Oficial: Laurențiu State, noul subprefect al județului Călărași

Laurentiu State
Laurentiu State

Începând din această seară, județul Călărași are oficial un nou subprefect. Laurențiu State a fost numit în această funcție, confirmând informațiile apărute pe surse încă din 19 iulie, dezvăluite în premieră de jurnaliștii de la Călărași Press. Aceștia au relatat primii despre propunerea ca State să preia această poziție, propunere care s-a concretizat în această seară.

Laurențiu State, cunoscut pentru reputația sa impecabilă în administrația publică locală,  deține funcția de consilier județean și director al sucursalei Ecoaqua din municipiul Oltenița. Cu o vastă experiență în gestionarea problemelor administrative, acesta este văzut ca o figură de încredere și un lider capabil să gestioneze provocările actuale ale județului.

State îi succede lui Stan Ionuț, care și-a prezentat demisia în urma unui scandal public ce a făcut înconjurul presei naționale. Decizia de schimbare la conducerea instituției vine în contextul intensificării criticilor la adresa fostului subprefect, iar numirea lui Laurențiu State este văzută ca un pas către restabilirea echilibrului și eficienței administrative în județ.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss