Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 541

Știri

România primește zece milioane de dolari de la SUA pentru a combate traficul de copii

Published

on

Sursa: Salvați Copiii

Luni, 16 septembrie, Guvernul României a semnat un parteneriat cu Guvernul Statelor Unite ale Americii la ambasada SUA de la București. Prin acest acord, România va primi 10 milioane de dolari pentru a combate traficul de copii, scrie mediafax.ro.

Parteneriatul a fost semnat la sediul Ambasadei SUA din București, în prezența ambasadoarei Kathleen Kavalec, a ministrului de Interne Cătălin Predoiu, a șefului Poliției Române Benone Matei, a chestorului general de poliție Bogdan Despescu și a șefului Cancelariei premierului, Mihai Ghigiu.

„Vom sprijini România în eforturile sale de a dezvolta o strategie de prevenire centrată pe victimă, de a crește protecția pentru victimele copii ale traficului și de a îmbunătăți investigațiile în vederea urmăririi penale și condamnării traficanților de copii. În acest scop, Departamentul de Stat va contribui cu până la zece milioane de dolari pe o perioadă de cinci ani”, a declarat ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, potrivit libertatea.ro.

România este prima țară care primește sprijin financiar din partea Statelor Unite. Parteneriatul dintre cele două țări va avea o durată de cinci ani și vizează prevenirea și combaterea traficului de copii, asistarea și protejarea victimelor, precum și urmărirea penală și cooperarea între autorități și societate.

Advertisement

„Odată cu decizia Departamentului de Stat al SUA de a deschide Programul Child Protection Compact către Europa, România este prima țară din regiune selectată să beneficieze de un suport financiar american în valoare de 10 milioane USD, care vizează îmbunătățirea sistemului național pentru prevenirea și combaterea traficului de copii”, a transmis Guvernul condus de Marcel Ciolacu, conform libertatea.ro.

Prin acest parteneriat, vor fi înființate trei centre:

  • Centrul Național de Excelență pentru Siguranța Digitală a Copiilor, sub egida Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA);
  • Centrul Național de Combatere a Abuzurilor și Exploatării Sexuale a Minorilor în Mediul Online, care va funcționa în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR);
  • Centrul de Excelență pentru Securitatea Digitală a Copiilor, tot la nivelul IGPR.

Centrul Național de Excelență pentru Siguranța Digitală a Copiilor va avea două obiective principale:

1. Eliminarea materialelor dăunătoare din mediul online, monitorizând și eliminând conținutul periculos sau nepotrivit pentru copii, precum imagini violente sau pornografie.
2. Identificarea nevoilor de formare pentru profesioniștii în protecția copilului, evaluând lacunele în cunoștințele și abilitățile acestora și oferind formări adecvate.

Fondurile vor fi alocate organizațiilor non-profit și instituțiilor publice internaționale care colaborează cu autoritățile române în combaterea traficului de minori, a adăugat Mediafax.

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat că semnarea acestui parteneriat reprezintă un prim pas în eforturile comune de a eradica traficul de copii și de a proteja victimele.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Comercianții simt un an mai slab, dar patinoarul ține publicul aproape de Târgul de Crăciun

Published

on

Căbănuțele din cadrul Târgului de Crăciun din municipiul Călărași au reunit și în acest an producători locali și comercianți de produse specifice sezonului, însă atmosfera este una mai rezervată față de edițiile precedente. Potrivit comercianților, vinul fiert s-a vândut mai bine decât alte produse tradiționale, inclusiv gogoșile cu toppinguri dulci, care în anii trecuți erau printre cele mai căutate. La fel și patinoarul care se bucură de un număr mare de iubitori de mișcare pe gheață.

Anul 2025 pare însă mai slab din punct de vedere al vânzărilor, lucru vizibil atât în încasări, cât și în numărul redus de persoane prezente în târg, mai ales în anumite intervale orare. Comercianții spun că traficul este fluctuant, iar entuziasmul publicului nu mai este la nivelul anilor anteriori.

Optimismul celor din căbănuțe este, la rândul său, scăzut, la fel ca temperaturile de afară. Mulți dintre ei speră totuși ca zilele următoare, apropierea Crăciunului și eventualele evenimente să aducă un aflux mai mare de vizitatori.

Nemulțumirile nu au întârziat să apară nici în rândul călărășenilor. Mai multe voci au comentat aspectul actual al Târgului de Crăciun, considerat de unii mai modest comparativ cu edițiile anterioare. Oamenii spun că s-au obișnuit cu decoruri mai bogate, spectacole ample și un număr mai mare de ghirlande și instalații luminoase, care să creeze o atmosferă festivă mai intensă.

Advertisement

În ciuda criticilor, căbănuțele rămân un punct de interes al târgului, oferind produse tradiționale și momente de socializare, chiar dacă ediția din acest an este percepută ca una mai reținută, atât din punct de vedere vizual, cât și al participării publicului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Moțiunea AUR împotriva Dianei Buzoianu a trecut în Senat. Buzoianu: „Nu e despre apă, e despre setea de spectacol”

Published

on

Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni în plenul Senatului. Documentul politic a trecut cu 74 de voturi „pentru”, 43 „împotrivă” și o abținere, marcând un vot dur al opoziției și al unei părți din coaliția de guvernare împotriva ministrului USR.

Moțiunea, intitulată „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”, vizează gestionarea crizei generate de golirea barajului Paltinu, situație care a lăsat fără apă potabilă zeci de mii de persoane din județele Prahova și Dâmbovița.

Votul din Senat a fost posibil după ce senatorii PSD au anunțat public că vor susține moțiunea depusă de AUR, ceea ce a asigurat majoritatea necesară adoptării documentului. PNL și UDMR nu au votat moțiunea, iar USR a votat împotrivă.

Ce înseamnă adoptarea moțiunii

Adoptarea unei moțiuni simple nu atrage automat demiterea unui ministru. Documentul are valoare politică și exprimă o sancțiune simbolică din partea Parlamentului față de activitatea unui membru al Guvernului. Din punct de vedere juridic, Diana Buzoianu își păstrează funcția.

Advertisement

Reacția Dianei Buzoianu

După anunțarea rezultatului, ministra Mediului a declarat că nu își va da demisia și a catalogat moțiunea drept un demers politic lipsit de consistență. Aceasta a susținut că a fost prezentă pe teren în timpul crizei și că ministerul a acționat pentru a gestiona situația de urgență.

Reacția USR

Liderul USR, Dominic Fritz, a transmis că Diana Buzoianu are susținerea totală a partidului și a premierului Ilie Bolojan. USR a anunțat că rămâne în coaliția de guvernare, în ciuda votului comun PSD–AUR, considerat o încălcare a protocolului de coaliție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Parcare publică și acces controlat la Prefectură. Prefectul anunță reguli noi după finalizarea lucrărilor

Published

on

Curtea Prefecturii Călărași va fi reorganizată complet după finalizarea lucrărilor de reabilitare a Palatului Prefectural. Prefectul județului Călărași, Laurențiu State, a anunțat că este avută în vedere amenajarea unei parcări de utilitate publică, dar cu acces strict controlat, pentru a pune capăt haosului actual din zonă.

Potrivit prefectului, accesul în curtea Prefecturii va fi realizat prin bariere automate, pe bază de cartele, astfel încât intrarea să fie monitorizată și reglementată. Măsura vizează atât angajații instituțiilor, cât și cetățenii care au nevoie să ajungă la serviciile publice din clădire.

„Am gândit o parcare de utilitate publică, cu acces controlat, astfel încât să nu mai existe situația actuală, în care oricine intră și parchează la întâmplare”, a declarat prefectul Laurențiu State.

Prefectul a explicat că, în prezent, accesul este dificil de controlat din cauza lucrărilor aflate în desfășurare, constructorul fiind nevoit să intre cu utilaje și autovehicule pentru aprovizionare. După finalizarea reabilitării, însă, regulile vor fi schimbate, iar parcarea va funcționa după un sistem clar stabilit.

O altă problemă semnalată este ocuparea spațiilor verzi din incinta Prefecturii. Prefectul a subliniat că nu va mai fi permisă oprirea sau parcarea pe zonele verzi, indiferent de instituția sau persoana care solicită acces.

Advertisement

„Nu vom mai permite oprirea pe spațiul verde din incinta Prefecturii. Acest aspect va fi monitorizat și reglementat”, a precizat Laurențiu State.

De asemenea, prefectul a menționat că există situații în care autoturisme aparținând unor instituții sau unor persoane din afara Prefecturii parchează în curte fără un cadru clar. Aceste practici vor fi eliminate, iar accesul va fi limitat strict la cei îndreptățiți.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading