Alegeri 2024
Marcel Ciolacu, investiții de 36 de milioane de euro la Călărași! Spitalul Județean de Urgență și Palatul Prefecturii se află pe lista premierului
Published
5 ore agoon
By
D.G
Premierul Marcel Ciolacu a vizitat sâmbătă, 16 noiembrie, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” din Călărași, un exemplu semnificativ al direcției asumate de Guvern în dezvoltarea infrastructurii medicale. Instituția beneficiază de un proiect amplu de extindere, estimat la 20 de milioane de euro, cu finalizare preconizată pentru decembrie 2025, dar care ar putea fi gata mai devreme, având în vedere progresul accelerat al lucrărilor. De asemenea, premierul României are planuri mari și cu Palatul Prefecturii
Proiectul include un corp nou, destinat găzduirii a opt secții medicale, dintre care secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), pediatrie și neurologie reprezintă punctele centrale. Noua clădire va dispune de 238 de paturi și echipamente moderne, ceea ce va spori calitatea actului medical și va permite tratarea mai eficientă a pacienților din județ și din împrejurimi.
Ce a declarat Marcel Ciolacu despre investiția în Spitalul Județean de Urgență Călărași
Extinderea de la Călărași face parte dintr-un program mai amplu de investiții naționale în domeniul sănătății, inclus în Programul de Guvernare 2025-2028. Acesta prevede alocarea a 33 de miliarde de lei pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii medicale, cu accent pe construirea de noi spitale și secții în regiunile care se confruntă cu lipsuri majore.
Premierul a subliniat că obiectivul principal al acestui plan este facilitarea accesului românilor la servicii medicale de calitate, indiferent de zona în care locuiesc. Investițiile includ atât extinderea spitalelor existente, cât și achiziționarea de aparatură de ultimă generație.
„Am văzut în această seară la Călărași cât de avansate sunt lucrările de construcție a noului corp al Spitalului Județean de Urgență. Este o investiție de peste 20 milioane de euro, care probează că sănătatea locuitorilor din această regiune este o prioritate a acestei guvernări. În noul corp de spital vor funcționa opt dintre cele mai importante secții medicale – ATI, Pediatrie, Neurologie – însumând aproape 240 de paturi.
Sunt convins că, la cât de hotărâți sunt președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță și echipa sa, vor reuși, alături de un constructor serios, să devanseze termenul de finalizare cu aproape jumătate de an, iar unitatea să fie gata în mai 2025! Asta arată responsabiltate si dorința de a oferi oamenilor din Călărași acces egal la servicii medicale de calitate”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.
Ce planuri mai are Marcel Ciolacu pentru dezvoltarea Călărașiului
Cu toate că termenul oficial de finalizare a proiectului din Călărași este stabilit pentru sfârșitul anului 2025, lucrările avansează rapid, ceea ce ridică posibilitatea finalizării cu șase luni mai devreme. Acest lucru ar putea transforma noua unitate medicală într-un reper important pentru întreaga regiune.
Pe lângă spital, un alt proiect major, în valoare de 16 milioane de euro, vizează transformarea Palatului Prefecturii, o clădire monument, cu o arhitectură deosebită și recunoscută la nivel național, într-un centru socio-cultural. Începând cu 2025, Călărașiul va găzdui un Muzeu al Muzicii și un Centru expozițional modern, conceput pentru a găzdui evenimente variate și a răspunde unor nevoi culturale diverse.
„Alături de spital, o altă investiție importantă, de 16 milioane de euro, este centrul socio-cultural ce va funcționa într-o clădire monument, cu o arhitectură de importanță națională. În Calărași va exista astfel, din 2025, un Muzeu al muzicii și un Centru expozițional modern și multifuncțional”, a mai scris premierul României, în postarea lui.
Ce au transmis Marius Dulce și Vasile Iliuță, după vizita lui Marcel Ciolacu la Călărași
Marius Dulce, primarul municipiului Călărași și Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, au subliniat, prin postări pe paginile lor de Facebook, importanța vizitei lui Marcel Ciolacu și impactul guvernării PSD asupra proiectelor locale și naționale. Mesajele lor reflectă implicarea și interesul arătat de premier și de echipa PSD pentru județul nostru, evidențiind prioritățile guvernamentale și proiectele în derulare.
Vizita la Spitalul Județean „Pompei Samarian” și la Palatul Administrativ subliniază angajamentul pentru dezvoltarea infrastructurii esențiale, iar dialogul cu autoritățile locale întărește ideea unei guvernări deschise, orientate spre colaborare și soluționarea problemelor locale.
„Vizita premierului României și președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la Călărași, ne responsabilizează. Proiectele administrative pentru oameni nu mai sunt de mult promisiuni. Guvernarea PSD, atât națională cât și locală, reprezintă Calea Sigură pentru fiecare dintre noi. Sunt sigur că Marcel Ciolacu va fi viitorul președinte al țării. Un președinte onest, transparent, permanent în dialog cu românii, asumat și, cel mai important, de bună-credință”, a transmis primarul Marius Dulce.
„Vizita de astăzi a lui Marcel Ciolacu arată atenția pe care premierul și președintele PSD o acordă județului nostru. Nu este o întâmplare că ne-a vorbit, în această vizită cordială, de faptul că își dorește să avem o colaborare constructivă, bazată pe principii și responsabilitatea față de cetățeni, care să ne ducă pe “#caleasigură pentru a crește nivelul de trai al românilor!”
L-am însoțit pe premier, care i-a avut alături pe Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Paul Stănescu, secretarul general al PSD, Marian Neacșu, viceprim-ministru și Alexandru Stoica, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării într-un tur al celor mai importante investiții în derulare, la Spitalul Județean “Pompei Samarian” și la Palatul Administrativ. Ne-am întâlnit apoi cu primarii județului pentru a avea un schimb democratic de opinii și dialogul acesta a fost binevenit, arătând că PSD este un partid viu, efervescent, care vine cu soluții pentru problemele din teritoriu.
Sunt sigur că Marcel Ciolacu va fi cel mai bun președinte al României, pentru că este demn, integru, știe să comunice și ia deciziile care contează!”, este mesajul lui Vasile Iliuță.
You may like
-
Spitalul Județean de Urgență Călărași își completează dotările cu un laser medical pentru tratamentul pietrelor la rinichi și prostată
-
Primarul Marius Dulce a fost prezent la dezbaterea „Un președinte în fața națiunii”, pentru a-l susține pe Marcel Ciolacu. Cum s-a desfășurat evenimentul
-
Vasile Iliuță și PSD Călărași sprijină planul de dezvoltare durabilă a României, propus de Marcel Ciolacu. Ce mesaj a transmis liderul PSD Călărași în contextul candidaturii lui Marcel Ciolacu la prezidențiale
-
Marius Dulce și echipa PSD Călărași îl susțin pe Marcel Ciolacu la prezidențiale. Acesta și-a expus viziunea pentru reindustrializarea României în cadrul unui eveniment important
-
„Un medic excepțional”! Cine este Sultan Dorin Alexandru, noul doctor ginecolog al Spitalului Județean Călărași, și ce l-a făcut să se alăture echipei: „Nu regret deloc alegerea făcută”
-
Sloganul primarului Marius Dulce pentru campania electorală din 2024: „Am promis, am făcut”