Știri
Nou capitol pentru Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași! Simona Calciu, numită oficial manager

Știri
Pericol de incendii în cartierul nou din Călărași: „Stăm cu frica în sân din cauza vegetației uscate dintre case”

Locuitorii din zona rezidențială a străzii Sloboziei, în special cei care au case pe strada Dan Mateescu, atrag atenția asupra unei situații tot mai îngrijorătoare: terenurile intravilane neîngrijite, cu vegetație uscată, reprezintă un pericol real pentru siguranța lor.
Pe un fundal de temperaturi ridicate și secetă, multe dintre loturile dintre case au fost lăsate în paragină. Vegetația uscată s-a întins pe suprafețe mari și, în lipsa unor măsuri clare de întreținere, riscul de izbucnire a unui incendiu este foarte mare.
„Așa arată un teren lăsat în paragină în cartierul nou (pe Sloboziei), pe strada Dan Mateescu. Miriștea uscată poate lua foc oricând și focul s-ar putea extinde rapid la casele din jur. Cei care dețin astfel de terenuri ar trebui obligați de către Primărie să le curețe, pentru a preveni un eventual dezastru”, a declarat un locatar.
Într-un comentariu public pe rețelele sociale, un alt localnic, Ciprian Ruse, a explicat că situația nu este nouă:
„Vegetația uscată poate lua foc foarte ușor, mai ales vara, și fiind între case, focul se poate extinde rapid. Anul trecut au fost două incendii și doar cu noroc și intervenția promptă a pompierilor s-a evitat o tragedie.”
Alți locuitori spun că lipsa de reacție a autorităților nu este o surpriză. Flori Bordei aduce în discuție un alt caz nerezolvat, în centrul orașului:
„Nu au fost în stare să ia în serios nici apartamentul de la biserica Volna, afectat de explozia din 2013. L-au lăsat în paragină, chiar în centrul orașului. Ce să mai așteptăm în cartierele noi?”
Pavel Nicolae Aurelian merge mai departe, exprimând o suspiciune legată de posibila intenționalitate a unor incendii:
„Cred că incendiile sunt provocate intenționat… Suntem forțați să cumpărăm din altă parte.” Locuitorii cer intervenția de urgență a autorităților pentru curățarea terenurilor lăsate în paragină și sancționarea proprietarilor care nu își întrețin loturile. În lipsa unor măsuri clare, pericolul rămâne iminent.
Știri
Anunț important pentru locuitorii din Roseți: întreruperi de curent luni, 7 iulie, pe două străzi din comună
![Anunțul Călărășean - Îți publicăm anunțul în cel mai scurt timp! Scrie-ne pe [WhatsApp] sau sună la 0728977169](https://calarasipress.ro/wp-content/uploads/2018/06/anunt-532x365.png)
Primăria comunei Roseți a anunțat că luni, 7 iulie 2025, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar în anumite zone ale localității, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei electrice.
Vor fi afectate următoarele străzi:
-
Strada Mihai Eminescu (în totalitate),
-
Strada Nicolae Bălcescu (parțial).
Intervalul în care se va sista curentul este cuprins între orele 09:00 și 17:00.
Autoritățile își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc locuitorilor pentru înțelegere.
Știri
Ședință de urgență la Prefectura Călărași pe tema caniculei: autoritățile caută soluții pentru asigurarea apei potabile în localități

Instituția Prefectului – Județul Călărași a găzduit luni, 7 iulie, o ședință de lucru convocată de prefectul Laurențiu State, având ca temă principală asigurarea consumului de apă potabilă pentru populație, în contextul avertizărilor de cod roșu de caniculă care vizează județul.
La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor și autorităților cu rol cheie în gestionarea resurselor de apă și în siguranța publică:
-
Aurel Niculae – Director de Cancelarie
-
Marius Sbârcea – reprezentant ECOAQUA
-
Vasile Alexandru – Garda Națională de Mediu
-
Col. Adrian Păduraru – Inspectoratul pentru Situații de Urgență
-
Camelia Truică – Direcția de Sănătate Publică
-
Dan Boboc – Sistemul de Gospodărire a Apelor
Prefectul a cerut celor prezenți să își exprime punctele de vedere privind capacitatea de asigurare a apei potabile în localitățile județului, atât în cele alimentate de ECOAQUA, cât și în cele care folosesc sisteme proprii.
Totodată, a fost dispusă o acțiune de centralizare, prin Direcția de Sănătate Publică, a informărilor transmise de toate primăriile din județ (UAT-uri), cu privire la:
-
modul de asigurare a apei potabile pentru populație,
-
programul de furnizare a apei în fiecare localitate.
În plus, prefectul Laurențiu State a cerut o monitorizare atentă a stării hidranților și a gropilor de gunoi, pentru prevenirea eventualelor riscuri, în special în contextul temperaturilor extreme prognozate pentru această săptămână.
Autoritățile au subliniat necesitatea unui răspuns rapid și coordonat pentru protejarea populației în fața disconfortului termic sever.