Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 9°C | Anul XI Nr. 537

Știri

Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea după 16 septembrie

Published

on

Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru perioada 16 – 29 septembrie 2024. Conform specialiștilor ANM, temperaturile vor crește, iar precipitațiile vor fi tot mai rare.

“Pe parcursul acestei săptămâni, vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor din țară. Astfel, valorile termice se vor situa în jurul celor normale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse, posibil însoţite de descărcări electrice în zonele de munte, în sud-vest, sud şi est. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri în sudul Banatului şi local în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 27 de grade, iar cele minime în general între 6 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va semnala ceaţă”, transmit specialiștii ANM.

În Banat, vremea va fi rece pentru mijlocul lunii septembrie, cu temperaturi maxime medii de aproximativ 16 grade. Încălzirea va începe în întreaga regiune din 17 septembrie, când se estimează maxime de 23 – 24 de grade, valori ce vor rămâne relativ constante până aproape de sfârșitul lunii. În anumite zile, temperaturile ar putea atinge medii zilnice de 25 – 26 de grade. Primele nopți vor fi răcoroase, cu temperaturi minime medii de 6 – 7 grade, dar apoi se estimează valori între 9 și 12 grade pentru restul perioadei. Pe 16 septembrie, vor continua ploile extinse, dar îmbunătățirea vremii va fi semnificativă ulterior, cu ploi posibile doar izolat. Următoarea perioadă cu șanse mai mari de ploi este între 25 și 28 septembrie.

În Crișana, vremea va fi rece pe 16 septembrie, cu maxime de 17 grade. De pe 17 septembrie, temperaturile vor crește la 22 – 23 de grade, iar între 18 și 25 septembrie vor fi în jur de 24 – 25 de grade, cu o posibilă scădere ușoară spre finalul lunii. Nopțile vor fi răcoroase la început, cu minime de 6 – 8 grade, apoi se vor menține între 9 și 12 grade. Ploile vor continua pe 16 septembrie, urmând o ameliorare semnificativă, iar mai apoi se vor semnala ploi între 25 și 28 septembrie.

Advertisement

În Transilvania, temperaturile maxime vor crește treptat, de la 20 de grade în prima zi până la aproximativ 23 de grade pe 18 septembrie, valoare ce se va menține cu mici variații până la sfârșitul perioadei. Temperaturile minime vor varia între 6 și 10 grade, cu cele mai scăzute în depresiunile intra-montane (1 – 2 grade) între 20 și 22 septembrie. Ploi slabe, pe arii restrânse, sunt așteptate la începutul perioadei (16 – 18 septembrie) și pot apărea din nou spre finalul lunii, după 26 septembrie.

În Maramureș, la început, vremea va fi rece, cu maxime de 18 grade, apoi se va încălzi de pe 17 septembrie, atingând 22 de grade. Între 18 și 25 septembrie, maximele vor ajunge la 24 de grade, cu o posibilă scădere ușoară spre 21 – 22 de grade la sfârșitul lunii. Temperaturile minime vor fi între 7 și 11 grade. Pe 16 septembrie, vor continua ploile extinse, urmate de o îmbunătățire semnificativă, cu ploi izolate ulterior. Următorul interval probabil cu ploi este estimat între 25 şi 28 septembrie.

În Moldova, a doua jumătate a lunii septembrie va aduce temperaturi apropiate de mediile normale, cu maxime crescând treptat de la 22 la 24 de grade în jurul datei de 24 septembrie, apoi scăzând la 22 de grade spre finalul lunii. Minimele vor fi de obicei între 10 și 12 grade, cu valori mai scăzute (8 – 9 grade) între 20 și 22 septembrie. Ploile locale sunt prognozate între 16 și 19 septembrie, cu cantități mai mari izolat, și există posibilitatea de apariție a ploilor după data de 26 septembrie.

În Dobrogea, temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale pentru această perioadă, cu maxime în jur de 24 de grade și minime variind între 12 și 15 grade. Pe Litoral și în Deltă, minimele pot ajunge până la 17 – 18 grade. Ploile locale sunt prognozate între 17 și 20 septembrie, cu cantități mai mari posibile izolat. După această perioadă, șansele de ploi vor fi reduse.

În Muntenia, temperaturile maxime vor crește ușor de la 22 de grade în prima zi până la 24 – 25 de grade pe 17 și 18 septembrie, apoi vor reveni la 22 – 23 de grade pe 19 septembrie. Aceste variații se vor menține aproape de normalul climatologic, cu maxime de 24 – 26 de grade până la sfârșitul lunii. Minimele vor crește, atingând 12 – 13 grade pe 18 și 19 septembrie, apoi vor scădea la 10 – 11 grade în următoarele șase zile și vor reveni la 12 – 13 grade spre finalul lunii. Ploile pe arii restrânse sunt prognozate între 17 și 20 septembrie, cu probabilitate mai mare de precipitații în jurul datei de 28 septembrie.

Advertisement

În Oltenia, vremea va fi rece în prima zi, cu maxime în jur de 19 grade. Încălzirea va începe din  data de 17 septembrie, când se estimează maxime de 23 – 24 de grade, care se vor menține constant până la sfârșitul lunii. În unele zile, maximele ar putea ajunge la 25 – 26 de grade. Primele nopți vor fi răcoroase, cu minime de 7 – 8 grade, apoi vor crește la 10 – 13 grade pentru restul perioadei. Ploile locale sunt mai probabile între 18 și 21 septembrie și după 26 septembrie.

Cum va fi vremea în Călărași 

În Călărași, între 16 și 29 septembrie, vremea va fi  în general plăcută.

În prima parte a intervalului, vremea va fi răcoroasă, cu maxime de 22 – 24 de grade Celsius și minime între 10 și 12 grade, acompaniată de ploi locale. Din 19 septembrie, temperaturile vor crește ușor, atingând maxime de 24 – 25 de grade și minime între 11 și 13 grade, cu o vreme stabilă și fără precipitații semnificative. Între 23 și 26 septembrie, vremea va fi mai caldă, cu maxime de 25 – 26 de grade și minime între 12 și 14 grade, dar există o posibilitate de ploi izolate, mai ales după 26 septembrie. Spre finalul intervalului, între 27 și 29 septembrie, temperaturile vor rămâne plăcute, cu maxime de 24 – 25 de grade și minime de 12 – 14 grade, însă probabilitatea de ploi va crește, cu posibile cantități mai mari de apă.

În ansamblu, vremea va fi predominant stabilă și plăcută, cu temperaturi confortabile și ploi ocazionale.

Advertisement

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Semnificația istorică a zilei de 17 noiembrie

Published

on

Pe 17 noiembrie, lumea comemorează curajul tinerilor care au sfidat tirania: de la revolta antisovietică din Praga (1939) și suprimarea brutală a studenților cehi de către naziști, la răscoala Politehnicii din Atena (1973) împotriva dictaturii coloneilor greci – momente definitorii pentru lupta democratică modernă.

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:

1538 – Prima atestare documentară a așezării Caracal din Oltenia, conținută în actul emis de cancelaria lui Radu Vodă Paisie.

 1558 – A încetat din viață regina Maria Tudor a Angliei, cunoscută ca “Maria cea sângeroasă – “Bloody Mary” – pentru persecuțiile la care i-a supus pe protestanți; (n. 18 februarie 1516).

Advertisement

1558 – Regina Elisabeta I a urcat pe tronul Marii Britanii.

1561 – A avut loc lupta de la Verbia în care Despot-Vodă Iacob Heraclide, sprijinit de Habsburgi și de nobilimea protestantă polonă, îl înfrânge pe Alexandru Lăpușneanu, Domn al Principatului Moldova.

1603 – Începe procesul lui sir Walter Raleigh, faimosul explorator și om de stat englez.

1749 – S-a născut inventatorul francez Nicolas Appert. A inventat metoda de păstrare a alimentelor mai mult timp prin închiderea ermetică a acestora în ambalaj; (d. 01.06.1841).

1796 – A murit Țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei; (n. 02.05.1729).

Advertisement

1855 – Exploratorul britanic David Livingstone a devenit primul european care a văzut cascada Victoria, una dintre cele mai mari cascade din lume, aflată la granița actuală dintre Zambia și Zimbabwe.

1869 – A fost inaugurat Canalul Suez.

1872 – A fost înființată Academia Navala “Mircea cel Bătrân” cu sediul in Constanta.

1887 – S-a născut mareșalul britanic Bernard Law Montgomery;

1902 – S-a născut sculptorul român Constantin Baraschi, membru corespondent al Academiei Române; (d. 22.03.1966).

Advertisement

 1905 – S-a născut regina Astrid a Belgiei; (d. 29.08.1935).

 1906 – S-a născut Soichiro Honda, inginer, fondatorul firmei de motociclete “Honda”; (m. 5 august 1991).

1917 – A încetat din viață, la vârsta de 77 de ani, sculptorul francez Auguste Rodin;(n. 1840).

1918 – Liderii Partidului Național si Partidului Social Democrat din Transilvania au dezbătut sub președinția lui Ștefan Cicio-Pop proiectul de unire cu România, pe care l-au întocmit fruntașii unioniști Vasile Goldis, Ștefan Cicio-Pop si Ioan Suciu.

1918 – Apare la București, săptămânal sau bisăptămânal “Socialismul”, organul Partidului Socialist și al Uniunii sindicale .

Advertisement

 1920 – România a semnat la Madrid, Convenția Poștală Universală.

1933 – Statele Unite au recunoscut Uniunea Sovietică.

 1939 – Nouă studenți cehi sunt executați în urma demonstrațiilor anti- naziste din Praga.

1941 – Ambasadorul american în Japonia, Joseph Grew, a informat Departamentul de Stat al SUA că țara sa intenționează să lanseze un atac împotriva bazei navale americane Pearl Harbor, din Hawaii.

1944 – A murit Magda Isanoş, poetă română; (n.1916).

Advertisement

1947 – A murit Emil Racoviță, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarcticii; (n. 15.11.1868).

1950 – Organizația Națiunilor Unite decide acordarea independenței Libiei.

1962 – A murit, la închisoarea Aiud, Alexandru Teodorescu, gazetar, poet, monah român din perioada interbelică, inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (n. 1896)

1970 – A fost eliberat patentul pentru primul mouse de computer, acesta fiind acordat lui Douglas Engelbart.

1984 – A încetat din viață actorul Constantin Rauţchi, (filmele “Bădăranii”, “Ciprian Porumbescu”) (n. 22 mai 1934).

Advertisement

1985 – A fost ucis prin tortură, în arestul securității, la penitenciarul din Calea Rahovei, București, disidentul anticomunist Gheorghe Ursu.

1989 – O amplă demonstrație a studenților cehi în Praga a fost înăbușita de forțele de ordine din ordinul conducerii comuniste și mai mulți protestatari au fost arestați. Revolta tinerilor a marcat începutul “Revoluției de catifea” din Cehoslovacia.

1992 – Este parafat la Bruxelles acordul european de asociere între C.E.E. si România, acord prin care țara noastră devenea a 4–a tara din Europa de Est, după Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, care obținea statutul de asociat al C.E.E.

1996 – Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România. Emil Constantinescu, președintele Convenției Democrate Române, obține 54,41% din voturi, devenind noul președinte al României.

2003 – Actorul american de origine austriaca, Arnold Schwarzenegger, devine Guvernatorul Californiei.

Advertisement

2006 – A murit fotbalistul maghiar de renume mondial Ferencz Puskas; (n. 2 aprilie 1927).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ecoaqua Călărași îți oferă cele mai simple metode pentru plata facturii de apă

Published

on

Ecoaqua Călărași îi anunță pe abonați că pot plăti factura de apă în mai multe moduri, fără timp pierdut și fără cozi. Fie că preferi plata online sau numerar, ai la dispoziție soluții rapide și sigure.

💻 Plată online
Accesează platforma https://pay.ecoaqua.ai și achită factura direct de pe telefon sau calculator. Serviciul este disponibil permanent și nu are comisioane suplimentare.

🏪 Plată în magazine partenere
Facturile pot fi achitate și numerar, în rețelele PayPoint, Un Doi Centru de Plăți și SelfPay, prezente în magazinele din tot județul.

📱 Prin aplicațiile băncilor
Dacă folosești George România, Smart Mobile Raiffeisen Bank sau MobilPay Wallet, poți face plata din câteva atingeri.

Advertisement

🏦 Plată prin transfer bancar
Pentru cei care preferă viramentul direct, Ecoaqua pune la dispoziție următoarele conturi:

Sucursala Călărași

  • Raiffeisen Bank: RO40 RZBR 0000 0600 1972 8212

  • BCR: RO32 RNCB 0098 0078 0871 0002

  • CEC Bank: RO59 CECE CL01 30R0 N043 1906

  • Unicredit Bank: RO70 BACX 0000 0028 9295 8000

  • Trezoreria CL: RO06 TREZ 2015 069X XX00 1798 (instituții publice)

Sucursala Oltenița

  • BCR: RO07 RNCB 0099 0078 0871 0014

  • BRD: RO61 BRDE 120S V040 3028 1200

  • Raiffeisen Bank: RO25 RZBR 0000 0600 0613 1022

Sucursala Urziceni

  • Raiffeisen Bank: RO13 RZBR 0000 0600 0778 5282

📞 Contact pentru informații și sesizări:

Advertisement
  • Călărași: 0242/313.720, 0732.334.950

  • Oltenița: 0242/510.279

  • Urziceni: 0243/254.723

Ecoaqua Călărași încurajează plata la timp pentru a menține serviciile de apă și canalizare în cele mai bune condiții.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Apa rămâne ieftină la Grădiștea, dar calitatea rețelei vechi ridică probleme. Primarul și viceprimarul cer sprijinul localnicilor pentru gestionarea deșeurilor

Published

on

Vasile Matei - primar comuna Grădiștae

Primarul Vasile Matei spune că prețul apei din comuna Grădiștea este de 4 lei pe metru cub, un tarif considerat accesibil pentru nivelul local. Problema reală ține de calitatea rețelei vechi. Conductele din azbociment au peste 50 de ani și provin din perioada CAB, montate în anii 70. Rețeaua funcționează fără restricții, iar apa curge constant, dar instalațiile învechite afectează calitatea. Administrația locală vrea o rețea nouă, complet separată de cea veche.

Serviciul de vidanjare funcționează în fiecare miercuri și vineri în Satul Nou, cu un tarif de 100 de lei. În schimb, canalizarea nu este încă operațională.

Viceprimarul Sofian Gâdei spune că gestionarea deșeurilor este dificilă, deși comuna nu are datorii către firma de salubritate. Noul punct de colectare selectivă ar trebui să îmbunătățească situația. Problema principală vine din comportamentul unor localnici care aruncă gunoiul menajer pe domeniul public. Administrația strânge săptămânal resturile rămase în urma operatorului și colectează suplimentar mătura, frunzele și alte resturi din gospodării.

Câinii fără stăpân reprezintă un alt efect al depozitării necorespunzătoare. Primăria are contract cu municipiul Călărași pentru capturarea animalelor, însă atragerea lor este favorizată de hrana lăsată de cetățeni în fața gospodăriilor.

Advertisement

Primarul Vasile Matei le cere locuitorilor să colaboreze cu administrația și să semnaleze orice problemă. Comuna are 67 de kilometri de străzi, iar autoritățile spun că pot acționa eficient doar cu sprijinul oamenilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading