La începutul acestei luni, sediul Consiliului Județean Călărași a fost onorat de prezența a trei tinere sportive de excepție, care se află în topul performanțelor la squash în județul Călărași: Ghiorghișor Andreea Denisa, Ghiorghișor Alexandra și Dumitrașcu Timea. Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, și reprezentanții administrației județene le-au primit cu mare bucurie și le-au felicitat pentru rezultatele lor remarcabile obținute la campionatele naționale.
Ghiorghișor Andreea Denisa, o adevărată campioană națională la squash, a demonstrat că munca asiduă și dedicarea aduc rezultate impresionante. Performanțele sale remarcabile i-au adus o bursă completă la prestigioasa Universitate Columbia din Statele Unite ale Americii, oferindu-i astfel oportunitatea de a-și dezvolta talentul la nivel internațional.
Președintele Vasile Iliuță a subliniat importanța susținerii tinerilor sportivi și a exprimat speranța că squash-ul va deveni foarte popular în următorii ani, mai ales că acest sport câștigă teren la nivel mondial. „Îi asigur pe toți sportivii călărășeni de sprijinul meu pentru a-și continua pasiunea și a duce numele județului pe podiumurile mondiale,” a declarat Iliuță.
În încheiere, președintele Consiliului Județean a transmis felicitări călduroase celor trei tinere: „Felicitări, Andreea Denisa, Alexandra și Timea!”.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.