Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 537

Știri

Vera Nastasiu a revenit în Călărași pentru lansarea unui nou manual! Caietul Logopedic: o resursă valoroasă pentru educația lingvistică

Published

on

Pe 5 decembrie 2024, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Călărași, a avut loc un eveniment important în domeniul educației, organizat sub coordonarea doamnei Vera Nastasiu, specialist în dezvoltare personală, comunicare și inteligență emoțională din Republica Moldova. La atelierul de comunicare publică, care a reunit responsabilii de cercuri pedagogice și profesorii-metodiști pentru învățământul preșcolar, doamna Nastasiu a lansat oficial lucrarea „Caiet Logopedic”, o resursă educațională destinată îmbunătățirii vorbirii corecte și expresive la copii.

Evenimentul a fost o oportunitate de a explora metode inovative și eficiente în educația lingvistică, având ca obiectiv corectarea defectelor de vorbire și dezvoltarea abilităților de dicție. „Caiet Logopedic” este o lucrare dedicată atât terapeuților, cât și cadrelor didactice și părinților, oferind o combinație de exerciții aplicative și tehnici bazate pe experiența vastă a autoarei în domeniul dicției.

La eveniment au participat doamna Roxana-Natalia Pațurcă, inspector școlar general, și doamna Georgica Olteanu, inspector școlar pentru educație timpurie, care au subliniat importanța utilizării unor resurse educaționale de calitate pentru îmbunătățirea comunicării în rândul celor mici.

„Am revenit în România, la Călărași în incinta Inspectoratului Școlar Județean pentru promovarea inteligibilității vorbirii alături de educatoarele din județ. Vreau să mulțumesc doamnei inspector școlar general, Roxana-Natalia Pațurcă și doamnei inspector școlar pentru educație timpurie, Georgica Olteanu pentru toată deschiderea și receptivitatea, dar și tuturor doamnelor minunate pe care le-am cunoscut astăzi. Ne revedem în 2025 cu alte activități grozave la Călărași!

Totodată, în cadrul atelierului, au fost prezentate și două auxiliare didactice importante: „Găinușa nouă de la ora nouă”, o carte cu exerciții de dicție integrate într-o poveste, și „Caiet Logopedic”. Aceasta a fost o oportunitate de a încuraja educatorii și părinții să aplice metodele prezentate pentru dezvoltarea limbajului corect și expresiv al copiilor.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Semnificația istorică a zilei de 17 noiembrie

Published

on

Pe 17 noiembrie, lumea comemorează curajul tinerilor care au sfidat tirania: de la revolta antisovietică din Praga (1939) și suprimarea brutală a studenților cehi de către naziști, la răscoala Politehnicii din Atena (1973) împotriva dictaturii coloneilor greci – momente definitorii pentru lupta democratică modernă.

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:

1538 – Prima atestare documentară a așezării Caracal din Oltenia, conținută în actul emis de cancelaria lui Radu Vodă Paisie.

 1558 – A încetat din viață regina Maria Tudor a Angliei, cunoscută ca “Maria cea sângeroasă – “Bloody Mary” – pentru persecuțiile la care i-a supus pe protestanți; (n. 18 februarie 1516).

Advertisement

1558 – Regina Elisabeta I a urcat pe tronul Marii Britanii.

1561 – A avut loc lupta de la Verbia în care Despot-Vodă Iacob Heraclide, sprijinit de Habsburgi și de nobilimea protestantă polonă, îl înfrânge pe Alexandru Lăpușneanu, Domn al Principatului Moldova.

1603 – Începe procesul lui sir Walter Raleigh, faimosul explorator și om de stat englez.

1749 – S-a născut inventatorul francez Nicolas Appert. A inventat metoda de păstrare a alimentelor mai mult timp prin închiderea ermetică a acestora în ambalaj; (d. 01.06.1841).

1796 – A murit Țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei; (n. 02.05.1729).

Advertisement

1855 – Exploratorul britanic David Livingstone a devenit primul european care a văzut cascada Victoria, una dintre cele mai mari cascade din lume, aflată la granița actuală dintre Zambia și Zimbabwe.

1869 – A fost inaugurat Canalul Suez.

1872 – A fost înființată Academia Navala “Mircea cel Bătrân” cu sediul in Constanta.

1887 – S-a născut mareșalul britanic Bernard Law Montgomery;

1902 – S-a născut sculptorul român Constantin Baraschi, membru corespondent al Academiei Române; (d. 22.03.1966).

Advertisement

 1905 – S-a născut regina Astrid a Belgiei; (d. 29.08.1935).

 1906 – S-a născut Soichiro Honda, inginer, fondatorul firmei de motociclete “Honda”; (m. 5 august 1991).

1917 – A încetat din viață, la vârsta de 77 de ani, sculptorul francez Auguste Rodin;(n. 1840).

1918 – Liderii Partidului Național si Partidului Social Democrat din Transilvania au dezbătut sub președinția lui Ștefan Cicio-Pop proiectul de unire cu România, pe care l-au întocmit fruntașii unioniști Vasile Goldis, Ștefan Cicio-Pop si Ioan Suciu.

1918 – Apare la București, săptămânal sau bisăptămânal “Socialismul”, organul Partidului Socialist și al Uniunii sindicale .

Advertisement

 1920 – România a semnat la Madrid, Convenția Poștală Universală.

1933 – Statele Unite au recunoscut Uniunea Sovietică.

 1939 – Nouă studenți cehi sunt executați în urma demonstrațiilor anti- naziste din Praga.

1941 – Ambasadorul american în Japonia, Joseph Grew, a informat Departamentul de Stat al SUA că țara sa intenționează să lanseze un atac împotriva bazei navale americane Pearl Harbor, din Hawaii.

1944 – A murit Magda Isanoş, poetă română; (n.1916).

Advertisement

1947 – A murit Emil Racoviță, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarcticii; (n. 15.11.1868).

1950 – Organizația Națiunilor Unite decide acordarea independenței Libiei.

1962 – A murit, la închisoarea Aiud, Alexandru Teodorescu, gazetar, poet, monah român din perioada interbelică, inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (n. 1896)

1970 – A fost eliberat patentul pentru primul mouse de computer, acesta fiind acordat lui Douglas Engelbart.

1984 – A încetat din viață actorul Constantin Rauţchi, (filmele “Bădăranii”, “Ciprian Porumbescu”) (n. 22 mai 1934).

Advertisement

1985 – A fost ucis prin tortură, în arestul securității, la penitenciarul din Calea Rahovei, București, disidentul anticomunist Gheorghe Ursu.

1989 – O amplă demonstrație a studenților cehi în Praga a fost înăbușita de forțele de ordine din ordinul conducerii comuniste și mai mulți protestatari au fost arestați. Revolta tinerilor a marcat începutul “Revoluției de catifea” din Cehoslovacia.

1992 – Este parafat la Bruxelles acordul european de asociere între C.E.E. si România, acord prin care țara noastră devenea a 4–a tara din Europa de Est, după Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, care obținea statutul de asociat al C.E.E.

1996 – Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România. Emil Constantinescu, președintele Convenției Democrate Române, obține 54,41% din voturi, devenind noul președinte al României.

2003 – Actorul american de origine austriaca, Arnold Schwarzenegger, devine Guvernatorul Californiei.

Advertisement

2006 – A murit fotbalistul maghiar de renume mondial Ferencz Puskas; (n. 2 aprilie 1927).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ecoaqua Călărași îți oferă cele mai simple metode pentru plata facturii de apă

Published

on

Ecoaqua Călărași îi anunță pe abonați că pot plăti factura de apă în mai multe moduri, fără timp pierdut și fără cozi. Fie că preferi plata online sau numerar, ai la dispoziție soluții rapide și sigure.

💻 Plată online
Accesează platforma https://pay.ecoaqua.ai și achită factura direct de pe telefon sau calculator. Serviciul este disponibil permanent și nu are comisioane suplimentare.

🏪 Plată în magazine partenere
Facturile pot fi achitate și numerar, în rețelele PayPoint, Un Doi Centru de Plăți și SelfPay, prezente în magazinele din tot județul.

📱 Prin aplicațiile băncilor
Dacă folosești George România, Smart Mobile Raiffeisen Bank sau MobilPay Wallet, poți face plata din câteva atingeri.

Advertisement

🏦 Plată prin transfer bancar
Pentru cei care preferă viramentul direct, Ecoaqua pune la dispoziție următoarele conturi:

Sucursala Călărași

  • Raiffeisen Bank: RO40 RZBR 0000 0600 1972 8212

  • BCR: RO32 RNCB 0098 0078 0871 0002

  • CEC Bank: RO59 CECE CL01 30R0 N043 1906

  • Unicredit Bank: RO70 BACX 0000 0028 9295 8000

  • Trezoreria CL: RO06 TREZ 2015 069X XX00 1798 (instituții publice)

Sucursala Oltenița

  • BCR: RO07 RNCB 0099 0078 0871 0014

  • BRD: RO61 BRDE 120S V040 3028 1200

  • Raiffeisen Bank: RO25 RZBR 0000 0600 0613 1022

Sucursala Urziceni

  • Raiffeisen Bank: RO13 RZBR 0000 0600 0778 5282

📞 Contact pentru informații și sesizări:

Advertisement
  • Călărași: 0242/313.720, 0732.334.950

  • Oltenița: 0242/510.279

  • Urziceni: 0243/254.723

Ecoaqua Călărași încurajează plata la timp pentru a menține serviciile de apă și canalizare în cele mai bune condiții.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Apa rămâne ieftină la Grădiștea, dar calitatea rețelei vechi ridică probleme. Primarul și viceprimarul cer sprijinul localnicilor pentru gestionarea deșeurilor

Published

on

Vasile Matei - primar comuna Grădiștae

Primarul Vasile Matei spune că prețul apei din comuna Grădiștea este de 4 lei pe metru cub, un tarif considerat accesibil pentru nivelul local. Problema reală ține de calitatea rețelei vechi. Conductele din azbociment au peste 50 de ani și provin din perioada CAB, montate în anii 70. Rețeaua funcționează fără restricții, iar apa curge constant, dar instalațiile învechite afectează calitatea. Administrația locală vrea o rețea nouă, complet separată de cea veche.

Serviciul de vidanjare funcționează în fiecare miercuri și vineri în Satul Nou, cu un tarif de 100 de lei. În schimb, canalizarea nu este încă operațională.

Viceprimarul Sofian Gâdei spune că gestionarea deșeurilor este dificilă, deși comuna nu are datorii către firma de salubritate. Noul punct de colectare selectivă ar trebui să îmbunătățească situația. Problema principală vine din comportamentul unor localnici care aruncă gunoiul menajer pe domeniul public. Administrația strânge săptămânal resturile rămase în urma operatorului și colectează suplimentar mătura, frunzele și alte resturi din gospodării.

Câinii fără stăpân reprezintă un alt efect al depozitării necorespunzătoare. Primăria are contract cu municipiul Călărași pentru capturarea animalelor, însă atragerea lor este favorizată de hrana lăsată de cetățeni în fața gospodăriilor.

Advertisement

Primarul Vasile Matei le cere locuitorilor să colaboreze cu administrația și să semnaleze orice problemă. Comuna are 67 de kilometri de străzi, iar autoritățile spun că pot acționa eficient doar cu sprijinul oamenilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading