Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 28°C | Anul XI Nr. 524

La zi

Structura anului școlar 2024-2025. Câte zile libere vor avea elevii și profesorii

Published

on

Anul școlar 2024-2025 va începe luni, 9 septembrie 2024, și se va încheia vineri, 20 iunie 2025. Acesta va cuprinde 36 de săptămâni și va fi împărțit în cinci module.

Pentru elevii claselor a XII-a de zi, a XIII-a seral și cu frecvență redusă, anul școlar va dura 34 de săptămâni și se va încheia pe 6 iunie 2025. Elevii din clasele a VIII-a vor avea un an școlar de 35 de săptămâni, care se va încheia pe 13 iunie 2025.

În cazul claselor din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția anumitor clase, și pentru cele din învățământul profesional, anul școlar va dura 37 de săptămâni și se va încheia pe 27 iunie 2025.

Durata cursurilor pentru clasele din învățământul postliceal va fi conformă cu planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Advertisement

Structura anului școlar 2024-2025 este următoarea:

• Modulul 1: De luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024.

• Vacanța de toamnă: De sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024.

• Modulul 2: De luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024.

• Vacanța de iarnă: De sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025.

Advertisement

• Modulul 3: De miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, 14 februarie 2025, sau 21 februarie 2025, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene, după consultarea părinților și cadrelor didactice.

• Vacanța de schi/mobilă: O săptămână de vacanță între 10 februarie și 2 martie 2025, stabilită la nivel județean.

• Modulul 4: De luni, 17 februarie 2025, 24 februarie 2025, sau 3 martie 2025, până joi, 17 aprilie 2025, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene.

• Vacanța de primăvară: De vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025.

• Modulul 5: De luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025.

Advertisement

• Vacanța de vară: De sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Programarea examenelor naționale din 2025

În anul școlar 2024-2025, Evaluarea Națională și Examenul de Bacalaureat vor fi programate mai devreme decât în anii anteriori, conform calendarului propus de Ministerul Educației.

Această măsură a fost adoptată pentru a evita desfășurarea examenelor în perioadele de caniculă, când multe școli nu dispun de sisteme de climatizare adecvate.

O altă schimbare în acest an școlar este faptul că elevii vor avea o zi liberă între fiecare dintre probele scrise ale Evaluării Naționale, iar la Bacalaureat, candidații vor beneficia de o zi liberă după primele două probe.

Advertisement

Calendar Evaluare Națională 2025

Calendarul examenului de Evaluare Națională a fost aprobat de Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației. Conform calendarului pentru Evaluarea Națională 2025, examenele se vor desfășura la sfârșitul lunii iunie.

Pentru prima dată, elevii vor avea oportunitatea de a vizualiza lucrările scrise după afișarea primelor rezultate și înainte de depunerea contestațiilor. Calendarul prevede trei zile dedicate acestei vizualizări.

  • 23 iunie 2025 – Limba și literatura română – proba scrisă
  • 25 iunie 2025 – Matematică – proba scrisă
  • 27 iunie 2025 – Limba și literatura maternă – proba scrisă
  • 3 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 4-5 iulie 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie 2025 – Soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor finale

Calendar Bacalaureat 2025

Probe orale vor fi susținute în perioada de iarnă, în ianuarie-februarie, iar examenele scrise se vor desfășura în luna iunie.

  • 27-29 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025 – Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiar ai unor burse de studiu în străinătate
  • 10 iunie 2025 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 11 iunie 2025 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 13 iunie 2025 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 16 iunie 2025 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 20 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrie și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor finale

Zile libere legale în anul școlar 2024-2025

  • 30 noiembrie 2024 – Sfântul Andrei (sâmbătă)
  • 1 decembrie 2024 – Ziua Națională a României (duminică)
  • 25 decembrie 2024 – prima de Crăciun (miercuri; coincide cu vacanța școlară)
  • 26 decembrie 2024 – a doua zi de Crăciun (joi; coincide cu vacanța școlară)
  • 1 ianuarie 2025 – prima zi a noului an (miercuri; coincide cu vacanța școlară)
  • 2 ianuarie 2025 – a doua zi a noului an (joi; coincide cu vacanța școlară)
  • 6 ianuarie – Boboteaza (luni; coincide cu vacanța școlară)
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (vineri)
  • 18 aprilie – Vinerea Mare (coincide cu vacanța școlară)
  • 20 aprilie – prima zi de Paște (duminică)
  • 21 aprilie – a doua zi de Paște (luni; coincide cu vacanța școlară)
  • 1 mai – Ziua Muncii (joi)
  • 1 iunie – Ziua Copilului (duminică)
  • 8 iunie – prima zi de Rusalii (duminică)
  • 9 iunie – a doua zi de Rusalii (luni)

 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Femeie înjunghiată de fostul concubin la Centrul Maternal din Călărași. Unde a fost prins agresorul și cine este el

Published

on

Un atac cumplit a avut loc duminică, 17 august, la Centrul Maternal din Parcul Dumbrava, municipiul Călărași. O femeie de nici 40 de ani, aflată în grija statului alături de cei doi copii – o adolescentă de 14 ani și un băiețel de doar un an și o lună – a fost înjunghiată cu sălbăticie de fostul concubin, chiar în curtea instituției. Victima a suferit răni grave, având brațul secționat și artera brahială tăiată, fiind transportată de urgență la spital, cu viața pusă în pericol.

