Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -4°C | Anul XI Nr. 546

Știri

Surse: AFC Dunărea 2005 Călărași a abandonat grupele de copii și juniori ai clubului

Published

on

Mai mulți părinți ai unor juniori înscriși în clubul AFC DUNĂREA Călărași 2005 susțin că noua conducere a clubului de fotbal AFC Dunărea 2005 Călărași pare să fi abandonat complet grupele de copii și juniori, conform unor surse apropiate clubului. Această decizie ridică mari semne de întrebare cu privire la direcția în care se îndreaptă clubul, dar și la modul în care sunt folosiți banii publici alocați de Consiliul Județean (CJ) Călărași.

Potrivit unor informațiilor provenite din rândul părinților, niciuna dintre grupele de copii și juniori ale clubului nu a fost înscrisă în campionatele oficiale organizate de Federația Română de Fotbal (FRF) pentru sezonul curent. Acest lucru este în contradicție flagrantă cu declarațiile publice făcute anterior de președintele CJ Călărași, care a promis dezvoltarea acestor grupe cu scopul de a construi o academie de fotbal la Călărași, menită să formeze tinerii sportivi pentru performanță.

Declarațiile președintelui CJ, care la vremea respectivă păreau să indice un viitor luminos pentru fotbalul juvenil din Călărași, par acum să fie doar promisiuni goale. De cealaltă parte, conducerea actuală a clubului a luat o decizie care poate fi interpretată fie ca un act de nepăsare, fie ca o dovadă de rea-voință.

În acest context, apare o întrebare firească: pe ce sunt cheltuiți banii publici alocați de CJ Călărași către clubul AFC Dunărea 2005? Dacă scopul acestor fonduri era sprijinirea dezvoltării tinerelor talente, atunci este necesar ca autoritățile să ofere explicații clare privind această decizie controversată. Mai mult, CJ Călărași trebuie să răspundă pentru lipsa de acțiune în fața acestei situații care afectează direct viitorul sportiv al tinerilor din județ.

Advertisement

Abandonarea acestor grupe nu doar că reprezintă o lovitură pentru copii și părinții lor, dar ridică și serioase îndoieli cu privire la transparența și eficiența administrării fondurilor publice în cadrul clubului. În absența unor competiții oficiale în care să se poată dezvolta, viitorul acestor tineri sportivi este grav compromis, iar promisiunile făcute de autorități par a fi uitate.


Redacția ziarului nostru a încercat să obțină un punct de vedere oficial cu privire la această situație. Din păcate, răspunsurile primite au fost doar parțiale, iar responsabilul cu activitatea sportivă, Auraș Ionescu, nu a dorit să ofere informațiile solicitate atunci când a fost contactat telefonic.

Conform unor date, problema ar fi una de natură financiară, despre care administrația județului vorbește cu jumătate de gură. Se pare că susținerea financiară a celor șase grupe de copii și juniori, pe care instituția publică ar trebui să le sprijine, reprezintă un efort mult prea mare pentru Consiliul Județean Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Biblioteca Județeană Călărași deschide anul expozițional cu „Expo MATCA”, semnată de artista Ioana Ursu

Published

on

Biblioteca Județeană Călărași găzduiește joi, 22 ianuarie 2026, începând cu ora 15.00, vernisajul expoziției de pictură „Expo MATCA”, un eveniment dedicat dialogului dintre artă, emoție și comunitate. Expoziția este semnată de artista Ioana Ursu și va fi prezentată publicului în spațiul expozițional al Sălii Perspective.

Vernisajul va fi onorat de prezența invitatului special prof. Silviu Ioan Soare, artist cunoscut în spațiul artistic călărășean, iar universul expozițional va fi analizat de criticul de artă Ana Maria Dincă, colaborator apropiat al Bibliotecii Județene Călărași și susținător constant al proiectelor culturale locale.

„Expo MATCA” propune publicului o incursiune într-un spațiu al reflecției și al sensibilității, unde pictura devine pretext pentru dialog și întâlnire autentică între artist și privitor. Lucrările expuse aduc în prim-plan emoția și forța expresivă a artei contemporane, într-un cadru deschis tuturor celor pasionați de cultură.

Accesul la vernisaj este gratuit, iar organizatorii îi invită pe toți iubitorii de artă să participe la acest eveniment care marchează începutul unui nou parcurs expozițional la Biblioteca Județeană Călărași, sub semnul frumosului și al comunității.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Călărași: Se caută șef pentru muncă, dar nu se prezintă nimeni

Published

on

Deși pe hârtie oferta pare generoasă, realitatea din teren arată altfel. Zeci de locuri de muncă sunt disponibile săptămânal în județul Călărași, însă interesul pentru angajare rămâne scăzut. Listele publicate de AJOFM se repetă aproape identic de la o săptămână la alta, semn clar că posturile rămân neocupate.

Angajatorii caută muncitori necalificați, confecționeri, electricieni, zidari, instalatori, agenți de vânzări sau consultanți în asigurări. Salariile pornesc, în multe cazuri, de la aproximativ 4.000–4.500 de lei, pentru program complet de opt ore. Cu toate acestea, oamenii nu se înghesuie să aplice.

Fenomenul ridică semne de întrebare. Unii angajatori vorbesc despre lipsa forței de muncă, alții despre migrația masivă a populației active spre străinătate. Sunt și cazuri în care condițiile de muncă, programul rigid sau raportul dintre salariu și costul vieții descurajează potențialii angajați.

În paralel, sunt și voci care spun că o parte dintre persoanele apte de muncă preferă alte forme de venit sau trăiesc din ajutoare, fără a fi motivate să accepte un loc de muncă stabil. Cert este că, de la o săptămână la alta, aceleași firme revin cu aceleași anunțuri.

Advertisement

În timp ce autoritățile raportează locuri de muncă disponibile, realitatea din județ arată un blocaj: joburi există, dar oamenii lipsesc. Iar până când salariile, condițiile și perspectivele nu vor deveni cu adevrat atractive, piața muncii din Călărași riscă să rămână într-un cerc vicios.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Minune medicală în România! Dr. Horațiu Suciu a salvat viața unui băiat de 19 ani: primul transplant de cord din 2026

Published

on

Un tânăr de 19 ani din județul Bistrița trăiește datorită primului transplant de cord realizat în România în anul 2026. Intervenția a avut loc la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș și a fost coordonată de reputatul chirurg cardiovascular dr. Horațiu Suciu.

Pacientul era internat încă din luna octombrie, iar starea sa de sănătate se degradase progresiv. Cu șase săptămâni înainte de transplant, medicii i-au implantat un dispozitiv de asistare circulatorie – o inimă artificială – care nu vindecă, dar oferă timp. Timpul necesar pentru apariția unei șanse reale la viață: un donator compatibil.

Acea șansă a venit printr-un gest de o profundă solidaritate umană. Inima a fost prelevată de la un tânăr donator de 22 de ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui accident rutier, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București. O echipă medicală din Târgu Mureș, coordonată de dr. Al Hussein Hussam, s-a deplasat pentru prelevare, într-o misiune extrem de dificilă, desfășurată în condiții meteo severe.

Transportul organului a fost realizat cu un elicopter Black Hawk al IGSU, la temperaturi de minus 15 grade și cu vizibilitate redusă aproape de zero. Zborul, pilotat de comandantul Traian Cârstoiu, s-a desfășurat aproape integral deasupra drumului național, pentru orientare vizuală. Aparatul a aterizat la Târgu Mureș în jurul orei 21.00, în timp ce pacientul era deja pe masa de operație.

Advertisement

Intervenția chirurgicală, coordonată de dr. Horațiu Suciu, a durat aproximativ cinci ore și s-a încheiat cu succes în jurul orei 00.30. Din echipa operatorie au făcut parte medicii Marius Harpa și Cosmin Banceu, iar anestezia a fost coordonată de dr. Pavel Stelian Morar. Potrivit medicului, întregul colectiv al clinicii a avut o contribuție exemplară.

După miezul nopții, inima a început să bată într-un alt piept. O altă viață.

Urmează acum perioada critică de îngrijiri post-transplant, cu monitorizarea funcțiilor vitale, adaptarea imunologică și un proces de recuperare care necesită răbdare și atenție continuă. Medicii subliniază că drumul este abia la început, dar este, în sfârșit, un drum posibil.

Este primul transplant cardiac realizat în România în 2026, într-un context dificil, marcat de scăderea dramatică a numărului de donatori din ultimii ani. Dr. Horațiu Suciu speră ca această intervenție să fie începutul unei serii mai lungi de transplanturi salvatoare.

Dincolo de performanța medicală, medicul atrage atenția asupra gestului decisiv al familiei donatorului. În cea mai grea zi a vieții lor, au ales să spună „da” și să transforme o tragedie într-o șansă pentru altcineva.

Advertisement

„Asta înseamnă transplantul. Nu doar chirurgie, ci viață care merge mai departe”, transmite dr. Horațiu Suciu, subliniind că medicina de performanță este, înainte de toate, o lecție de solidaritate, încredere și umanitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading