Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 548

Știri

Pompierii militari călărășeni au intervenit la 79 de misiuni la sfârșitul săptămânii trecute

Published

on

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, la sfârșitul săptămânii trecute, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 79 de misiuni.

De vineri până duminică,  din numărul total de intervenții, 57 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave şi misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

  • Pompierii militari au intervenit la patru accidente rutiere produse pe raza localităţilor:
  • Vărăşti (comuna Dorobanţu) – eveniment rutier produs în urma coliziunii dintre două autovehicule, soldat cu o persoană rănită uşor; 
  • Podul Pitarului (comuna Plătăreşti) – accident în care a fost implicat un singur autoturism ieşit în decor, în acest caz fiind înregistrată o singură persoană care prezenta traumatisme ce nu îi puneau în pericol viaţa; 
  • Fundulea – pieton acroşat de un autovehicul, victima accidentului prezentând traumatisme la nivelul membrelor inferioare;
  • Municipiul Călăraşi, zona Volna – accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi 5 persoane, rezultând o singură victimă.

      În urma acestor evenimente rutiere, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.    

       În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul inspectoratului au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare în următoarele localităţi: 

Advertisement
  • Călăraşi – incendiu minor la un supermarket din zona „10 nivele”, după ce un copil s-a jucat cu o brichetă şi a aprins ambalajul de hârtie al unor produse, incendiul fiind lichidat în câteva minute; 
  • Solacolu– incendiu izbucnit la un boiler al unei case de agrement, incendiul fiind lichidat de către pompieri rapid, fară să se înregistreze probleme deosebite; 
  • Ceacu (comuna Cuza Vodă) – incendiu produs la nivelul unei autoutilitare care transporta baloţi de paie; 
  • Dragoş Vodă – incendiu produs la o hală de creştere a puilor, care însă nu era populată. 

De asemenea, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare pentru stingerea a 11 incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile: Frăsinet, Săpunari (2 intervenţii); Frumuşani (2 intervenţii), Borcea, Fundulea, Alexandru Odobescu, Chirnogi, Dorobanţu şi Budeşti, fără a fi înregistrate pagube materiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Peste 100 de locuri de muncă disponibile în județul Călărași, în prima săptămână din februarie

Published

on

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași anunță o ofertă consistentă de locuri de muncă vacante pentru perioada 2–8 februarie 2026, potrivit centralizării transmise prin platforma națională PULS. Oferta vizează atât persoane calificate, cât și muncitori necalificați, din mai multe domenii de activitate.

Cele mai multe posturi sunt disponibile în industria confecțiilor textile, unde sunt scoase la concurs aproximativ 60 de locuri de muncă, în special pentru confecționeri. Alte 40 de posturi sunt oferite în domeniul construcțiilor, pentru meserii precum zidar, montator gips-carton, electrician sau instalator sanitar. La acestea se adaugă peste 20 de locuri de muncă înregistrate prin platforma PULS, în domenii variate.

Oferta include și posturi bine plătite pentru personal calificat. De exemplu, angajatorii din județ caută mecanici auto, electricieni, ingineri, agenți de vânzări, lucrători comerciali, dar și operatori tehnici în industrie. În unele cazuri, salariile nete ajung la 4.050 – 5.500 lei, la care se pot adăuga tichete de masă sau alte beneficii.

Locurile de muncă sunt disponibile atât în municipiul Călărași, cât și în localități precum Modelu, Dragalina, Borcea sau în județele limitrofe, în funcție de angajator. Nivelul de studii cerut variază de la studii generale și calificare profesională, până la studii liceale sau superioare, în funcție de post.

Advertisement

Persoanele interesate de un loc de muncă pot obține informații suplimentare, consiliere și mediere direct la sediul AJOFM Călărași, situat pe Strada 13 Decembrie nr. 12, sau telefonic, la 0242 318 376. De asemenea, lista completă a posturilor poate fi consultată online, pe site-ul ANOFM, în platforma PULS.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Întreruperi programate de energie electrică în județul Călărași, în perioada 3–5 februarie 2026. Cuza Vodă, afectată de o oprire totală

Published

on

Întrerupere totală de curent electric în comuna Cuza Vodă, joi, 5 februarie 2026

Rețele Electrice România a anunțat un nou calendar de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică, valabil în intervalul 3–5 februarie 2026, care vizează mai multe localități din județul Călărași. Lucrările sunt necesare pentru mentenanța și modernizarea rețelelor de distribuție și vor afecta atât consumatorii casnici, cât și agenții economici.

Potrivit programului oficial, cea mai amplă intervenție este programată joi, 5 februarie 2026, în localitatea Cuza Vodă, unde alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă total între orele 09:00 și 17:00, la nivelul întregii localități.

În zilele anterioare, sunt prevăzute întreruperi parțiale în mai multe localități:

  • Marți, 3 februarie 2026 (09:00–17:00): Dragalina, Nicolae Bălcescu, Oltenița (zona Piața Centrală), precum și Vișinii, unde este anunțată întrerupere totală.

  • Miercuri, 4 februarie 2026: lucrări în Fundulea, Gurbănești, Oltenița, Borcea, Nicolae Bălcescu și Sohatu, majoritatea cu întreruperi parțiale, inclusiv în zone instituționale și la agenți economici.

  • Joi, 5 februarie 2026: pe lângă Cuza Vodă, vor fi afectați parțial și consumatori din municipiul Călărași (străzile Eroilor, Bulevardul Republicii și strada Pompieri), precum și agenți economici din Fundulea.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Consilierii AUR Călărași reclamă nereguli majore în ședința Consiliului Local din 29 ianuarie 2026

Published

on

În ședința Consiliul Local Călărași din 29 ianuarie 2026, consilierii AUR Călărași au avut mai multe intervenții critice, acuzând încălcări ale procedurilor legale, lipsă de transparență și decizii luate fără justificări solide, potrivit unui comunicat transmis de organizația politică.

Certificat de urbanism expirat, proiect aprobat

Consilierul local Bălan Ionel (AUR) a semnalat, la primul punct de pe ordinea de zi, că documentația aferentă unui proiect de urbanism conținea un certificat de urbanism expirat, precum și avize fără valabilitate de la instituții precum Ecoaqua și rețelele electrice. Acesta a solicitat reînnoirea documentelor, conform legislației în vigoare.

Potrivit AUR, arhitectul-șef nu ar fi reușit să combată argumentele prezentate, fiind indicată o procedură alternativă care ar fi permis eliberarea autorizației pe baza unor documente expirate. Consilierul AUR a respins această abordare. Deși PNL a cerut scoaterea proiectului de pe ordinea de zi, solicitarea a fost respinsă, iar PUZ-ul pentru ridicarea interdicției de construire pe un teren de pe strada Ing. Coarnă Teodor nr. 12 a fost aprobat cu votul majorității PSD.

Advertisement

Tarifele la salubrizare, sub semnul întrebării

Un alt subiect tensionat a vizat ajustarea tarifelor pentru serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, prevăzute în contractul semnat în 2024. Consilierul Neagu Iulian (AUR) a cerut date concrete privind frecvența și eficiența intervențiilor, atât în lunile reci, cât și în cele calde.

Conform comunicatului, răspunsurile primite au fost considerate vagi, fiind invocate recomandări din anul 2018 pentru majorarea frecvenței, deși autoritățile cunoșteau aceste aspecte de mai mulți ani. Neagu Iulian a atras atenția că nu poate fi solicitată aplicarea unui contract de la 1 ianuarie 2026, în condițiile în care ședința avea loc la finalul lunii, calificând situația drept ilegală.

Concesionarea unui teren, evaluare redusă fără explicații

Discuții aprinse au avut loc și pe marginea concesionării unui teren de 3.000 mp situat pe strada Varianta Nord. Consilierii AUR au cerut clarificări privind amplasamentul exact, precizând ulterior că este vorba despre un teren arabil, în zona Fabricii de Zahăr, fără construcții existente.

Advertisement

A fost confirmat faptul că terenul a mai fost concesionat anterior, contractul fiind reziliat din cauza neplății. De asemenea, consilierul Neagu Iulian a semnalat că valoarea de evaluare a terenului a fost redusă cu doar câteva săptămâni înainte, fără o justificare publică, ceea ce ar fi dus la diminuarea redevenței încasate de municipiu.

AUR: „Respectarea legii și interesul public”

Potrivit organizației AUR Călărași, toate interpelările formulate în ședință au urmărit respectarea strictă a legii, transparența deciziilor și protejarea interesului public, în contextul unor încercări repetate de a devia discuțiile de la aspectele considerate esențiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading