Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 9°C | Anul XI Nr. 541

Administrație Locală

Parcări noi pentru blocurile N din municipiul Călărași. Primarul Marius Dulce începe să facă curățenie în zonă: „Sunt mai hotărât ca niciodată să mulțumesc toți cetățenii”

Published

on

Locuitorii din blocurile N beneficiază în sfârșit de atenție din partea administrației locale a municipiului Călărași, după ce zona a fost uitată în timp. Primarul Marius Dulce anunță că până acum au fost construite aproape 80 de noi locuri de parcare deja funcționale, și mai urmează unele acolo unde se poate. „O să facem o zonă frumoasă, pentru că și cetățenii de aici au nevoie de curățenie”. Cea mai mare problemă, spune edilul, e lipsa asociațiilor de proprietari, care ar fi putut aduce mai multe investiții pentru locuitori. 

„În primul rând, e o promisiune pe care trebuia să o onorăm. Am spus că nu lăsăm pe nimeni în urmă și trebuia să facem curățenie și în această zonă, pentru că au fost și sunt destule discuții în spațiul public. Am început deja încă din campanie. Spre Bulevardul Cuza Vodă am făcut deja o parcare cu peste 50 de locuri, plus încă una cu peste 20. În total, sunt aproape 80 de locuri noi de parcare care sunt deja funcționale. Urmează să facem curățenie, să facem locuri de parcare unde ne permite locația. O să facem o zonă frumoasă, pentru că și cetățenii de aici au nevoie de curățenie”, a transmis primarul Marius Dulce. 

Dacă ar fi existat asociații de proprietari în zona blocurilor N, primarul spune că așa ar fi putut accesa mai multe fonduri pe eficiență energetică, ceea ar fi condus la schimbarea fațadelor blocurilor și modernizarea acestora. 

„Avem mare nevoie de asociații de proprietari, pentru că așa puteam să accesăm mai multe fonduri pe eficiență energetică. Puteam să schimbăm fațadele acestor blocuri și atunci era totul în regulă”, a mai spus Dulce.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Grădiștea | O nouă grădiniță modernă, finalizată și recepționată cu fonduri europene

Published

on

Vasile Matei - primar comuna Grădiștae

Comuna Grădiștea face un pas important pentru educația timpurie. Lucrările la Grădinița cu program normal din satul Grădiștea au fost finalizate și recepționate, obiectivul fiind realizat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014–2020.

Proiectul, intitulat „Construire grădiniță cu program normal, în sat Grădiștea, comuna Grădiștea, județul Călărași”, a fost finanțat prin Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, având ca scop creșterea accesului la educație pentru copiii de vârstă antepreșcolară și preșcolară, în special pentru cei expuși riscului de abandon timpuriu.

Noua unitate de învățământ va deservi 60 de preșcolari, care vor beneficia de activități educaționale desfășurate într-un spațiu modern, sigur și adaptat standardelor actuale, comparabile cu cele din mediul urban.

Valoarea totală a investiției se ridică la 1.553.699,50 lei, din care 1.479.476,11 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene. Cofinanțarea asigurată de Primăria Comunei Grădiștea a fost de peste 30.000 de lei. Proiectul beneficiază de o perioadă de garanție de 36 de luni, iar contractul de finanțare a fost semnat la data de 18 octombrie 2019.

Advertisement

Finalizarea acestei grădinițe reprezintă o investiție esențială în viitorul comunității locale, oferind copiilor din Grădiștea condiții moderne pentru educație și dezvoltare încă din primii ani de viață.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Fundeni începe plata ajutorului pentru încălzire

Published

on

Gheorghiță Cărtușanu - primar comuna Fundeni -

Primăria comunei Fundeni, județul Călărași, anunță demararea plății ajutorului și a suplimentului pentru încălzirea locuinței, acordate persoanelor eligibile.

Potrivit informării oficiale transmise de administrația locală, plata va fi efectuată vineri, 19 decembrie, începând cu ora 11:00, la sediul instituției, pentru beneficiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor vulnerabile în sezonul rece, în contextul creșterii costurilor cu utilitățile. Autoritățile locale recomandă beneficiarilor să se prezinte cu actele de identitate pentru ridicarea sumelor aferente.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Consiliul Local al Municipiului Călărași se va reuni în ședință ordinară. Care sunt proiectele de pe ordinea de zi

Published

on

Luni, 22 decembrie a.c., Consiliul Local al municipiului Călărași se va întruni în cadrul unei ședințe ordinare la sediul primăriei, aleșii locali fiind prezenți pentru a discuta și vota o serie de proiecte importante pentru încheierea anului administrativ.

Această reuniune este una dintre ultimele programate înainte de vacanța de iarnă și are loc într-un context în care administrația locală se pregătește pentru finalizarea obiectivelor bugetare și operaționale ale anului 2025.

Proiectele de pe ordinea de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare din Municipiul Călărași în anul școlar 2026-2027;

Advertisement

2. Proiect de hotărâre privind inițierea procedurii de vânzare a imobilului-teren în suprafață de 300 mp, situat pe strada Corneliu Pantilie, nr. 8, identificat prin cartea funciara nr. 33219, aflat in domeniul privat al U.A.T. Calarasi, atribuit in folosință gratuite conform Legii 15/2003, pe care se afla edificata o constructie, regim P+1E și împrejmuire, aflat în proprietatea doamnei Călin Loredana-Marcela;

3. Proiect de hotărâre privind inițierea procedurii de vânzarea a imobilului – teren în suprafaţă de 477 mp, situat în municipiul Călărași, str. Petre V. Hanes, nr. 12, județul Călăraşi, teren având număr cadastral 23439, înscris în cartea funciară nr. 23439, aparținând domeniului privat al municipiul Călăraşi, pe care sunt edificate
construcțiile 23439-C1, 23439- C2, 23439-C3, proprietatea Salubris Waste Management SRL.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii în două loturi a imobilului teren arabil situat în extravilanul municipiului Călăraşi, județul Călăraşi, Tarlaua 23, având Numărul Cadastral/Carte Funciară 37239/UAT Călărași, în suprafaţă de 24.400 mp.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii în trei loturi a imobilului teren arabil situat în extravilanul municipiului Călărași, județul Călărași , Tarlaua 26, având Numărul Cadastral/Carte Funciară 37504/UAT Călărasi,
5G 75 în suprafață de 41700 mp;

6.Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii în două loturi a imobilului teren având Numărul Cadastral 35368, înscris în Cartea Funciară 35368/UAT Călărași, în suprafaţă de 4969 mp, situat în municipiul Călărași, strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, numărul 1, județul Călăraşi;

Advertisement

7. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 68 din 30.04.2025 privind aprobarea modelului contractului de
custodie și a încheierii acestuia în cadrul proiectului: “Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Călărași”, finanțat prin Programul Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), Componenta C15: Educație.

8. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 48/05.03.2024 privind participarea UAT Municipiul Călăraşi la “Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice”, derulat de către Ministerul Energiei si aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului “Noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul U.A.T. Călărași;

9. Diverse

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading