Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 537

Sport

Sportivii de la Leaders au adus la Călărași Cupa României la Baseball! Jucătorii se pregătesc să ne reprezinte la nivel european

Published

on

Leaders Călărași și-au adăugat în palmares un nou trofeu prestigios, aducând acasă Cupa României la Baseball. După ce în urmă cu doi ani au cucerit Campionatul României, echipa a demonstrat din nou că se află în vârful performanțelor sportive, reușind să obțină locul 1 la competiția din acest an.

Turneul a avut loc la Botoșani, între 13 și 14 iulie 2024, iar în cadrul lui echipa Leaders Călărași a dovedit tehnici remarcabile de joc și de multă determinare. Jucătorii echipei de baseball au dat tot ce au avut mai bun, demonstrând un nivel înalt de pregătire și spirit de echipă. Contribuția fiecărui membru al echipei a fost esențială pentru acest succes, însă Alexandru Boroș a ieșit în evidență, fiind desemnat MVP-ul turneului.

Victoria din acest an oferă echipei șansa de a participa din nou la Calificările pentru Campionatul European din 2025. Astfel, Leaders Călărași vor avea ocazia să reprezinte orașul Călărași pe scena europeană, continuând să promoveze valorile și performanțele baseball-ului românesc.

Sportivii au transmis această reușită prin intermediul unei postări pe Facebook, în care au ținut, de asemenea, să le mulțumeacă primarului Marius Dulce și Consiliului Local al Municipiului Călărași pentru sprijinul acordat în obținerea acestui rezultat. Călărășenii nu au întârziat din a comenta la postarea sportivilor și i-au felicitat pentru reușită.

Advertisement

„Cupa României vine la Călărași. Acum 2 ani câștigam Campionatul României, acum aducem Cupa României. Am reușit să câștigăm locul 1 și asta datorită sportivilor noștri care au luptat pentru performanța aceasta. Jucătorul Boroș Alexandru fiind MVP-ul turneului. Suntem bucuroși pentru rezultatul nostru care totodată ne oferă ocazia ca la anul în 2025 să putem participa din nou la Calificările pentru Campionatul European.

Deci la anul vom reprezenta din nou Călărași-ul în Europa. Nu puteam reuși aceste performanțe fără ajutor moral și mai ales financiar, pentru asta dorim să mulțumim în mod special domnului Primar Marius Dulce și Consiliului Local al Municipiului Călărași”, au transmis cei de la Leaders Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Fotbal

Zenica: Bosnia – România, lupta pentru Mondial 2026 – Transmisiune pe Prima TV și Antena 1

Published

on

Meciul Bosnia și Herțegovina – România, din grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2026, se joacă sâmbătă, 15 noiembrie 2025, pe stadionul Bilino Polje din Zenica, cu începere de la ora 21:45 (ora României). Partida va fi transmisă în direct și exclusiv pe Prima TV și Antena 1, cu comentariu în română și imagini HD. Streaming disponibil pe Prima Play și AntenaPLAY – perfect pentru mobil sau tabletă.

România, aflată pe locul 3 cu 10 puncte (după victoria dramatică 1-0 cu Austria), are nevoie de cel puțin un egal pentru a păstra șanse reale la baraj. Bosnia, pe 2 cu 13 puncte, joacă acasă și vrea revanșa după 1-0 în tur. Miza? Un pas uriaș spre primul Mondial după 1998!

Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino (selecționer: Mircea Lucescu)

Portari:

  • Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 6/0)
  • Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)
  • Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0)

Fundași:

  • Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 34/1)
  • Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0)
  • Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 6/1)
  • Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0)
  • Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1)
  • Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 1/0)
  • Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 49/2)
  • Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 48/6)

Mijlocași:

  • Marius MARIN (Pisa | Italia, 34/0)
  • Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 5/0)
  • Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12)
  • Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 3/0)
  • Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 49/7)
  • Florin TĂNASE (FCSB, 24/5)
  • Darius OLARU (FCSB, 26/0)
  • Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 41/10)
  • David MICULESCU (FCSB, 5/0)
  • Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 32/5)
  • Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 1/0)
  • Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 1/0)

Atacanți:

  • Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7)
  • Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 5/1)
  • Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 3/1)

Cu un lot echilibrat între experiență (Răzvan Marin, Bancu, Hagi) și tinerețe explozivă (Dennis Man, Drăguș, Mihăilă), tricolorii au toate șansele să producă surpriza la Zenica. Radu Drăgușin lipsește din cauza accidentării, dar Virgil Ghiță – eroul golului cu Austria – e gata să conducă apărarea.

Hai România, scrie istorie!

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Sport

Rezultate remarcabile pentru luptătorii CSM Călărași la Campionatul Național U23

Published

on

Rezultate remarcabile pentru luptătorii CSM Călărași la Campionatul Național U23

Sportivii Clubului Sportiv Municipal Călărași au obținut rezultate impresionante la Campionatul Național de Lupte U23, desfășurat în acest weekend la Târgu Mureș. Prin muncă, disciplină și ambiție, tinerii luptători au confirmat încă o dată valoarea secției de lupte a clubului.

🏆 Gabriela Cuc (57 kg)Medalie de aur și titlul de Campioană a României U23
🥉 Antonino Gyulai (70 kg)Medalie de bronz
🥉 Cristian Tutiuanu (92 kg)Medalie de bronz

Performanțele lor au fost posibile datorită determinării sportivilor și implicării staff-ului tehnic format din Hogea Dragoș și Chirilă Mihai.

Un moment special a fost marcat și de debutul antrenorului Laurian Anghelina, aflat la prima competiție oficială în această calitate, debut încununat cu podiumuri naționale.

Advertisement

Echipa CSM Călărași continuă să rescrie povestea sportului local, demonstrând că prin perseverență și spirit de echipă se pot obține rezultate de excepție.

📸 CSM Călărași – Performanță prin muncă și pasiune!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Sport

Doi tineri boxeri din Călărași, pe podiumul Campionatului European de Box pentru Cadeți de la Budva

Published

on

Performanță istorică pentru județul Călărași. Doi sportivi locali au urcat pe podiumul Campionatului European de Box pentru Cadeți, desfășurat la Budva, în Muntenegru. Cristi Andrei Cășu a devenit campion european, iar Auras Cantar a obținut medalia de bronz, reprezentând România și Călărașiul la una dintre cele mai importante competiții continentale.

 

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, i-a felicitat pe cei doi tineri și pe antrenorul lor, Georgian Anghel, într-un eveniment desfășurat la sediul instituției. El le-a oferit plachete de onoare ca semn al recunoștinței și respectului pentru rezultatele obținute.

 

Advertisement

„Este un moment istoric pentru județul Călărași. Niciodată până acum nu am avut o astfel de performanță: două medalii la aceeași ediție a Campionatului European. Un rezultat care ne umple de mândrie și confirmă că aici, la Călărași, se nasc campioni”, a declarat Vasile Iliuță.

 

Liderul administrației județene a subliniat că succesul celor doi sportivi este rezultatul muncii, disciplinei și ambiției, dar și al dedicării antrenorului Georgian Anghel. „Călărașiul are viitor, iar acest viitor este construit de oameni ca ei, tineri talentați, motivați și determinați să depășească orice limită”, a adăugat Iliuță.

 

Consiliul Județean Călărași își reafirmă sprijinul pentru sportul local și pentru formarea noilor generații de campioni.

Advertisement

 

Cristi Andrei Cășu și Auras Cantar sunt astăzi simbolul unei comunități care crede în performanță, muncă și pasiune.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading