Connect with us

Știri

Pompierii militari călărăşeni au desfăşurat activităţi de informare preventivă şi exerciţii de evacuare în caz de cutremur la Grădiniţa „Amicii” din municipiul Călăraşi

Published

on

Sursă imagini: ISU Călărași

Specialiştii din cadrul Serviciului de Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţii, cu sprijinul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi, au desfăşurat astăzi activităţi de informare preventivă şi un exerciţiu de evacuare în caz de cutremur la Grădiniţa cu program prelungit „Amicii”. Copiilor li s-au prezentat mai multe teme și informații specifice din cadrul campaniilor naționale de informare preventivă, precum F.O.C. – „Flăcările Omoară Copii”, R.I.S.C. – „Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!”, „Renunţă! Siguranța nu este un joc de noroc!” și „Nu tremur la cutremur!”.  

Pompierii militari călărăşeni au desfăşurat activităţi de informare preventivă şi exerciţii de evacuare în caz de cutremur la Grădiniţa „Amicii” din municipiul Călăraşi. ISU Călărași transmite că cei mici au fost încântaţi de tot ceea ce au văzut, arătându-se a fi foarte interesaţi de întreaga activitate a pompierilor militari, de echipamentele, accesoriile şi autospecialele lor de intervenţie.

„Atenţi la tot ce li s-a explicat, copiii au dorit să pună foarte multe întrebări, iar salvatorii au răspuns tuturor solicitărilor, reţinând şi faptul că unii dintre cei prezenţi şi-au ales deja meseria, spunând în cor ce vor să facă când vor fi mai mari, pompieri şi paramedici SMURD”, au spus autoritățile. 

Advertisement

Cei mici au avut ocazia de a se îmbrăca și cu echipamentele de intervenție ale salvatorilor, și chiar să folosească accesoriile și pistoalele de înaltă presiune ale autospecialelor în cadrul unor sesiuni demonstrative. Totodată, elevii de la Grădinița „Amicii” au văzut și interiorul unei autospeciale de pompieri, unde și-au făcut fotografii și filmulețe. 

Advertisement