Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 544

Știri

Elevii din Călărași au susținut testările inițiale la Limba Română și Matematică pentru Evaluarea Națională 2025. Scopul lucrărilor

Published

on

Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași au participat pe 18 și 19 septembrie 2024 la testările inițiale organizate de Inspectoratul Școlar Județean Călărași. Aceste testări, desfășurate sub forma unui examen, au rolul de a evalua nivelul de pregătire al elevilor înainte de examenul de Evaluare Națională de la finalul anului școlar. Profesorii vor folosi rezultatele acestor teste pentru a stabili planuri de îmbunătățire și programe remediale care să ajute elevii să obțină rezultate mai bune la probele finale, potrivit Edupedu

Conform Inspectoratului Școlar Județean, testele au fost organizate în condiții similare unui examen, pentru a familiariza elevii cu atmosfera și regulile de desfășurare a Evaluării Naționale. Deși aceste teste inițiale nu au fost o simulare oficială, ele au evaluat cunoștințele acumulate de elevi în anii anteriori de învățământ gimnazial.

Lucrările elevilor vor fi corectate de către profesorii de la clasă, iar rezultatele vor fi ulterior centralizate. „Le corectează profesorii de la clasă, ei interpretează rezultatele, noi vom centraliza tot ce primim din școli. În funcție de rezultate, de specificul școlilor și de încadrarea la clasă pentru disciplinele limba română și matematică, vom desfășura diferite activități (alte simulări, inspecții cu focusare pe activitățile remediale)”, precizează inspectorul școlar general adjunct Călin Nicușor pentru Edupedu

Proba la Limba și Literatura Română

Prima probă a testării inițiale a avut loc miercuri, 18 septembrie, la Limba și Literatura Română, între orele 11:00 și 13:00. Subiectele au fost construite pe baza textelor literare și non-literare, iar elevii au trebuit să rezolve cerințe de interpretare, înțelegere și analiză. Unul dintre textele literare a fost „Lunea altfel” de Alex Moldovan, iar cel non-literar a fost un extras din Statutul elevului.

Advertisement

Elevii au fost solicitați să realizeze caracterizarea unui personaj, să compare cele două texte și să își exprime opinia asupra importanței respectării regulilor. În plus, subiectele au inclus exerciții gramaticale care au testat cunoștințele despre diftongi și corectarea greșelilor de exprimare. De asemenea, elevii au redactat un rezumat al textului literar, într-un spațiu limitat între 80 și 120 de cuvinte.

Proba la Matematică

Joi, 19 septembrie, elevii au susținut proba la Matematică. Aceasta a fost structurată pe trei secțiuni: întrebări de tip grilă, geometrie și trigonometrie, precum și probleme de dificultate ridicată. Prima parte a testului a inclus întrebări cu răspunsuri multiple, însă elevii au trebuit să justifice alegerea fiecărui răspuns corect, prin scrierea rezolvării complete.

Inspectorul școlar general adjunct Călin Nicușor a explicat pentru sursa citată anterior că testele au fost concepute pentru a evalua nu doar cunoștințele teoretice, ci și capacitatea elevilor de a aplica aceste cunoștințe în mod logic. Partea de geometrie a inclus calcule ale unghiurilor și segmentelor în diferite figuri geometrice, în timp ce ultima secțiune a testului a vizat probleme complexe care au cerut soluționarea creativă și rațională.

Simularea Evaluării Naționale în martie 2025

Pe lângă aceste teste inițiale, Ministerul Educației va organiza și simularea oficială a examenului de Evaluare Națională în martie 2025. Aceasta va include probele la Limba Română, Matematică și, acolo unde este cazul, Limba Maternă. Calendarul simulării este următorul:

  • 17 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 18 martie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 19 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 31 martie 2025: Comunicarea rezultatelor.

Simularea din martie va fi o oportunitate pentru elevi de a-și testa cunoștințele și de a se familiariza cu formatul examenului final, înainte de Evaluarea Națională din vară. Rezultatele obținute atât la testările inițiale, cât și la simulare, vor ajuta profesorii să adapteze strategiile de predare și pregătire, asigurându-se că fiecare elev are șanse maxime să obțină rezultatele dorite la examen.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Grădiștea păstrează tradiția: Boboteaza, sărbătorită cu sfințirea apei și concurs cabalin

Published

on

Primăria Comunei Grădiștea anunță organizarea manifestărilor dedicate Bobotezei, marți, 6 ianuarie 2026, un eveniment care îmbină tradiția religioasă cu spiritul comunitar și respectul pentru obiceiurile locale.

