Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 14°C | Anul XI Nr. 535

La zi

Pestă porcină africană într-o gospodărie din Curcani. Prefectura Călărași ia primele măsuri

Published

on

Focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de suine din localitatea Curcani, județul Călărași
Membrii Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Călărași s-au întrunit în ședință pentru a aproba ”Programul de măsuri privind combaterea focarului de Pestă Porcină Africană (PPA) în exploatația nonprofesională de suine Bardocz Attila”, localitatea Curcani, județul Călărași, precum și măsurile care se impun în zonele de restricție.
Având în vedere confirmarea bolii, s-a instituit în jurul focarului o zonă de protecție de 3 km, la nivelul exploatațiilor nonprofesionale de animale și comerciale, pe raza localităților Curcani și Luica, iar pe o raza de 10 km în raport cu localizarea focarului s-au instituit zone de supraveghere la nivelul exploatațiilor nonprofesionale de pe raza localităților Aprozi, Budești, Negoești, Șoldanu, Nana, Valea Stânii, Valea Roșie, Mitreni, Clătești, Chirnogi, Valea Popii, Radovanu și Crivăț.
În aceste zone, instituţiile parte a CLCB cu atribuţii în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite în legislaţia comunitară specifică privind restricțiile de mișcare a animalelor, produselor și subproduselor provenite din acestea, furajelor, materialelor și a altor echipamente.
În zona de protectie și de supraveghere se mențin restricțiile până la stingerea focarului, pentru o perioadă de cel puțin 30 zile de la terminarea operațiunilor preliminare de dezinfecție în focar și efectuarea examinării clinice a tuturor suinelor din toate exploatațiile de suine din zonele de restricție.
Prefectura Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Zi aniversară emoționantă la Jandarmeria Călărași: Daniel, un mic admirator, și-a sărbătorit ziua alături de eroii în uniformă

Published

on

Jandarmeria Călărași a avut un oaspete special. Daniel, un băiețel de 7 ani pasionat de munca jandarmilor, și-a dorit ca ziua lui de naștere să o petreacă alături de cei pe care îi admiră.

Dorința lui a devenit realitate. Porțile unității s-au deschis larg, iar jandarmii l-au primit cu bucurie. Daniel a fost în centrul atenției pe tot parcursul vizitei, asistând la prezentări, urcând în autospeciala de intervenție și testând echipamentele folosite în misiuni.

Holurile instituției au răsunat de râsete și curiozitatea micuțului care a vrut să apese fiecare buton din autospecială. Militarii i-au arătat cum se pregătesc pentru intervenții, explicându-i importanța disciplinei și a spiritului de echipă.

La final, jandarmii au reușit să transforme ziua lui Daniel într-o aniversare de neuitat. Cu zâmbetul pe buze și ochii plini de emoție, băiatul le-a promis că, atunci când va crește, se va întoarce în uniformă, ca adevărat camarad.

Advertisement

La mulți ani, Daniel!
Să-ți urmezi visul de a deveni jandarm!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

ITM Călărași: Amenzi de peste 66.000 de lei aplicate în luna octombrie pentru nereguli la angajatori

Published

on

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași a desfășurat, în perioada 1–31 octombrie 2025, o amplă acțiune de control la firme din mai multe domenii de activitate, printre care construcții, transporturi, alimentație publică, comerț, agricultură și producție industrială.

Au fost efectuate 167 de controale, dintre care 76 în domeniul relațiilor de muncă și 91 privind securitatea și sănătatea în muncă.

În urma verificărilor, inspectorii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, însumând amenzi de 66.500 de lei.
– În domeniul relațiilor de muncă: 17 amenzi, total 53.000 lei, și 83 de măsuri de remediere.
– În domeniul securității și sănătății în muncă: 3 amenzi, total 13.500 lei, 4 avertismente și 63 de măsuri corective.

Cele mai frecvente abateri identificate au fost: neplata salariilor și a concediilor restante, lipsa fișelor de post și a dosarelor de personal, nerespectarea programului de lucru, lipsa programărilor pentru concedii, neacordarea repausului săptămânal și necomunicarea adeverințelor de vechime către foștii angajați.

Advertisement

Pe partea de securitate în muncă, au fost găsite deficiențe precum: lipsa semnalizării căilor de evacuare, lipsa echipamentului individual de protecție, neutilizarea acestuia de către lucrători, prize neinscripționate, lipsa covoarelor electroizolante și absența instruirilor obligatorii de SSM.

ITM Călărași anunță că va continua acțiunile de control, alături de campanii de informare și conștientizare, pentru combaterea muncii nedeclarate și reducerea riscurilor de accidentare la locul de muncă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

DGASPC Călărași s-a autosesizat după incidentul din comuna Independența

Published

on

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași a reacționat oficial după apariția în mediul online a imaginilor care surprind agresarea unei minore de către o femeie pe o stradă din satul Potcoava, comuna Independența.

Instituția a anunțat că s-a autosesizat imediat ce filmarea a fost distribuită pe rețelele de socializare. Specialiștii DGASPC au luat legătura cu familia fetei și au confirmat că minora se află în siguranță, la domiciliu, fiind în afara oricărui pericol.

Reprezentanții direcției au precizat că victima și familia acesteia vor fi sprijinite în depunerea unei plângeri penale împotriva agresoarei. De asemenea, minorei îi va fi asigurat suport psihologic pe durata audierilor și pe tot parcursul anchetei.

Cazul va rămâne sub monitorizarea DGASPC Călărași, care a anunțat colaborarea cu instituțiile abilitate pentru evaluarea completă a situației și acordarea de intervenții de specialitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading