Connect with us

Știri

A doua ediție a festivalului Danubius Motorfest începe în câteva zile! Vezi când va avea loc parada moto în Călărași și ce artiști mari vor urca pe scenă

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

A doua ediție a festivalului Danubius Motorfest începe în câteva zile în municipiul Călărași. Între 21 și 23 iunie 2024, cele mai consacrate nume ale rock-ului românesc vor urca pe scena organizată pe Stadionul Municipal Ion Comșa, însă vor fi prezenți și cei mai pasionați motocicliști într-o paradă ce se promite a fi spectaculoasă. „Așteaptă-te la o serie de concursuri incitante și premii fabuloase, parade moto spectaculoase și distracție pe măsură la cel mai mare festival de gen din ultimii ani”, transmit organizatorii. 

Festivalul Danubius Motorfest va avea loc în municipiul Călărași între 21 și 23 iunie 2024, unde nume de referință ale scenei rock românești vor captiva publicul. Nu mai puțin de opt trupe vor fi prezente, printre care trei din Republica Moldova – Zdob și Zdub, Alternosfera, Cuibul, dar și trupa Kompas, Byron, Altar și altele. 

Advertisement

Iată întreg programul trupelor: Vineri (21 iunie) – Kompas, Byron, Altar, Alternosfera; Sâmbătă (22 iunie) – Cuibul, Urma, Trooper, Zdob și Zdub. 

Festivalul este organizat de Legio Phoenix MC România, alături de Consiliul Județean Călărași și Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. 

Porțile festivalului se vor deschide pentru public începând de vineri, 21 iunie, ora 12:00, iar concertele vor începe de la ora 19:00, în fiecare zi. Intrarea este gratuită. 

Parada moto va fi organizată sâmbătă, 22 iunie, la ora 12:00, urmând ca la întoarcere să înceapă celebrele concursuri între participanți. 

Advertisement

După programul de concerte la scena mare, organizatorii mai anunță că distracţia va continua într-o zonă retrasă, unde atmosfera de vineri va fi susţinută de DJ (disco party), iar sâmbătă, live de Gili Barbu.

Terenul de pe stadion va găzdui bineînțeles și operatori economici care vor servi publicul cu băuturi, preparate culinare, dar și standuri cu echipamente moto-rock sau alte produse și accesorii specifice. 

Advertisement
Advertisement