Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Pedepsele aspre care îi așteaptă pe șoferii băuți sau drogați la volan. Serviciul Rutier și Centrul Antidrog Călărași au ieșit pe șosele într-o acțiune de tip blitz

Published

on

Serviciul Rutier Călărași s-a aflat astăzi pe teren, alături de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Călărași, într-o acțiune de tip blitz pentru informarea șoferilor cu privire la noile modificări legislative în domeniul rutier și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența consumului de substanțe psihoactive și alcool. În total, patru echipaje au fost prezente pe străzile municipiului Călărași, astăzi – 26 iulie 2024. 

CPECA Călărași a completat această acțiune prin informarea specifică a conducătorilor auto despre prevederile legislației rutiere ce privesc drogurile și alcoolul. A oferit totodată materiale promoționale ale Campaniei ”Drive Clean” derulată de Agenția Națională Antidrog  la nivelul întregii țări.

Au fost implicate 4 echipaje de la Serviciul Rutier, Biroul Rutier, Ordine Publică a municipiului Călărași și Secția 6.

Pe 10 iulie 2023 a intrat în vigoare Legea Anastasia, potrivit căreia săvârșirea omorului din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive se pedepsește cu închisoarea, fără posibilitatea ca instanța să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. 

Advertisement

Ulterior, Parlamentul României a mai adoptat o lege care îi lasă fără carnet pentru 10 ani pe șoferii prinși băuți sau drogați la volan. Potrivit legii, pentru acești șoferi instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei. 

Ambele legi menționate vin ca urmare a unor accidente rutiere în care mai multe persoane și-au pierdut viața din cauza unor șoferi care se aflau la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Doliu în televiziunea românească: A murit Eugen Roibu, sufletul emisiunii „Pescar Hoinar”, la doar 57 de ani

Published

on

Televiziunea Română este în doliu profund după ce cunoscutul prezentator și realizator Eugen Roibu a încetat din viață la vârsta de 57 de ani. Autorul și gazda emisiunii „Pescar Hoinar”, difuzată neîntrerupt din anul 2003, a fost o figură îndrăgită de milioane de telespectatori pasionați de natură și pescuit.

Cu un stil calm și plin de pasiune, Eugen Roibu a adus în casele românilor peisaje minunate, tehnici de pescuit, povești captivante despre tradiții locale și destinații inedite. Emisiunea sa a devenit un adevărat reper pentru iubitorii de natură, oferind nu doar sfaturi practice, ci și momente de relaxare și conectare cu mediul înconjurător. De-a lungul celor peste două decenii de carieră, a colaborat cu nume mari din domeniu, precum Victor Țăruș și Ștefan Stoica, documentând expediții, competiții și frumusețile apelor românești.

Vestea dispariției sale premature a întristat colegii, prietenii și fanii, care îl amintesc ca pe un om dedicat, cu o voce inconfundabilă și o dragoste nemărginită pentru deltă și pescuitul la știucă. „A plecat să pescuiască alte ape”, au scris apropiații, exprimându-și durerea și recunoștința pentru moștenirea lăsată. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar condoleanțe familiei îndurerate.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Eroii Revoluției din 1989, comemorați la Călărași

Published

on

Luni, 22 decembrie a.c., municipiul Călărași a marcat, printr-un moment solemn, comemorarea eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, aducând un omagiu celor care și-au jertfit viața pentru libertate, demnitate și dreptul la un viitor democratic. Evenimentul a reunit autorități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor publice, dar și cetățeni care au dorit să păstreze vie memoria acelor zile decisive pentru istoria României.

La ceremonie au participat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Ionescu si Bogdan Mihai, vicepreședinții aceleiași instituții, Laurențiu State, prefectul județului Călărași, Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, deputatul Ion Samoilă și senatoarea Dana Mihai, alături de alte oficialități și membri ai comunității locale. Prezența acestora a subliniat respectul și recunoștința față de sacrificiul eroilor care, în decembrie 1989, au ales curajul și libertatea în fața opresiunii.

Momentul central al comemorării a fost serviciul religios oficiat de protopopul Viorel Dinu, care a înălțat rugăciuni pentru odihna sufletelor celor căzuți la datorie și pentru pacea și unitatea comunității.

Prin astfel de momente, comunitatea locală își reafirmă respectul față de trecut și responsabilitatea față de viitor, cinstind memoria eroilor Revoluției din 1989 și valorile pentru care aceștia au luptat.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Acțiune umanitară la Borcea: Crucea Roșie Călărași, sprijinită de Primăria Borcea, în sprijinul persoanelor vulnerabile

Published

on

Crucea Roșie Filiala Călărași a desfășurat, în localitatea Borcea, o acțiune umanitară amplă, menită să vină în sprijinul persoanelor aflate în situații vulnerabile și să consolideze solidaritatea la nivelul comunității locale.

Voluntarii Crucii Roșii au fost prezenți pe teren, unde au oferit ajutor concret și sprijin moral, într-un demers care a pus accent pe implicare, responsabilitate și atenție față de nevoile reale ale oamenilor. Intervenția a vizat atât distribuirea de ajutoare, cât și transmiterea unui mesaj de solidaritate și încredere către beneficiari.

La acțiune a participat și primarul comunei Borcea, Theodor-Aniel Nedelcu Păturcă, care și-a exprimat susținerea față de inițiativele umanitare și a subliniat importanța colaborării dintre autoritățile locale și organizațiile neguvernamentale. Implicarea Primăria Borcea a fost esențială pentru buna desfășurare a activității, administrația locală facilitând coordonarea și sprijinind logistic demersul umanitar.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, o colaborare care, potrivit organizatorilor, a devenit deja o tradiție în astfel de intervenții. De asemenea, inițiativa a fost posibilă cu ajutorul oferit de Texas Bar-B-Q și SC INACO SRL, parteneri care au contribuit la susținerea activității.

Advertisement

Prin acest demers, Crucea Roșie Filiala Călărași și Primăria Borcea transmit un mesaj clar de solidaritate și responsabilitate socială, reafirmând angajamentul comun de a fi alături de comunitățile din județ ori de câte ori este nevoie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading