Sofidel organizează Ziua Porților Deschise la Combinatul de Celuloză și Hârtie Călărași. Cum a fost marcat evenimentul

Combinatul de Celuloză și Hârtie Călărași (CCH) și-a deschis porțile pentru toți locuitorii județului într-un eveniment care a avut loc sâmbătă, 20 iulie 2024. Aici au fost prezenți mai multe nume importante din administrația locală călărășeană, cum ar fi primarul Marius Dulce sau președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță. „Ziua Porților Deschise – Sofidel” a fost un prilej de socializare între actualii și foștii angajați ai combinatului, iar ziua a fost marcată și prin câteva momente artistice.

A devenit deja tradiție ca Sofidel, compania care a preluat Combinatul de Celuloză și Hârtie Călărași, să-și deschidă porțile pentru călărășeni. E un eveniment pe care cetățenii interesați de activitatea de aici îl așteaptă, dar și angajații sau familiile acestora. 

Vasile Iliuță spune că este un loc unde mulți locuitori ai județului și-au găsit un loc de muncă și „numeroși angajați au considerat această companie o a doua casă”.

„Sunt convins că doar prin dialog și o strânsă colaborare între mediul privat și administrație vom putea să dezvoltăm județul Călărași, iar atragerea de noi investiții și sprijinirea celor existente vor duce la prosperitatea pe care ne-o dorim cu toții”, a mai precizat președintele Consiliului Județean. 

În același timp, primarul Marius Dulce a transmis că Jim Barker și Jeni Pachica (fostă directoare de planificare) reprezintă „viitorul fructuos și trecutul plin de experiențe ale companiei Sofidel”. 

Pentru acesta, Ziua Porților Deschise organizată la Combinatul de Celuloză și Hârtie Călărași este un prilej de socializare între actualii și foștii angajați, și o zi pe care primarul o așteaptă cu drag. „Aiic, la Sofidel, suntem prieteni, nu numai parteneri ai comunității”, a transmis edilul. 

Ziua a mai fost marcată printr-un moment artistic de dansuri populare al ansamblului folcloric din comuna Dichiseni, iar cei mici au primit și câteva cadouri din partea organizatorilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

”Cartea și filmul” – Caravana filmului românesc vine la Călărași în perioada 16-18 mai

Primăria Municipiului Călăraşi, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită spectatorii de

Călărași: A fost prins hoțul care a tâlhărit femeia de la Poșta 4

Urmăriți știrile Calarasipress.ro pe WhatsApp O pensionară de 60 de