Cum arată noul corp al Spitalului Județean Călărași „Pompei Samarian”. Constructorul vine cu câteva actualizări!

Construcții Erbasu, firma care se ocupă de realizarea noului corp al Spitalului Județean Călărași, face câteva precizări în legătură cu stadiul lucrărilor. În acest moment se lucrează pe partea de finisaje interioare, curenți tari și slabi, instalații termice și sanitare, instalații gaze medicale și HVAC. Clădirea cu demisol, parter și cinci etaje va avea o capacitate de peste 300 de paturi și va găzdui 10 secții. 

Noul corp de spital D+P+5E va avea o capacitate de 309 paturi destinate secțiilor de Pediatrie, Neonatologie, Bloc Nașteri, Lehuție, Obstetrică – Ginecologie, Oncologie, Geriatrie, Neurologie, Psihiatrie și Chirurgie Plastică. 

Demisolul ar trebui să găzduiască spații tehnice și spații dedicate computerului tomograf și aparatului pentru rezonanță magnetică. 

Împreună cu cele două anexe, suprafața utilă este de 15.500 metri pătrați, unde s-au utilizat în prezent un total de 9800 metri cubi de beton și 638.000 de kilograme de armătură, precizează constructorul. 

Administratorul public al Consiliului Județean Călărași, Bogdan Mihai, preciza în martie 2023 că noul corp va fi gata vara aceasta sau cel târziu în toamnă. Proiectul este finanțat prin Compania Națională de Investiții și are o valoare de 98 de milioane de lei. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Colinde și emoție la Parohia Sfântului Mucenic Dasie. Primarul Marius Dulce: „Copiii ne-au reamintit adevăratul spirit al sărbătorilor”

Un moment de profundă încărcătură spirituală și emoțională a avut

Cod galben de ninsori în România! Ce județe sunt vizate

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie