Această combinație tradițională de hrean, lămâie și miere este apreciată în remedii populare pentru sprijinul în controlul greutății și întărirea sistemului imunitar. Hreanul și lămâia sunt folosite de secole în combaterea răcelilor și gripelor, iar mierea contribuie la un tranzit intestinal mai bun și la susținerea imunității.

Hreanul este bogat în fibre și proteine, sărac în calorii și grăsimi, oferind o senzație de sațietate. Consumul regulat de hrean poate sprijini:

• curățarea organismului de bacterii și infecții;
• reducerea oboselii;
• îmbunătățirea respirației;
• creșterea imunității.

Notă importantă: Aceste beneficii se bazează în principal pe utilizări tradiționale și unele studii preliminare (hreanul conține compuși antibacterieni și antioxidanți, cum ar fi glucosinolații). Nu există dovezi științifice solide pentru efecte asupra memoriei, auzului, vederii, funcțiilor creierului sau tratamentului afecțiunilor cardiovasculare precum angina pectorală, cardiopatia ischemică sau hipertensiunea. Pentru diabet, consultați un medic înainte de consum. Nu este recomandat persoanelor cu colon iritabil, ulcere gastrice, probleme tiroidiene sau în cantități mari în sarcină/alăptare, deoarece poate irita tractul digestiv.

Cum preparăm amestecul

Ingrediente:

• 150 g hrean proaspăt
• 3 lămâi
• 3 linguri de miere naturală

Mod de preparare:

1. Curățați hreanul și dați-l prin răzătoare sau blender.
2. Spălați bine lămâile, ștergeți-le cu oțet (pentru curățare), tăiați-le mărunt, eliminați sâmburii și pasați-le în blender împreună cu hreanul.
3. Adăugați mierea după mixare, amestecați bine până la omogenizare.
4. Depozitați amestecul în borcane curate la frigider (aici își păstrează mai bine proprietățile).

Mod de consum: Câte o lingură de 2 ori pe zi, după mese, timp de 3 săptămâni. Nu depășiți doza recomandată pentru a evita iritațiile.

Advertisement

Samoilă Mârza nu a fost niciodată un atlet de performanţă, dar era un „sportsman” al epocii sale: militar disciplinat, bun gimnast şi, mai ales, un maestru al bicicletei. Pe portbagajul ruginit al „cailui său de fier” trăia, de ani, cel mai de preţ obiect: aparatul foto cu burduf.

S-a născut în septembrie 1886 în satul Galtiu (comuna Sântimbru, judeţul Alba). După şase clase de liceu, între 1909–1911 învăţă meserie la fotograful sibian Iainek. Iubea fotografia din tot sufletul, dar în 1914 a fost mobilizat în armata austro-ungară. Ca român transilvănean, a luptat pe frontul din Galiţia şi apoi în Italia, unde a făcut parte din secţia de fotografiere şi topografiere. Timp de patru ani a umblat prin tranşee cu bicicleta şi aparatul în spinare, imortalizând ororile războiului.

La 11 noiembrie 1918 se afla în Trieste. Împreună cu alţi soldaţi ardeleni a pornit spre casă pe un drum plin de peripeţii: Viena – Zagreb – Belgrad – Timişoara (drumul prin Budapesta era blocat de unguri). Pe 14 noiembrie, în curtea unei cazărmi din Viena, fotografiază sfințirea drapelului Consiliului Naţional Român. Aude zvonul că la 1 Decembrie va fi o mare adunare la Alba Iulia şi nu mai stă pe gânduri.

Ajunge în satul natal Galtiu pe 27 noiembrie 1918 – după exact patru ani de absenţă. E epuizat, dar nu se odihneşte. Schimbă doi boi pe un aparat foto mai bun (lumea îl crede nebun), îşi recondiţionează bicicleta şi, în doar câteva zile, improvizează un portbagaj solid.

Advertisement

1 Decembrie 1918.

Dimineaţa, înainte de plecare, face trei fotografii în sat: fetele şi flăcăii din Galtiu, gătiţi în straie de sărbătoare, gata să pornească spre Alba Iulia. Apoi pedalează cei 11 km până în cetatea Unirii, ţinând cu o mână ghidonul şi cu cealaltă aparatul care nu încăpea bine pe portbagaj.

Ajunge pe la ora 11. Fotograful oficial angajat, germanul Bach, nu apare niciodată. Lui Samoilă i se refuză categoric accesul în Sala Unirii – nu avea „credenţial”. Rămâne afară, pe câmpul romanilor, şi reuşeşte să tragă exact cinci clişee:

• trei cu mulţimea uriaşă (peste 100.000 de oameni, cât vedeai cu ochii)
• două cu tribunele oficiale, în momentul în care dr. Aurel Vlad şi episcopul Iuliu Hossu citesc Proclamaţia de Unire.

Era o zi mohorâtă, timpul de expunere foarte lung; trebuia să strige cât îl ţineau plămânii ca oamenii să stea nemişcaţi zeci de secunde. Echipamentul – trepied, burduf, clişee de sticlă – cântărea enorm; nu putea alerga după cadre.

Aceste opt fotografii (trei din sat + cinci de la Alba Iulia) sunt singurele imagini autentice care au rămas de la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918.

În anii următori, Samoilă Mârza devine furnizor al Casei Regale: fotografiază vizita regelui Ferdinand la Alba Iulia (1919), încoronarea de la Alba Iulia (1922), serbările de la Ţebea (1924) şi alte momente importante. În 1924 intervine personal la prim-ministrul Brătianu și obține fonduri ca pictorul Costin Petrescu să termine pictura Catedralei Încoronării.

Advertisement

Dar gloria a fost scurtă. În anii ’60 trăia singur, sărac, într-o căsuță modestă de pe strada Vasile Alecsandri din Alba Iulia. Ca să supraviețuiască, vânduse de-a lungul timpului o parte din clișeele de sticlă… unor negustori de oglinzi, care le foloseau ca suport. În 1967 donează muzeului din Alba Iulia ce mai avea: aparatul, clișeele rămase şi aparatul de mărit.

Ciocănitoarea gri și buff este o pasăre mică și agilă din familia ciocănitorilor, remarcabilă prin aspectul său compact și penajul distinctiv. Corpul ei robust, cu cap mare și creastă proeminentă, o face să pară mereu alertă. Penajul este predominant negru și alb, cu solzișori fini alb-negru pe spate, iar părțile inferioare au nuanțe gri și crem-pal. Masculii se deosebesc prin zona roșie vie de la baza crestei, în timp ce femelele au creasta complet neagră. Coada scurtă și ciocul puternic o ajută să se cațere cu ușurință pe trunchiuri.

Această specie trăiește în pădurile tropicale umede, atât în zonele de câmpie, cât și în cele montane, din sudul Mianmarului, Thailanda de sud, Malaezia Peninsulară, Sumatra, Borneo și insulele învecinate. În unele regiuni, precum Singapore, a dispărut din cauza pierderii habitatului, iar populațiile sunt în scădere lentă datorită defrișărilor.

Comportamentul ei este plin de energie: este activă și agilă, căutând hrană mai ales în coronamentul înalt al copacilor sau pe ramuri expuse. Se hrănește cu insecte și larve ascunse sub scoarță, pe care le scoate ciocănind rapid. Uneori coboară pe trunchiuri cu capul în jos, asemenea unor păsări mai mici și acrobate. Este o pasăre destul de rară și discretă, dar prezența ei animă pădurile tropicale din Asia de Sud-Est.

Advertisement