Connect with us

Știri

„Diavolul de praf” lovește o comună din județul Călărași! Un fermier surprinde fenomenul meteo extrem: „Ia uite-l ce înalt e!”

Sursă imagine: Daniel Nica/Facebook

Un fenomen meteo extrem, cunoscut de meteorologi drept „diavol de praf”, a fost surprins în dimineața aceasta în județul Călărași de un fermier din comuna Unirea. Fotografiile și imaginile video care au ajuns duminică (30 iunie 2024) pe o rețea de socializare arată o pâlnie de praf, asemănătoare unei tornade. „Ia uite-l ce înalt e!”, s-a mirat omul de la fața locului. Și în online oamenii au fost la fel de surprinși, însă specialiștii avertizează că astfel de furtuni de praf se vor manifesta din ce în ce mai frecvent în viitor. 

Vârtejul de praf, asemănător unei tornade, se formează atunci când aerul fierbinte de la nivelul solului se ridică rapid deasupra aerului rece, scrie Adevărul, iar ceea ce se vede pe filmarea fermierului ar fi coloana prin care se mișcă aerul fierbinte. Fenomenul, deși pare periculos, nu provoacă pagube. 

În Câmpia Bărăganului se produc frecvent astfel de furtuni de praf și resturi de pe câmpurile uscate. Se întâmplă cel mai des în perioade fără ploaie, când vântul puternic amplifică mediul uscat din zonă.

Sursă imagine: Daniel Nica/Facebook

Specialiștii spun că ar trebui să ne așteptăm ca frecvența acestor furtuni să se intensifice în viitor din cauza terenurilor agricole afectate de eroziunea solului. 

Pentru fermieri, asta înseamnă aridizarea accelerată a terenurilor agricole și de transformare a zonei într-un areal semideșertic, din cauza schimbărilor climatice, mai precizează Adevărul într-un articol. 

Advertisement

Advertisement

Știri

Polițiști reținuți pentru protejarea tăierilor ilegale de lemn

Doi polițiști de la Secția de Poliție Rurală Călinești, județul Argeș, și un funcționar al Primăriei au fost reținuți pentru luare de mită, suspectați că protejau exploatările ilegale de lemn. Investigația, condusă de Serviciul Județean Anticorupție Argeș, a scos la iveală detalii grave despre corupția din zonă.

Polițiștii ar fi primit bani, lemn de foc și materiale de construcție pentru a permite transporturi ilegale de lemn, evitând controalele sau avertizând operatorii ilegali. Funcționarul din Primărie este acuzat că a falsificat documente și a eliberat permise ilegale de tăiere, facilitând defrișările.

Zona rurală Călinești, cunoscută pentru peisajele și pădurile sale, este afectată de ani de exploatări ilegale. Acest scandal, unul dintre cele mai grave din județ, subliniază nevoia de reforme urgente.

Ancheta a utilizat supravegherea, interceptări și mărturii locale. Dovezile includ înregistrări audio-video și documente falsificate, confirmând practicile necinstite ale suspecților. Cazul reflectă o problemă națională: tăierile ilegale de lemn, care cauzează defrișări, pierderi economice și dezastre ecologice. Județe precum Suceava sau Maramureș sunt și ele afectate, volumul lemnului ilegal depășind adesea exploatările legale.

Advertisement

Autoritățile promit măsuri dure pentru combaterea corupției și protejarea pădurilor. Investigația continuă pentru a identifica și alți complici, iar cazul ar putea impulsiona politici mai stricte de monitorizare.

Acest scandal evidențiază necesitatea colaborării între stat, societatea civilă și cetățeni pentru a stopa corupția și a proteja mediul. Rămâne de văzut dacă promisiunile se vor transforma în acțiuni concrete.

Continue Reading

Știri

Anchetă a poliției după ce un angajat al Lidl a murit în timpul unui teambuilding în Poiana Brașov. Ce transmite compania

Anchetă a poliției după ce un angajat al Lidl a murit în timpul unui teambuilding în Poiana Brașov. Ce transmite compania

Un angajat al companiei de retail Lidl a murit în condiții suspecte în timp ce se afla într-un teambuilding organizat de companie. Lidl a anunțat că deja colaborează cu autoritățile abilitate.

 

Poliţiştii staţiunii Poiana Braşov au fost sesizaţi pe 4 iunie, în jurul orei 20:00, de către reprezentanţii Salvamont Poiana Braşov, cu privire la faptul că o persoană a decedat în Masivul Postăvarul.
„Față de aspectele semnalate, a fost constituită o echipă operativă, care s-a deplasat în zona indicată, respectiv pe poteca montană numită “Drumul Roșu – Kanzel” din stațiune, unde a fost găsită o persoană fără semne vitale”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov.

Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat, de 49 de ani, domiciliat în municipiul București. Anterior survenirii decesului, bărbatul ar fi relatat persoanelor cu care se deplasa pe o potecă montană, că nu se simte bine, potrivit IPJ Brașov.

Advertisement

Corpul a fost ridicat, preluat și transportat de către lucrători din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei care a dus la producerea decesului.

În cauză, se continuă cercetările, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt efectuate de către polițiști sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Lidl: Ne concentrăm pe sprijinirea familiei

La solicitarea „Adevărul”, reprezentanții Lidl au confirmat că este vorba despre unul dintre angejeții companiei.
„Echipa noastră traversează un moment greu. Am pierdut un coleg, iar gândurile și acțiunile noastre se îndreaptă în primul rând către familia sa și către toți cei care i-au fost prieteni sau colegi. Durerea unui astfel de moment nu poate fi pusă în cuvinte, iar în aceste clipe dificile ne concentrăm pe sprijinirea familiei sale și a echipei noastre.

Vă rugăm să înțelegeți că, din respect pentru memoria colegului nostru, alegem să nu oferim detalii despre circumstanțele acestui tragic eveniment. Suntem la dispoziția autorităților abilitate cu toate detaliile necesare.

Citim cu profundă mâhnire atât noi, colegii lui, cât și cei apropiați, diversele speculații din Social Media care nu reflectă cele întâmplate. Astfel, vă rugăm să respectăm cu toții nevoia de intimitate a apropiaților colegului nostru în aceste momente și apelăm la responsabilitate în distribuirea informațiilor în contextul în care o parte dintre cele care circulă deja nu sunt adevărate.

Advertisement

Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit și respectat”, a transmis Lidl la solicitarea „Adevărul”.

Joi, pe rețelele de socializare au circulat informații potrivit cărora „un angajat al unei firme mari de retail din România a murit ieri în Poiana Brașov în urma unor activități de teambuilding cu un pronunțat caracter riscant”.

Activitățile cu caracter riscant la care se făcea referire în postări ar fi fost „de tip survival, de o intensitate extrem de mare pentru niște oameni”

image

 

 

 

Advertisement

Continue Reading

Știri

Timpul își dezvăluie tainele la Căscioarele: descoperiri arheologice vechi de 6.500 de ani

O echipă de arheologi români readuce la lumină fragmente dintr-o istorie fascinantă. La Căscioarele, județul Călărași, pe malul estic al lacului Cătălui, a început de curând o nouă campanie de cercetare arheologică în situl „D-aia Parte”, unul dintre cele mai importante din sudul României.

Situl, cu o istorie ce începe în mileniul al V-lea î.Hr. și se întinde până în secolele IV-III î.Hr., a fost în repetate rânduri sursa unor descoperiri spectaculoase: de la fortificații impunătoare, la sanctuare getice și vestigii din epoca neolitică și eneolitică.

În această campanie, echipa Muzeului Dunării de Jos, coordonată de Anișoara Topârceanu și Valentin Parnic, împreună cu specialiștii de la Muzeul Județean Ialomița, sub conducerea lui Ioan Cernău, cercetează două construcții „surori”, vechi de circa 6.500 de ani. Obiectivul este de a înțelege mai bine rolul acestor structuri în cadrul comunităților preistorice care au locuit în zonă.

Mulțumim Consiliului Județean Călărași și Primăriei Căscioarele pentru sprijinul total și necondiționat acordat în descifrarea tainelor trecutului,” a transmis echipa într-o postare oficială pe Facebook.

Advertisement

Cercetările contribuie la reconstruirea unei istorii locale extrem de valoroase, parte a patrimoniului național, și oferă un prilej de reflecție asupra rădăcinilor adânci ale civilizației în zona Dunării de Jos.

Continue Reading