Duminică, 17 august, municipiul Călărași a fost scena unui atac de o violență extremă. O femeie de 36 de ani, cazată la Centrul Maternal din Parcul Dumbrava, a fost atacată cu cuțitul de fostul concubin, chiar în fața celor doi copii ai săi. Agresorul se numește Petre Ilie având domiciliul pe raza localității Cuza Vodă. Are 42 de ani, fără antecedente penale grave. În anul 2008 a fost amendat penal pentru loviri și alte violențe.

Agresorul a înjunghiat-o în plină zi, în curtea instituției, după un conflict izbucnit pe fondul geloziei. Femeia a fost lăsată într-o baltă de sânge, iar bărbatul a fugit imediat după atac.

Victima, cu brațul secționat. Medicii: „Viața i-a fost pusă în pericol”

La UPU Călărași, medicii au constatat răni grave.

Advertisement

Dr. Tomek Alexandru, directorul medical al SJU Călărași, cel care a operat victima, a explicat:

„Leziune completă, pachet vasculo-nervos brahial. Brațul este tăiat, i-a tăiat artera brahială. Are o altă plagă la gambă și una la torace, în partea stângă. Pacienta va fi transportată la Spitalul Floreasca. Viața i-a fost pusă în pericol.”

DGASPC Călărași: vizitele nu erau permise în apartamente

Directorul DGASPC Călărași, Daniela Arbagic, a precizat pentru CălărașiPress.ro că femeia era cazată cu cei doi copii într-un apartament social din cadrul centrului, însă vizitele tatălui celui mic trebuiau anunțate și făcute doar în sediul principal, nu în apartamente:

„Ea nu a anunțat vizita. S-a întâlnit cu el pe drum, în curtea centrului, unde a avut loc incidentul.”

Făptașul, prins de polițiști în Cuza Vodă

La scurt timp după atac, polițiștii l-au identificat pe agresor în localitatea Cuza Vodă, lângă domiciliul său. Acesta a fost adus la locul faptei pentru reconstituire și ulterior condus sub escortă la sediul Poliției Municipiului Călărași pentru audieri.

Advertisement

Pe numele său a fost întocmit dosar penal, iar ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Atac șocant în curtea DGASPC Călărași: femeie înjunghiată, agresorul a fugit

Published

on

Scene de coșmar s-au petrecut duminică după-amiază, în centrul municipiului Călărași, la Centrul Maternal al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), situat în Parcul Dumbrava. O femeie aflată în grija statului a fost atacată cu cuțitul chiar de concubinul său, sub privirile unor minori din centru.

Potrivit martorilor, bărbatul a năvălit asupra femeii, a scos un cuțit și a înjunghiat-o, lăsând-o într-o baltă de sânge. Agresorul a fugit imediat după atac, fiind acum căutat de polițiști. La nici un ceas distanță, făptașul a fost prins.

Contactat de redacția CălărașiPress.ro, directorul DGASPC Călărași, Daniela Arbagic, a explicat împrejurările:

„Femeia era autorizată să rămână în centru alături de minor. Bărbatul a venit să-și viziteze copilul pe care îl are împreună cu aceasta. Pe fondul geloziei, provocată de un comentariu lăsat la o postare pe care femeia a făcut-o, comentariu lăsat de un alt bărbat, agresorul a reacționat la nervi, a scos un cuțit și a înjunghiat-o în zona membrelor superioare.”

Advertisement

Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată de urgență la spital. Se află în stare stabilă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Tragedie în Bistrița: Copil de 2 ani ucis accidental de tatăl său în curtea casei

Published

on

ipj politie

Pe 16 august 2025, o tragedie cutremurătoare a zguduit localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud. Un băiețel de doar doi ani și jumătate și-a pierdut viața după ce a fost lovit accidental de autoturismul condus de propriul tată, în timp ce acesta efectua manevre în curtea locuinței. Incidentul, petrecut sâmbătă dimineața, a lăsat o familie îndurerată și o comunitate în stare de șoc.

Potrivit autorităților, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, încerca să parcheze mașina când, din neatenție, nu l-a observat pe copilul său aflat în apropiere. În urma impactului, băiețelul a suferit răni grave, fiind găsit inconștient de echipajele medicale sosite rapid la fața locului. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, sprijinit de un elicopter SMURD, a încercat să stabilizeze victima, dar, în ciuda tuturor eforturilor, copilul a fost declarat decedat.

Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au confirmat că tatăl a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ceea ce indică faptul că accidentul nu a fost influențat de consumul de alcool. În prezent, ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele acestui incident tragic, fiind deschis un dosar penal.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading