Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a oferit noi detalii privind construcția creșei din Cartierul de Tineri de pe strada Sloboziei, printr-o postare pe Facebook însoțită de un videoclip care arată progresul lucrărilor. Edilul a declarat că proiectul avansează într-un ritm alert și a subliniat că investiția va oferi un mediu confortabil și modern pentru cei mici.
„Aruncăm o privire spre noua creșă din municipiu. Se construiește într-un ritm alert, iar investiția finală va fi una care să bucure privirea celor mici și care să le aducă mult confort în activitatea educativă”, a scris primarul.
Noua unitate de învățământ preșcolar va fi de tip nZEB (near-Zero Energy Building), un standard de construcție axat pe eficiența energetică și utilizarea resurselor regenerabile. Clădirea va fi dotată cu panouri solare și fotovoltaice pentru producerea energiei și a apei calde, iar izolația termică va include uși și geamuri de înaltă performanță.
De asemenea, creșa va beneficia de pompe de căldură cu puțuri forate la mare adâncime, care vor asigura o temperatură constantă a agentului termic, de 10 grade Celsius, indiferent de sezon.
Proiectul prevede o capacitate de 70 de locuri, o suprafață totală de 3.510 mp și o zonă construită de 1.765,82 mp. Spațiile interioare vor include dormitoare, săli de joacă, o sală de festivități, bucătărie și spălătorie proprie, un cabinet medical, spații administrative și un teren de joacă exterior generos.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fără contribuție financiară din partea Primăriei Călărași. Valoarea totală a investiției este de 16.540.271,92 lei (aproximativ 3,3 milioane de euro), iar durata de implementare este de 38 de luni, cu termen limită 31 decembrie 2025.