Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 537

La zi

S-a deschis Transfăgărășanul! Circulația a fost reluată cu o lună mai devreme față de data obișnuită

Published

on

Transfăgărășanul (DN7C) s-a deschis astăzi, 7 iunie, începând cu ora 07:00. Anul acesta, deschiderea a avut loc cu aproape o lună mai devreme decât data obișnuită de 1 iulie, a anunțat pe Facebook șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Circulația este permisă inclusiv în zona alpină, între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș), în intervalul orar 07:00 – 21:00.

„Transfăgărășanul (DN7C) se deschide de mâine începând cu ora 07:00 (cu aproape o lună mai devreme față de normativul care prevede deschiderea circulației la data de 1 iulie)! Se va putea circula inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș) între orele 07:00 – 21:00” a scris Cristian Pistol pe pagina sa de socializare.

Persoanele care călătoresc pe Transfăgărășan trebuie să fie vigilente în ceea ce privește prezența urșilor, deoarece aceștia sunt din ce în ce mai frecvent întâlniți pe șosea.

De asemenea, vă recomandăm să circulaţi cu atenţie, mai ales având în vedere că anul acesta a crescut numărul urşilor care se deplasează şi chiar staţionează pe partea carosabilă”, au transmis reprezentanții DRDP Braşov.

Advertisement

De asemenea, participanții la trafic sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră existentă, deoarece pe acest traseu sunt impuse restricții de circulație și există zone periculoase.

Este de menționat că în zona argeșeană pot apărea căderi de pietre pe carosabil, din cauza ploilor din ultimele zile, iar reabilitarea carosabilului nu este încă finalizată în zona Barajului Vidraru din județul Argeș.

Circulația pe Transalpina a fost deschisă pe 1 iunie

Cristian Pistol, directorul CNAIR, a anunțat rerdeschiderea circulației pe Transalpina, începând cu data de 1 iunie.

Conform acestuia, sectorul de drum montan între Rânca și Curpăt al DN67C (Transalpina) este redeschis pentru circulație pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 – 18:00.

Advertisement

”În afara acestui interval orar accesul este interzis din cauze obiective care ţin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine. De asemenea limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis”, a transmis Cristian Pistol, potrivit spotmedia.ro.

Respectarea acestor restricții este esențială pentru a preveni incidente periculoase și pentru a asigura călătoria în condiții de siguranță.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

La zi

Când dispar punctele de penalizare și cum verifici GRATUIT istoricul rutier în câteva secunde

Published

on

Punctele de penalizare reprezintă o componentă esențială a regulilor de circulație și pot afecta dreptul de a conduce. Deși pot părea complicate, legea stabilește clar durata lor de valabilitate și modalitățile de verificare. Odată cu digitalizarea, șoferii își pot accesa acum istoricul rutier mult mai rapid și mai ușor.

Conform Codului Rutier, punctele de penalizare nu rămân definitiv în evidență, ci se șterg automat după șase luni de la data contravenției. Fiecare abatere are propriul termen, astfel că punctele se radiază separat, în funcție de momentul în care au fost aplicate.

Este important ca, în aceste șase luni, șoferul să nu primească alte sancțiuni, deoarece perioada se resetează odată cu noile puncte. Situația diferă dacă este depusă o plângere împotriva procesului-verbal prin care au fost acordate punctele, conform playtech.ro.

Dacă plângerea ajunge în instanță, ștergerea punctelor se suspendă automat pentru toate punctele care au dus la acumularea celor 15 puncte. Suspendarea rămâne valabilă până când hotărârea instanței devine definitivă.

Advertisement

Dacă un șofer acumulează 15 puncte de penalizare în decurs de șase luni, permisul îi este suspendat pentru 30 de zile.

Cum poți verifica online istoricul punctelor și sancțiunilor rutiere

Istoricul sancțiunilor rutiere poate fi accesat online prin platformele puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne. Documentul poate fi descărcat gratuit, în format electronic, de pe site-ul Poliției Române, ghișeul.ro sau hb.mai.gov.ro.

Actul este semnat electronic și are valoare oficială, fiind acceptat în orice procedură. Șoferii cu permise eliberate în România se pot autentifica fie cu un cont existent pe ghișeul.ro, fie printr-un cont creat în HUB-ul MAI. Pentru confirmarea identității, este necesară o singură vizită la un ghișeu al unei structuri MAI care oferă servicii publice.

După ce contul este validat, cererea pentru istoricul rutier este trimisă automat, iar sistemul generează imediat documentul. De asemenea, acesta poate fi consultat direct în platformă, fără a fi necesară descărcarea fișierului.

Advertisement

Cum obții documentul în format fizic, dacă ai nevoie de el

Chiar dacă varianta digitală este cea mai rapidă, unii șoferi pot avea nevoie de documentul tipărit. În acest caz, titularul permisului se poate prezenta la orice serviciu rutier din cadrul inspectoratelor de poliție județene sau la Brigada Rutieră. Autoritățile vor elibera pe loc documentul în format fizic, oferind astfel o opțiune clasică pentru cei care preferă hârtia.

Prin noile proceduri simplificate și accesul online la istoricul rutier, șoferii își pot monitoriza mai ușor punctele de penalizare și își pot gestiona responsabil situația în trafic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

La zi

Sala de cinema se redeschide la Oltenița, ce poți vedea în următoarele trei zile

Published

on

cinema oltenita

Oltenița repornește proiecțiile de film în sala de cinema a orașului, iar publicul este invitat să susțină această inițiativă prin simpla lor prezență. Direcția pentru Cultură, Tineret și Sport a redeschis sala pentru o perioadă limitată, iar programul pregătit pentru acest weekend aduce atât premiere, cât și animații pentru copii.

Programul este următorul:

Vineri, 14 noiembrie
18.00, Telefonul Negru 2, preț 25 lei
20.00, Fugarul, Vânătoarea de Oameni, premieră, preț 25 lei

Sâmbătă, 15 noiembrie
16.00, Smurfs, film de animație, preț 20 lei
18.00, Telefonul Negru 2, preț 25 lei
20.00, Fugarul, Vânătoarea de Oameni, premieră, preț 25 lei

Advertisement

Duminică, 16 noiembrie
16.00, Smurfs, film de animație, preț 20 lei
18.00, Cursa, preț 25 lei
20.00, Cursa, preț 25 lei

Accesul se face în limita locurilor disponibile. Biletele se achiziționează în ziua proiecțiilor.

Tu alegi ce vezi. Ai filme pentru copii și premiere de acțiune pentru seară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

La zi

Cum te poți relaxa cu 20 de lei în Călărași

Published

on

calarasi borcea-

Ai la îndemână o activitate ieftină, rapidă și plăcută, chiar în apropierea orașului. Plătești o sumă mică și îți petreci câteva ore într-un loc în care uiți de aglomerație. Ai spațiu verde, zone de relaxare și suficiente lucruri care îți captează atenția cât timp te plimbi.

Tu poți veni dimineața sau după prânz, pentru o pauză scurtă. Ai un program clar, intri ușor și te bucuri de liniște. Copiii se distrează, adulții se relaxează și toată lumea găsește ceva interesant.

Atracția despre care vorbim este Grădina Zoologică din Călărași. Biletul costă 10 de lei și îți oferă acces la una dintre cele mai accesibile experiențe de timp liber din oraș. De marți până duminică intri între 9.30 și 16.00 și descoperi un loc în care te simți bine fără costuri mari. Dacă vrei să rămâi cu o amintire din această vizită, cu 10 lei îți poți face o poză de toată frumusețea.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading