Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 26°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Boo at the Zoo 2024: Halloween magic la Zoo Călărași – Detalii pentru evenimentul de mâine

Published

on

Complexul Agrement Zoo Călărași este pregătit pentru a doua ediție a evenimentului „Boo at the Zoo”, care va avea loc mâine, între orele 17:00 și 21:00, unde copiii și părinții sunt invitați să se bucure de o seară specială de Halloween.

La intrarea în complex, copiii vor primi o hartă pentru a participa la un Treasure Hunt, în care vor descoperi „Întâlnirea Dulce” și alte patru puncte speciale, unde îi vor aștepta surprize dulci, alături de voluntarii care vor ghida fiecare etapă a traseului. De asemenea, Zoo Călărași a pregătit o cabină foto gratuită pentru amintiri de neuitat, iar vizitatorii vor putea vedea fotografii de la ediția precedentă și le pot lua cadou dacă se regăsesc în ele.

La ora 19:00, pe pajiștea de lângă locul de joacă, va avea loc proiecția filmului „Regele Leu”, iar zona „Aleea Cinematograf” va aduce câteva surprize inedite pentru cei prezenți. În halele dedicate păsărilor exotice, copiii vor găsi ateliere de creație, fiecare cu tematică diferită, coordonate de voluntari.

De asemenea, organizatorii recomandă vizitatorilor să aducă lanterne pentru traseul nocturn, pături pentru confortul la film și mici donații de fructe, legume sau pâine pentru animalele din grădina zoologică. Accesul în zona lacului va fi restricționat pentru siguranța participanților.

Advertisement

Anunțul organizatorilor

  1. La intrare copiii vor primi câte o hartă pentru traseul TREASURE HUNT. Fiecare copil va primi o surpriză dulce la ÎNTÂLNIREA DULCE. Căutați punctul pe hartă! Acolo veți face prima oprire. Ulterior, urmăriți harta, iar fiecare copil va primi câte o singură cutiuță cu surprize de la unul dintre cele 4 puncte de pe hartă. Voluntarii noștri vă vor întâmpina acolo!
  2. Veți avea ocazia să faceți poze GRATUIT la cabina foto care se află la intrare.
  3. Va exista un colț în care găsiți fotografiile de anul trecut. Dacă vă regăsiți în ele, pozele sunt ale voastre cadou din partea noastră. Sorin Popescu ne va bucura și anul acesta cu și mai multe poze faine!
  4. La 19:00 începe difuzarea filmului Lion King pe pajiștea de lângă locul de joacă. Acolo veți găsi Aleea Cinematograf unde v-am pregătit câteva surprize INEDITE.
    În halele păsărilor exotice veți găsi atelierele de creație pentru copii. Voluntarii noștri vă vor juta și vă vor ghida. Atelierele sunt diferite, așadar vă invităm să vizitați ambele hale.
  5. Toate spațiile vor fi deschise pentru vizită, mai puțin zona de microdeltă (zona de lac), unde vom limita accesul pentru siguranța tuturor.
  6. Nu uitați lanterna, păturica pentru film, costumul și mâncarea pentru animăluțele noastre! Vă așteptăm cu voie bună.

Intrarea la eveniment este gratuită, iar organizatorii invită toți participanții să vină costumați de Halloween pentru a completa atmosfera magică a serii. În plus, în ziua de joi, 31 octombrie, Grădina Zoologică va fi închisă pe parcursul zilei pentru a putea face toate pregătirile necesare evenimentului. Grădina va fi deschisă începând cu ora 17:00, când va începe „Boo at the Zoo”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai

Published

on

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Pe 19 august s-au împlinit doi ani de la accidentul prin care a omorât doi tineri și a rănit alți trei. 

„Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a ramas cum știți. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă,tristă”, a transmis avocatul, printr-o postare pe Facebook. Continuarea, aici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Jandarmii din Călărași, în acțiune pe Canalul Siderurgic pentru prevenirea braconajului piscicol

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a desfășurat miercuri, 20 august, o acțiune de prevenire și combatere a pescuitului ilegal pe Canalul Siderurgic.

Pe parcursul activității, jandarmii au verificat zonele frecventate de pescari și au purtat discuții cu aceștia pentru a le reaminti prevederile legale care reglementează pescuitul sportiv și comercial.

🔹 În cadrul acțiunii:

  • au fost legitimate 10 persoane;
  • au fost controlate uneltele de pescuit utilizate;
  • nu au fost constatate fapte de natură penală și nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Reprezentanții Jandarmeriei Călărași transmit că astfel de controale vor continua, atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții, pentru protejarea resurselor acvatice și prevenirea activităților ilegale din zonă.

Cetățenii sunt încurajați să semnaleze orice situație de braconaj piscicol la numărul unic de urgență 112.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași: „Serviciul farmaceutic de noapte este un serviciu public și ar trebui susținut de autorități”

Published

on

În urma publicării materialului despre lipsa farmaciilor de gardă din municipiul Călărași, redacția Călărași Press a primit un punct de vedere din partea farmacistului Postelnicu Doru, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Reamintim că, în discuția avută cu redacția noastră, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a subliniat faptul că farmaciile nu își permit să asigure program non-stop doar din resurse proprii, iar gărzile de noapte ar trebui tratate drept un serviciu public, sprijinit financiar de autoritățile locale și de Ministerul Sănătății.

Exemplul Bulgariei: cum sprijină statul farmaciile

Pentru a identifica soluții concrete, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a solicitat informații oficiale de la Uniunea Farmaceutică din Bulgaria. Într-un document transmis de președintele acesteia, Dimitar Marinov, sunt prezentate măsuri aplicate peste Dunăre pentru a susține continuitatea serviciilor farmaceutice.

Advertisement

Printre acestea:

  • Sprijin financiar direct pentru farmaciile deschise 24/7 sau pentru cele aflate în zone izolate.
  • Plăți suplimentare pentru serviciile de eliberare a medicamentelor compensate, de până la 15% din valoarea produsului (nu mai mult de 12,50 euro).
  • Reguli clare de adaos comercial, diferențiate în funcție de prețul medicamentului, pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate și accesibilitate.
  • Control digitalizat al medicamentelor, care a redus fraudele și concurența neloială.

„În Bulgaria, farmacistul care face gardă de noapte nu mai este lăsat singur să suporte costurile. Statul intervine și compensează financiar acest serviciu public. Este un model pe care și România ar trebui să îl ia în calcul”, a subliniat farmacistul Postelnicu Doru.

În timp ce la Călărași oamenii rămân fără acces la medicamente după ora 23:00, vecinii bulgari au găsit soluții concrete prin care să mențină farmacii deschise non-stop sau să sprijine unitățile aflate în zone greu accesibile.

Întrebarea care rămâne este: cine își va asuma în România rolul de a transforma serviciul farmaceutic de noapte într-un adevărat serviciu public, așa cum se întâmplă deja peste graniță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading