VIDEO / Clădirea gării Ciulniţa va fi modernizată printr-o investiţie de 27,4 milioane de lei

VIDEO / Clădirea gării Ciulniţa va fi modernizată printr-o investiţie de 27,4 milioane de lei
VIDEO / Clădirea gării Ciulniţa va fi modernizată printr-o investiţie de 27,4 milioane de lei

Clădirea gării Ciulniţa va fi modernizată printr-o investiţie de 27,4 milioane de lei, fără TVA, banii provenind din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, durata lucrărilor fiind de 22 de luni, potrivit unui anunț al CFR SA.

„A fost semnat contractul pentru modernizarea clădirii de călători din staţia Ciulnița, investiţie în valoare de 27,39 milioane lei, fără TVA, cu finanţare asigurată din fonduri nerambursabile, prin Programul Transporturilor, şi de la Bugetul de Stat. Contractul de modernizare a clădirii de călători din staţia Ciulnița a fost semnat cu Asocierea Construct I.N.G. I.S.P.C.F. – SC ISPCF SA – SC Arcada Company – Spiact Craiova SA – PRO AMI’S CONSULTING S.R.L şi are o durată de implementare de 22 luni, din care 4 luni pentru elaborarea proiectului tehnic şi 18 luni, de la emiterea Autorizaţiei de Construire, pentru execuţia lucrărilor de modernizare”, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Modernizarea Gării Ciulniţa include următoarele obiective:

→ clădirea de călători, cu asigurarea spaţiilor destinate serviciilor publice, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi spaţii pentru activităţi comerciale

→ înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare, termice, PSI etc

→ instalaţii moderne de telecomunicaţii şi pentru siguranţa circulaţiei

→ modernizarea peroanelor şi a copertinelor, asigurarea de rampe pentru persoanele cu dizabilităţi

→ sistematizarea accesului la peroane

→ garduri de protecţie în zona liniilor

→ sistem de supraveghere video şi de informare a publicului călător

→ zone de utilitate publică – pasaj, pasarelă, piaţetă gară.

În data 15 mai 2024, compania a semnat contractele pentru modernizarea clădirilor de călători din haltele Costinești Tabără și Neptun, investiţii în valoare totală de 30,63 milioane lei, fără TVA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss