Connect with us

Știri

Trei pompieri din Călărași se întrec cu alte 27 de județe din țară pentru titlul de „Cel mai puternic pompier”

Published

on

Trei pompieri călărășeni ne reprezintă județul la etapa națională a competiției „Cel mai puternic pompier”, desfășurată la Brașov în perioada 16-19 iulie. În total, aproape 100 de pompieri din 28 de județe își vor demonstra abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu grad ridicat de dificultate, cu și fără aparat de respirat. 

Concursul se desfășoară pe trei categorii de vârstă, iar județul Călărași a trimis câte un pompier pentru a concura în fiecare dintre acestea. Plutonier adjutant şef Stoicu Ionuț Dumitru concurează la categoria 30 – 39 ani, în timp ce Plutonier adjutant şef AVRAM Mădălin la categoria 40+, iar Soldatul Gradat Profesionist RĂDUŢ Cosmin la categoria 18 – 29 ani.  

Festivitatea de deschidere a avut loc în data de 17 iulie, începând cu ora 9.00, urmată de desfăşurarea probelor individuale.

Advertisement

Pe 18 iulie, salvatorii se vor întrece în proba pe echipe, în intervalul orar 9.00 – 13.00, iar după terminarea probei este programată festivitatea de premiere.Eforturile depuse de concurenţi vor fi răsplătite cu premii ce vor consta în medalii, diplome, bani și accesorii/echipamente de protecție pentru pompieri.

Advertisement