Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 545

Breaking News

“Personalitatea lunii mai – George Lăzărescu”

Published

on

George Lăzărescu s-a născut la 6 mai 1922, la Călăraşi

Este fiul lui loan Lazarescu, mic comerciant, si al Ecaterinei (n. Boeru).
Şcoala primară şi primele două clase de liceu le-a absolvit la Călăraşi, continuându-şi studiile la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Litere şi Filozofie, specializarea Limba şi literatura italiană, limba latină secundară (1945).

A obţinut de-a lungul timpului mai multe burse de studiu, astfel în 1942 şi 1956 la Universitatea Perugia, în 1968 la Arhivele Vaticanului şi Institutul de Propagandă Fide, Roma.
În 1945 îşi ia licenţa în limba şi literatura italiană cu lucrarea “Mitologia în opera lui D’Annunzio”, iardin 1968 este doctor în ştiinţe filologice (filologie romanică), Universitatea Bucureşti.
Activitate: profesor de limba şi literatura italiană Liceul “Spiru Haret” şi Liceul “Mihai Eminescu”, Bucureşti, 1945-1946; profesor colegiul “Filipescu”, Mănăstirea Dealu şi Liceul “D. Cantemir”, Predeal, 1946-1954; asistent universitar (1954-1958), lector universitar (1958-1970), conferenţiar universitar (1970-1974), 1978-1992), Catedra de Limba şi literatura italiană, Universitatea Bucureşti; profesor universitar, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Catedra Tehnico-Teoretică, Academia de Artă, Bucureşti, din 1992; profesor asociat, Universitatea Pisa, Institutul de Filologie romanică, 1974-1978; cadru diplomatic, Direcţia Culturală, MAE, 1959 – 1966; ataşat cultural, Ambasada Română la Roma, 1964-1965.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1969, al Academiei Internaţionale de Artă Modernă, Roma (1971), al Academiei ARCADIA (Roma, 1971), Academiei Internaţionale de Propagandă Culturală (1971), Asociaţiei Culturale România – Italia (preşedinte, din 1994).
Distincţii: Ordinul “Meritul Cultural al Republicii Italiene”, în grad de Cavaler (1971), Ordinul “Meritul Cultural al Republicii Italiene”, în grad de Comandor (1992).
Colaborări la publicaţii : studii şi eseuri; manuale didactice şi dicţionare; prezenţe la colocvii, congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale; participări la radio ; numeroase traduceri din literatura italiană (Gabrielle D’Annunzio, Edmondo de Amicis, Luigi Preti) şi participări la conferinţe susţinute în Italia.

Advertisement

George Lăzărescu a decedat în anul 2006, la vârsta de 84 ani.
Fără îndoială, George Lăzărescu poate fi socotit un propagator asiduu al celor două limbi şi culturi şi cercetător al relaţiilor de secole dintre ţara noastră şi Italia.

Bibliografie: N. Țiripan (coordonator), Monografia Municipiului Călărași, Ed. Pământul, 2010, p. 371 – 372.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Breaking News

Casă în flăcări pe strada București, în Călărași. Pompierii intervin de urgență

Published

on

Luni seara, în jurul orei 20:00, o casă a luat foc pe strada Prelungirea București din municipiul Călărași, în zona sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Flăcările s-au extins rapid, iar fumul dens a fost vizibil de la distanță.

Mai multe echipaje de pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași au ajuns imediat la fața locului cu autospeciale de stingere și acționează pentru a opri focul și pentru a împiedica extinderea acestuia la alte case din apropiere.

Intervenția este în desfășurare. Deocamdată, nu se știe de la ce a pornit incendiul și nici dacă există persoane rănite. Zona a fost asigurată, iar pompierii fac eforturi pentru a stinge incendiul cât mai repede și pentru a limita pagubele.

Autoritățile vor stabili cauza incendiului după încheierea intervenției.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Unirea / Incendiu la o locuință, în toiul nopții. Două echipaje de pompieri, poliția și ambulanța au intervenit de urgență

Published

on

Un incendiu a izbucnit în această seară la o locuință din comuna Unirea, județul Călărași. La fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri, un echipaj de poliție și o ambulanță.

Potrivit informațiilor transmise de martori, focul ar fi pornit fie de la o lumânare lăsată nesupravegheată, fie în urma unui scurtcircuit electric. Deocamdată, cauza exactă nu este cunoscută.

Proprietarul casei ar fi suferit arsuri ușoare la una dintre mâini și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la alte locuințe din zonă. Pagubele materiale urmează să fie evaluate, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea cauzei incendiului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Accident rutier grav între Modelu și Roseți: patru persoane rănite, două dintre ele încarcerate

Published

on

Un accident de circulație grav s-a produs în noaptea de miercuri, 17 decembrie, pe drumul dintre localitățile Modelu și Roseți. Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de gardul de la ieșirea din localitatea Roseți.

La volan se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, iar în mașină se mai aflau alți trei pasageri. Impactul a fost extrem de puternic, iar două dintre persoane au rămas încarcerate între fiarele autoturismului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu autospeciale dotate cu echipamente de descarcerare. Pompierii au lucrat mai multe minute pentru a extrage în siguranță victimele prinse în interiorul mașinii.

De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Călărași a mobilizat cel puțin trei autospeciale pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor. Toate cele patru persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale, trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași. Șoferul a rămas la fața locului să explice polițiștilor ce s-a întâmplat.

Advertisement

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă a fost afectat temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading