Zi festivă la ITM Călărași – 25 de ani de succes și implicare! Mesajul de felicitare din partea prefectului Valentin Deculescu

O instituție importantă a județului Călărași își serbează astăzi ziua de naștere. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călăraşi a marcat joi, 11 iulie 2024, 25 de ani de activitate a Inspecției Muncii, instituție cu atribuții în asigurarea respectării legislației muncii, a securității și sănătății în muncă. Valentin Deculescu, prefectul județului Călărași, a transmis un mesaj pentru a marca această aniversare prin care îl felicită pe inspectorul-șef Dumitru Nicolae pentru implicare.  

Aniversarea a fost sărbătorită începând cu ora 10:00 la sediul ITM, unde au fost prezenți Valentin Deculescu, prefectul județului, Doinița Nicolae, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Dorin Ivan, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Călărași, dar și alți reprezentanți ale companiilor din județ. 

”25 de ani de activitate reprezintă implicare, profesionalism și responsabilitate. Știu că este o muncă riguroasă de control în cadrul acestei instituții și de aceea, vreau să îl felicit pe inspectorul-șef, Dumitru Nicolae, pentru modul în care se implică și coordonează activitatea unei echipe care acționează pe linia legalității în muncă,  fără a face nici un rabat de la respectarea legii. La mulți ani și mult succes în activitate tuturor inspectorilor de muncă din cadrul ITM Călărași”, a spus Valentin Deculescu, prefectul județului. 

Ziua de 11 iulie a devenit Ziua Inspecției Muncii prin adoptarea Legii nr. 337/2018 privind statutul inspectorului de muncă fiind marcată, anual, prin acțiuni de promovare a prevederilor legislative în vigoare, cu scopul de a stimula munca sigură și decentă.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Clădirile ridicate ilegal pe malul Borcei, demolate de autorități

Clădirile ridicate ilegal pe malul Borcei sunt demolate zilele acestea

Teddy, ursulețul de pluș care caută un cămin plin de iubire

Teddy, un câine de talie mare în vârstă de 3