Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Local Călărași organizează sâmbătă, 29 iunie, o serie de manifestări dedicate Zilei Dunării. Evenimentele includ un concurs de pescuit realizat în colaborare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Călărași.
Concursul, organizat cu sprijinul Consiliului Local și al sponsorilor, se va desfășura în sistem „open”, pe bază de înscriere prealabilă, până pe 28 iunie, ora 12.00. Concurenții trebuie să îndeplinească condițiile legale pentru pescuitul recreativ/sportiv.
Concursul va avea loc pe faleza Brațului Borcea, în zona Parcului Central și a Hotelului Călărași. Pista de concurs va fi marcată cu standuri de minimum 4 metri lățime, disponibile pentru 20 de concurenți. Ordinea standurilor va fi stabilită prin tragere la sorți în cadrul ședinței tehnice de la ora 06.00.
Programul concursului
– 07.00: Primul semnal – intrarea în standuri și începerea pregătirilor
– 07.15: Al doilea semnal – nădirea grea
– 07.30: Al treilea semnal – începerea manșei
– 09.20: Al patrulea semnal – ultimele 10 minute
– 09.30 – 10.00: Cântărirea capturilor și stabilirea clasamentului
– 10.00 – 10.30: Festivitatea de premiere
Concurenții pot folosi orice stil de pescuit, dar numai un singur cârlig și un singur instrument la un moment dat. Este obligatorie dotarea cu juvelnic, iar minciogul este opțional. Momeala și nada sunt nelimitate, cu excepția momelilor metalice, peștilor vii, morți sau tranșați, icrelor și broaștelor.
Cântărirea capturilor va fi efectuată de un juriu format din 7 arbitri și un arbitru șef. Clasamentul se va întocmi pe baza greutății capturilor pentru fiecare categorie de concurs.
Ce alte activități se vor desfășura de Ziua Dunării
Pe lângă concursul de pescuit, ziua va fi plină de activități pentru toate vârstele. În Parcul Central, vor avea loc ateliere tematice, lecții de geografie în aer liber, acțiuni de ecologizare și diverse activități sportive. Primăria va oferi 3000 de înghețate gratuite participanților.
Primarul Marius Dulce a subliniat importanța evenimentului: „Ziua Dunării are rolul de a promova cunoașterea și conservarea bătrânului fluviu care traversează Europa, de la vest la est. Pe întregul traseu al Dunării, în țările pe care le străbate, sunt organizate evenimente care marchează această zi specială. Vă așteptăm!”.
Manifestările dedicate Zilei Dunării la Călărași promit să fie pline de activități interesante și educative. Concursul de pescuit și celelalte evenimente organizate vor aduce comunitatea împreună pentru a celebra și a proteja ecosistemul fluviului.