuția fiind susținută de fiecare participat, fiind îmbunătățit totodată și cadrul experienței, împărtășindu-se momente din viața de familie, tradiții, obiceiuri, prieteni, toate acestea reprezentând modalități de raportare la firescul vieții și crearea de oportunități care să distanțeze persoanele de riscul săvârșirii de fapte antisociale.

Prin astfel de programe, rolul Serviciului de Probațiune devine unul și mai activ, abordând un spectru mai mare de persoane, indiferent de calificare sau nivel de studii, garantând astfel o mai mare proiecție asupra creșterii gradului de siguranță în comunitate, cât și a reducerii riscului de recidivă.

Responsabil Relații Publice
Consilier de probațiune
Stere Giacă

Advertisement

sursa: probatiune.just.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Comunicate de presă

Distrigaz Sud Rețele: 85 de familii din Călărași au rămas fără gaze după un incident pe strada Policlinicii

Published

on

Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează imobilul situat în strada Policlinicii, bl.K14, Sc. A, din localitatea Călărași, județul Călărași.

În urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează imobilul de la adresa mai sus menționată, pentru asigurarea condițiilor de securitate, Distrigaz Sud Rețele a fost nevoită să întrerupă temporar alimentarea cu gaze naturale astăzi, 30 Octombrie 2025, începând cu ora 11:47.

Ca urmare a acestei întreruperi neprevăzute sunt afectați 85 de clienți casnici, alimentați prin intermediul acestei instalații comune de utilizare.

Distrigaz Sud Rețele a luat această măsură până la remedierea, de către o firmă autorizată A.N.R.E., a defecțiunilor instalației de utilizare. Potrivit legislației în vigoare1, instalația comună de utilizare aparține clienților și nu se află în responsabilitatea Distrigaz Sud Rețele.

Advertisement

Conform reglementărilor elaborate și aprobate de A.N.R.E., pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către Distrigaz Sud Rețele, a clienților afectați, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

  • contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea defectelor și efectuarea reviziei tehnice a instalației de utilizare;
  • transmiterea către Distrigaz Sud Rețele a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic.

După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate.

 

Biroul de Presă

Distrigaz Sud Rețele

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Comunicate de presă

Ora de Banometrie revine în licee: peste 11.000 de elevi din 23 de orașe învață educație financiară cu sprijinul ING Bank România

Published

on

ING Bank România a lansat cea de-a doua ediție națională a programului „Ora de Banometrie”, dedicat educației financiare în rândul elevilor de liceu. În acest an, proiectul ajunge la peste 11.000 de elevi din 56 de licee din 23 de orașe, printre care se află și Călărași, Pitești, Târgoviște, Mangalia, Craiova, Oradea sau Bistrița.

Programul include cursuri interactive de o oră, susținute de voluntari ING cu experiență în domeniul financiar, care îi ajută pe tineri să înțeleagă noțiuni de bază despre economisire, buget personal și investiții. Elevii primesc și o broșură cu materiale educative, menită să consolideze cunoștințele dobândite la clasă.

În paralel, se desfășoară și un concurs de idei de business, destinat elevilor de clasa a zecea, unde cei mai buni pot câștiga premii totale de 12.500 de euro, cu aproape 50% mai mari față de prima ediție.

Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România, subliniază importanța proiectului: „Formarea unor obiceiuri sănătoase de gestionare a banilor trebuie să înceapă devreme. Prin educație, le oferim tinerilor încrederea și cunoștințele necesare pentru a lua decizii financiare responsabile.”

Advertisement

Eugen Ilea, președintele Federației Naționale a Părinților FNaP ProEdu, consideră că această ediție confirmă nevoia reală de astfel de inițiative: „Educația financiară a adolescenților este o investiție directă în creșterea nivelului de trai al viitoarelor generații.”

Proiectul este sprijinit și de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), al cărei președinte, Alexandru Petrescu, afirmă că „un cetățean informat financiar este un cetățean mai protejat și mai responsabil”.

„Ora de Banometrie” este una dintre cele mai ample inițiative private de educație financiară din România, având ca scop dezvoltarea unei generații de tineri capabili să își administreze resursele cu echilibru și încredere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Comunicate de presă

Peste 3,7 miliarde de lei pentru proiectele de mediu. AFM preia investițiile blocate din PNRR

Published

on

Guvernul României a aprobat un memorandum care permite Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) să preia și să finanțeze proiectele de infrastructură de apă, canalizare și deșeuri rămase fără finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Măsura este aplicată în baza OUG nr. 41/2025.

Potrivit unui comunicat al AFM, valoarea totală a proiectelor preluate depășește 3,7 miliarde de lei. Fondurile provin din bugetul Fondului pentru Mediu și vor fi alocate conform anexelor 2a și 2b din Bugetul de Venituri și Cheltuieli al instituției.

Proiecte prioritare
Printre investițiile care vor primi finanțare se află:

  • Extinderea sistemelor de apă și canalizare în localități cu peste 2.000 de locuitori echivalenți, prin 81 de contracte, în valoare de peste 1,5 miliarde lei.

  • Colectarea apelor uzate în aglomerări mai mici de 2.000 de locuitori, inclusiv în zone protejate, cu 25 de contracte de peste 270 milioane lei.

  • Conectarea populației vulnerabile la rețelele de apă și canalizare, prin 14 contracte, de peste 106 milioane lei.

  • Dezvoltarea infrastructurii pentru colectarea și reciclarea deșeurilor: centre de aport voluntar, insule ecologice digitalizate, centre urbane și instalații de reciclare, cu o valoare estimată la 2 miliarde lei.

Impact pentru comunități
Finanțarea acestor proiecte este esențială pentru finalizarea lucrărilor începute și pentru evitarea sancțiunilor europene privind calitatea apelor reziduale și reciclarea deșeurilor.

Advertisement

„Administrația Fondului pentru Mediu finanțează proiectele de mediu lăsate în așteptare. AFM este angajată să asigure continuitatea și finalizarea acestor investiții vitale pentru comunități. Deblocarea lor nu este doar o investiție, ci un pas concret în îndeplinirea obligațiilor României privind mediul. Protecția mediului și dezvoltarea durabilă nu pot fi amânate”, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.

Prin aplicarea memorandumului, AFM devine principalul finanțator al proiectelor strategice de apă și deșeuri, contribuind la respectarea jaloanelor PNRR și la atingerea standardelor de mediu impuse la nivel european.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading