Hiro Arikawa, autoare japoneză născută în 1972 în prefectura Kōchi și absolventă a Universității Rikkyo, este cunoscută pentru romanele sale care îmbină cu finețe emoția umană cu elemente de cotidian japonez, adesea inspirate din experiențe personale și din dragostea pentru animale. Romanul, cu 256 de pagini, a devenit un bestseller internațional, vândut în peste un milion de exemplare în Japonia și tradus în peste 30 de limbi, fiind nominalizat la premii importante precum Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada. În 2018, a fost ecranizat într-un film de succes regizat de Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi în rolul principal, care a capturat esența emoțională a poveștii și a atras un public larg, inclusiv iubitori de animale.

Povestea este narată în cea mai mare parte la persoana întâi din perspectiva lui Nana, un motan vagabond inteligent și independent, cu o coadă care formează un „șapte” („na” în japoneză, de unde îi vine numele). Totul începe când Nana, un supraviețuitor al străzilor, este lovit de o mașină și salvat de Satoru, un tânăr de treizeci de ani care locuiește singur în Tokyo. După vindecare, Nana decide să rămână alături de stăpânul său, renunțând la libertatea sa periculoasă pentru o viață de confort, plină de mângâieri și hrană regulată. Relația lor, marcată de umor subtil și afecțiune necondiționată, devine nucleul romanului. Însă, când Satoru este diagnosticat cu o boală gravă (insomnie și probleme de vedere care sugerează o afecțiune terminală), el pornește într-o călătorie memorabilă prin Japonia, însoțit de Nana, pentru a-i vizita pe prietenii și rudele vechi și a decide cui să-i încredințeze motanul după moartea sa.

Structura narativă alternează între perspectiva lui Nana – plină de observații nonșalante, ironice și pline de înțelepciune felină asupra comportamentului uman – și secțiuni omnisciente care dezvăluie trecutul personajelor. Călătoria îi poartă pe cei doi prin peisaje pitorești japoneze: de la sate rurale la orașe aglomerate, trecând prin vizite la unchiul veterinar, o soră adoptivă sau un vechi prieten de baschet. Fiecare oprire dezvăluie fragmente din viața lui Satoru: pierderea părinților într-un accident, prietenia cu fratele său adoptiv Kosuke sau momente de generozitate uitate, cum ar fi salvarea unui câine numit Hachi (cifra 8, un ecou simbolic al lui Nana). Temele centrale – prietenia necondiționată, sacrificiul, legăturile familiale și acceptarea pierderii – sunt explorate cu o sensibilitate profundă, fără a cădea în sentimentalism exagerat. Vocea lui Nana, cu remarci precum „Oamenii sunt ciudați, dar interesanți”, adaugă un strat de umor și detașare care face lectura accesibilă și captivantă, amintind de citatul din „Motanul are cuvântul” de Natsume Sōseki care deschide romanul: „Eu sunt Măria-Sa motanul”.

Arikawa, care a înființat propria trupă de teatru Sky Rocket și a câștigat Premiul Dengeki pentru debutul său, infuzează textul cu o atmosferă autentică japoneză: descrieri vii ale peisajelor, referințe la cultură pop și o reflecție asupra singurătății urbane. Criticii internaționali au lăudat cartea pentru echilibrul emoțional – The Guardian o numește o lectură care „ne înnobilează ca ființe umane”, iar Kirkus Reviews o descrie ca „blândă, molatică și plină de înțelepciune”. Totuși, unii cititori observă că finalul poate fi copleșitor de trist, inducând lacrimi, și că narațiunea liniară, deși emoțională, nu este la fel de complexă ca în alte opere japoneze moderne. Pe Goodreads, media este de 4.29/5, reflectând popularitatea sa printre iubitorii de animale și cititorii de literatură contemporană.

Advertisement

Pe ansamblu, „Memoriile unui motan călător” este un roman reconfortant și profund, care celebrează legăturile invizibile dintre oameni și animale, amintindu-ne că viața, oricât de efemeră, merită trăită cu generozitate. Este o lectură ideală pentru cei care au iubit „Marley și eu” de John Grogan sau „O mie de răscruci” de Banana Yoshimoto, oferind speranță în mijlocul tristeții. Recomand cu entuziasm, mai ales iubitorilor de pisici – Nana vă va cuceri iremediabil.

David Mitchell, autorul britanic celebru pentru romane inovatoare precum „Atlasul norilor” sau „Suflete de sticlă”, ne propune în „Visul numărul 9”  o explorare fascinantă a granițelor dintre realitate și vis, inspirată în mare parte de stilul lui Haruki Murakami. Romanul, urmărește odiseea unui tânăr japonez, Eiji Miyake, care, la 20 de ani – vârsta majoratului în Japonia –, ajunge în Tokyo pentru a-și descoperi tatăl biologic, un mister pe care îl poartă din copilărie. Titlul evocă piesa lui John Lennon „#9dream”, iar numărul 9 devine un leitmotiv obsesiv, apărând în nenumărate detalii narative, de la orele de pe ceas la etajele clădirilor, sugerând o lume guvernată de coincidențe mistice și de un subconștient haotic.

Structura romanului este una dintre cele mai captivante aspecte: împărțit în nouă capitole, el alternează între narațiunea în prima persoană a lui Eiji și secvențe onirice sau paralele, care includ jurnale istorice, fabule suprarealiste și episoade de violență urbană. Eiji, un băiat naiv, dar inteligent și cu o imaginație debordantă, navighează prin labirintul metropolei Tokyo: lucrează la un magazin de închiriat videocasete, se împrietenește cu un proprietar excentric, se îndrăgostește de o pianistă cu „ceafa perfectă” și se ciocnește de lumea interlopă a Yakuza. Pe parcurs, visele sale – uneori terifiante, alteori absurde – se împletesc cu realitatea, făcând cititorul să se întrebe constant: ce este adevărat, iar ce doar o proiecție a minții lui Eiji? Un capitol memorabil alternează între așteptarea tensionată a protagonistului într-o cafenea și fantasmele sale violente despre întâlnirea cu tatăl său, culminând cu inundații apocaliptice sau confruntări armate, amintind de stilul kafkian sau de realismul magic al lui Murakami.

Personajele secundare – de la mama alcoolică internată într-o clinică izolată la sora geamănă înecată, care îi bântuie visele – creează o rețea de interconexiuni, tipică stilului autorului, unde totul pare legat de un fir invizibil…

 „Visul numărul 9” este un roman ambițios, plin de energie propulsivă și de jocuri lingvistice, care confirmă statutul lui Mitchell ca unul dintre cei mai talentați prozatori contemporani. Este o lectură intoxicantă pentru fanii literaturii postmoderne, care pune sub semnul întrebării natura realității și a identității, lăsând cititorul cu o obsesie persistentă pentru numărul 9. Recomand cu căldură celor care au iubit „Vânătorul de mielușei sălbatici” al lui Murakami sau „Norwegian Wood”, dar și celor dornici de o aventură narativă neconvențională.

Advertisement

„Detaliile”, romanul suedez al autoarei Ia Genberg, publicat în 2022 sub titlul original Detaljerna (tradus în română în ediția Polirom din 2025), este o meditație profundă și febrilă asupra memoriei, identității și relațiilor umane, construită prin prisma unor portrete intime și fragmentare. Născută în 1967 la Stockholm, Genberg a debutat în literatură după o carieră jurnalistică, iar acest al treilea roman al său a devenit un bestseller internațional, vândut în peste 30 de țări. A câștigat Premiul August 2022 și Premiul Aftonbladet 2022 în Suedia, fiind finalist la The International Booker Prize 2024 și nominalizat la The International Dublin Literary Award 2025, ceea ce subliniază impactul său global asupra cititorilor de ficțiune contemporană.

Acțiunea se învârte în jurul unei femei neidentificate explicit, care, imobilizată la pat de un acces de febră, este copleșită de o urgență inexplicabilă: să găsească un anumit roman din biblioteca sa. Între paginile cărții, descoperă un bilet vechi de la o fostă iubită, care declanșează un torent de amintiri. Romanul se structurează în jurul a patru portrete vii – ale fostelor iubite, dar și ale unor figuri artistice sau personale – care dezvăluie fragmente de viață, experiențe senzoriale și emoții reprimate. Fiecare portret explorează nu doar subiectul reprezentat, ci și artistul din spatele „penelului”, punând sub semnul întrebării cine este cu adevărat centrul unei istorii: cel observat sau observatorul? Genberg țese o narativă care estompează granițele dintre realitate și ficțiune, trecut și prezent, sine și celălalt, evocând febra ca metaforă pentru haosul interior al amintirilor.

Stilul autoarei este hipnotic și arzător, asemănat de critici cu un acces de febră care hipnotizează și arde la atingere (The New York Times Book Review). Proza sa este captivantă, provocatoare, presărată cu detalii senzoriale vii – mirosuri, texturi, sunete – care transformă abstractul în tangibil. Spre deosebire de romanele nordice mai reci și analitice, „Detaliile” pulsează cu o intensitate emoțională, celebrând umanitatea prin vulnerabilitățile sale. Personajele nu sunt eroi perfecți, ci mosaice de momente efemere: iubiri pierdute, ambiții artistice neîmplinite, confruntări cu identitatea de gen și sexuală. Romanul ridică întrebări profunde despre cum detaliile mărunte – un bilet, un gest, o carte – modelează o viață, și despre pericolele uitării selective.

Cu aproximativ 200 de pagini, „Detaliile” se citește ca un vis febril, pe nerăsuflate, dar lasă în urmă o reflecție durabilă asupra efemerității relațiilor. Nota mea: 4.8/5. Este o lectură esențială pentru iubitorii de literatură introspectivă, care răscolește amintiri personale și invită la o reevaluare a propriei biografii. Recomandată cu entuziasm, mai ales în contextul premiilor recente care o validează ca o capodoperă modernă.

Advertisement