Ziua va începe la sediul fermei Piscicola Prod Com din Rasa, unde, începând cu ora 11:30, va avea loc sfințirea apei și aruncarea Crucii, moment așteptat în fiecare an de credincioșii din comună.

Tot marți, de la ora 13:00, pe islazul comunal din zona podului „La Gili”, în satul Rașa, este programat concursul cabalin, cu probe de frumusețe și viteză, o competiție devenită deja tradiție, menită să pună în valoare caii și priceperea crescătorilor locali.

Organizatorii au transmis și câteva precizări importante:

Advertisement
  • caii înscriși în concurs trebuie să figureze în registrul agricol al comunei Grădiștea;
  • participanții la recuperarea Crucii trebuie să fie cetățeni ai comunei;
  • cei care participă la concursuri vor completa, între orele 11:30 – 12:00, o declarație pe propria răspundere, pe baza actului de identitate, la locul desfășurării manifestării.

Primarul Vasile Matei îi invită pe toți locuitorii să ia parte la eveniment și să păstreze vii tradițiile care dau identitate comunității din Grădiștea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ilie Bolojan: “Trebuie să creștem vârsta de pensionare”

Published

on

Ilie Bolojan, Premierul României, a declarat recent în direct la Digi24, că vârsta de pensionare în toate domeniile trebuie să crească, pe fondul contribuțiilor mari de buget în sistemul de pensii, dar și a inechităților sociale. Acesta s-a referit la domenii precum Justiție sau Interne, acolo unde vârstele de pensionare sunt mai mici.

„Trebuie să creștem vârsta de pensionare în toate domeniile, în așa fel încât cei care se pensionează să se pensioneze cât mai aproape de 65 de ani. Asta e valabil și pentru celelalte sisteme care se pensionează anticipat”, a declarat Ilie Bolojan.

Acesta a dat ca exemplu zona Internelor. Dacă un polițist criminalist sau de poliție judiciară ajunge la maturitatea experienței profesionale la 50 de ani, Bolojan a precizat că acesta ar mai putea lucra „încă zece ani fără niciun fel de probleme”.

„ Așa este în toată Europa. Nicăieri nu se pensionează oameni experimentați care nu sunt într-o situație de indisponibilitate fizică de a se face datoria mai repede”, a declarat premierul.

Advertisement

Bolojan a invocat ca motive echitatea socială, suportabilitatea bugetului public, dar și o mai mare calitate a serviciilor. Întrebat când ar putea avea această reformă, premierul a precizat că ar fi nevoie de schimbări cât mai repede posibil pentru echilibrarea sistemelor, atât cel bugetar, cât și a sistemului de pensii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Gripă – creștere alarmantă în România: 3 decese și peste 12.600 de cazuri noi într-o singură săptămână!

Published

on

Potrivit datelor oficiale transmise de INSP, în intervalul 22-28 decembrie au fost înregistrate două noi decese cauzate de virusul gripal. De la debutul sezonului, bilanțul deceselor a ajuns la 3 cazuri, toate la persoane cu vârsta peste 65 de ani, din județele Buzău, Cluj și Constanța. Tipurile de virus identificate: două cazuri A(H1) și unul A(H3).

În aceeași săptămână au fost raportate 12.630 de cazuri de gripă clinică la nivel național, în creștere față de săptămâna anterioară (11.174 cazuri). Comparativ cu aceeași perioadă a sezonului trecut, numărul este de 3 ori mai mare, iar față de media ultimilor 5 ani – de aproape 5 ori mai mare!

Cele mai afectate zone rămân Bucureștiul (1.475 cazuri), urmat de județele Cluj (903), Buzău (739), Constanța (693), Prahova (658), Bihor (656) și Suceava (639). Toate județele țării au raportat cazuri.

Din punct de vedere al confirmărilor de laborator, în ultima săptămână au fost înregistrate 104 cazuri pozitive, dintre care: • 67 – virus gripal A(H3) • 12 – virus gripal A(H1) • 25 – virus gripal A nesubtipat

Advertisement

De la începutul sezonului, numărul total al cazurilor de gripă confirmate prin teste de laborator a ajuns la 398.

Până în prezent, în România au fost administrate peste 1,2 milioane de doze de vaccin antigripal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading