DIICOT Călărași: Traficanți de droguri prinși în București cu cocaină și metamfetamină

DIICOT Călărași a decoperit droguri de mare risc și o sumă mare de bani în municipiul București. E vorba de două persoane care au fost prinse în flagarant în timp ce comercializau cocaină și metamfetamină către consumatorii din Capitală, potrivit Agerpres

”La data de 07.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc”, a precizat DIICOT. 

Autoritățile au găsit un suspect care a procurat, deținut și vândut în mod repetat (în perioada iunie – iulie 2024) diferite cantități de drog de mare risc către consumatorii din municipiul București. Acesta a fost prins alături de un membru de familie în timp ce comercializau cantitatea de 17 grame de cocaină și aproximativ 15 grame de metamfetamină. 

La locuința acestora, în urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate alte aproximativ 40 de grame metamfetamină, 50 de grame canabis, două grindere, suma de peste 18.000 de lei, precum și alte mijloace de probă. 

Audierile au avut loc la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Călărași. 

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu
George Chiriță, primar comuna Roseți jud. Călărași

Curent electric fără întreruperi la Roseți! Rețeaua de alimentare intră în modernizare

Televizorul s-a stins din senin? Becurile pâlpâie la prima adiere

ITM Călărași desfășoară noi controale: 26 de verificări, 5 angajatori sancționați

În intervalul 07 – 11 august 2023, Inspectoratul Teritorial de