Pe platoul Detașamentului de Pompieri Călărași, într-un moment plin de emoție, plutonier adjutant șef Șerban Gabriel a fost sărbătorit de colegii săi la ieșirea la pensie. După ani de devotament, curaj și credință în slujba Patriei, acesta s-a retras din activitate, lăsând în urmă uniforma militară.
„La ceas de pensionare, îi dorim celui mai tânăr pensionar al nostru să aibă parte de multă sănătate și pensie îndelungată, cu bucurii alături de cei dragi”, au transmis colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași.
Plutonierul adjutant șef Șerban Gabriel a deținut funcția de comandant de echipaj și conducător autospeciale la Echipa Pirotehnică din cadrul Formațiunii de Protecție Civilă a Detașamentului de Pompieri Călărași. Activitatea sa a fost apreciată de toți colegii și de conducerea unității.
„Într-o atmosferă încărcată de emoție, pe platoul din incinta Detaşamentului Călăraşi, pompierii militari s-au despărțit astăzi de unul dintre camarazii lor de arme, plutonier adjutant şef ŞERBAN Gabriel, care a deţinut funcţia de comandant de echipaj şi conducător autospeciale la Echipa Pirotehnică din cadrul Formaţiunii de Protecţie Civilă a Detaşamentului de pompieri Călăraşi”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu.
Colonelul Păduraru Adrian Iulian, inspector șef al ISU Călărași, l-a felicitat, de asemenea, pentru întreaga activitate.
„Colonel Păduraru Adrian Iulian i-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul unității noastre şi desigur, i-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă. Nu în ultimul rând, i-a spus că poarta noastră rămâne deschisă şi ne poate vizita ori de câte ori va vrea să ne vadă”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.
În semn de recunoștință, colegii pompieri i-au oferit diplome, o plachetă onorifică și mai multe cadouri simbolice. Emoția și respectul s-au simțit în fiecare gest, demonstrând aprecierea pentru un om care a pus mereu datoria mai presus de orice.