Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 12°C | Anul XI Nr. 535

Știri

Dosar penal deschis în Perișoru după ce localnicii au protestat împotriva distrugerii singurului parc din comună. Primarul ar fi vrut să construiască un teren de sport

Published

on

Sursă foto: Canal Sud

Mai mulți cetățeni din comuna Perișoru s-au împotrivit distrugerii parcului central și unicul, după ce primarul s-a apucat să construiască un teren de sport multifuncțional chiar în locul acestuia. Protestul spontan a avut loc marți, 21 mai 2024, după ce câțiva arbuști au fost îndepărtați din parc. Mai multe persoane nemulțumite s-au strâns în centrul localității pentru a bloca lucrările. Unul dintre protestatari a cerut inclusiv intervenția poliției, care a deschis un dosar penal. Vizat ar fi chiar primarul PSD Cătălin Bucur, candidat la alegerile locale de pe 9 iunie. 

Un protest spontan a avut loc în centrul comunei Perișoru, după ce mai mulți locuitori s-au opus distrugerii parcului central. Primarul ar fi plănuit să construiască în locul acestuia un teren de sport multifuncțional. 

Potrivit unor surse neoficiale, cetățenii spun că proiectul ar fi fost demarat de primar doar de dragul campaniei electorale, acesta fiind candidatul Partidului Social Democrat pentru un nou mandat. Aceeași sursă precizează că locuitorii ar fi de acord cu construcția acestui teren de sport multifuncțional, însă în altă zonă și fără distrugerea singurului parc din Perișoru. 

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Călărași a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, după ce locuitorii au chemat poliția în timpul protestului cu intenția de a opri lucrările. Urmează ca polițiștii să stabilească dacă acțiunea primăriei a avut sau nu baze legale. 

Advertisement

„La data de 21 mai a.c., ora 11.21, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, de 38 de ani, din comuna Perișoru, județul Călărași, cu privire la faptul că angajați ai unei instituții distrug parcul. În fapt, în jurul orei 08.30, angajații unei instituții ar fi defrișat mai mulți arbori din parcul central al comunei, pentru amenajarea unui teren de tenis. În cauză se fac cercetări pentru stabilirea situației de fapt, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Călărași, citat de Canal Sud

În spațiul public au ieșit anumite informații care precizează, conform datelor pe care le deținem în acest moment, că vizat ar fi chiar primarul comunei, Cătălin Bucur. Cu toate astea, Primăria Perișoru precizează, într-o reacție pe care a avut-o pe pagina de Facebook, că în prezent nu există nicio dovadă în acest sens. Iată întreg mesajul:

  • „Ca urmare a postării publice din data de 22.05.2024 pe platforma Facebook, vă precizăm că, pe raza com.Perișoru, NU se desfașoară lucrări în lipsa documentelor legale care să stea la baza acestora. Referitor la legalitatea lucrărilor, facem mențiunea în mod expres, că EXISTĂ și deținem ÎNTREAGA DOCUMENTAȚIE referitoare la începerea și derularea lucrărilor”.
  • „Cu privire la aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art.256 Cod penal, aducem la cunoștință, că până în prezent, NU există nici o dovadă în acest sens. Referitor la organizarea unui protest în vederea stopării lucrărilor, se poate afirma că intervenția organelor de poliție și jandarmerie s-a soldat grație unor persoane care prezintă interes, raportat la perioada actuală, după cum bine se cunoaște. Mai facem precizarea că datele referitoare la contractarea de servicii sunt date de interes public și pot fi solicitate pe cale legală”

Primarul Cătălin Bucur a transmis pentru Canal Sud că nu intenționează să distrugă parcul, ci este vorba doar despre îndepărtarea unor arbuști pentru a face loc terenului de sport. În prezent, constructorul a suspendat lucrările până la finalizarea anchetei polițiștilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Bătaie în plină zi la Independența! O elevă a fost agresată după ce a coborât din microbuzul școlar

Published

on

Scene șocante au avut loc în satul Potcoava, comuna Independența, județul Călărași. O minoră ar fi fost agresată fizic de o femeie, chiar în fața mai multor oameni, imediat după ce a coborât din microbuzul școlar.

Fata, identificată de martori ca fiind V.B., a fost lovită de Mihaela A., femeie din localitate, după un schimb de replici aprinse. Martorii spun că între cele două ar fi izbucnit un conflict verbal, iar în doar câteva secunde s-a ajuns la bătaie. Scena s-a petrecut pe strada Modelu și a fost văzută de mai mulți localnici. O parte dintre ei ar fi surprins momentul pe camerele de telefon, iar imaginile circulă deja pe rețelele de socializare.

Deși până acum nu a fost depusă nicio plângere oficială, oamenii din comună cer intervenția imediată a poliției și a Protecției Copilului. Familia fetei spune că nu va lăsa incidentul nepedepsit.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Peste 80 de locuri de muncă disponibile la AJOFM Călărași în perioada 3 – 9 noiembrie 2025

Published

on

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași anunță peste 80 de posturi vacante disponibile în această săptămână. Oferta include locuri de muncă pentru persoane cu diverse niveluri de studii, în municipiul Călărași și în localitățile învecinate.

Cele mai multe posturi se regăsesc în domeniul confecțiilor textile, construcțiilor și serviciilor.

Printre angajatorii care recrutează se află:

  • MARTCONF SRL – 3 posturi de calcătoreasă, valabile până la 19 decembrie 2025
  • GENERALI ROMÂNIA – 4 posturi pentru agenți și consultanți în asigurări
  • ROLAV CONSULTING SRL – 7 posturi pentru operatori prelucrare mase plastice și 2 pentru maiștri electromecanici
  • SIGMA HOUSE CONSTRUCT SRL – 6 posturi pentru muncitori necalificați, 4 pentru zidari, 4 pentru zugravi și 2 pentru fierari betoniști, cu salarii între 4600 și 5000 lei
  • CENTRAL FITNESS SRL – 2 posturi de antrenor de fitness și 1 pentru agent servicii clienți
  • ROMPLY MEROPS SA – 2 posturi pentru lăcătuși mecanici și 1 pentru șef de formație schimb
  • YOBI MANUFACTURING – 4 posturi pentru cartonagiști, în Budești
  • AIDA TRADE SRL – 2 posturi pentru șoferi profesioniști
  • SERCAD COM SRL – 2 posturi pentru coafor și 1 pentru antrenor de fitness

Locurile de muncă oferite sunt disponibile în orașele Călărași, Modelu, Dragalina, Budești și Slobozia, cu contracte pe perioadă nedeterminată sau determinată, în funcție de firmă.

Persoanele interesate pot obține detalii suplimentare despre ofertă, mediere și consiliere profesională la sediul AJOFM Călărași, situat pe Strada 13 Decembrie nr. 12, sau la telefonul 0242 318 376.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Recomandare de carte -„Crematoriul înghețat: Mărturie de la Auschwitz” – de Jozsef Debreczeni

Published

on

În peisajul literaturii Holocaustului, dominat de voci monumentale precum Primo Levi sau Elie Wiesel, apare târziu, dar cu o forță devastatoare, mărturia lui József Debreczeni – un jurnalist și poet maghiar care a supraviețuit iadului nazist nu prin minuni, ci prin observație acută și o rezistență interioară de fier. Publicată inițial în 1950 în Iugoslavia comunistă sub titlul Hideg Krematórium, cartea sa a fost redescoperită și tradusă recent în română de Péter Demény (Editura Trei, 2024), după ce a cucerit deja 15 limbi și un loc meritat printre capodoperele genului. „Crematoriul înghețat” nu este doar o relatare a ororilor din lagărele de concentrare; este un rechizitoriu nemilos la adresa nazismului, scris cu precizia unui reporter care refuză să se lase înghițit de haos, ci îl disecă  gradual cu o claritate cinematografică.

Debreczeni, deportat în mai 1944 din Serbia ocupată de Ungaria – unde supraviețuise deja trei ani în batalioane de muncă forțată – ajunge în „Țara Auschwitz”, acel imperiu al morții care cuprindea nu doar lagărul principal, ci o rețea vastă de sublagăre. Norocos să nu fie trimis direct în camerele de gazare, el este aruncat în vagoane de vite, alături de mii de evrei maghiari, într-o călătorie sufocantă unde aerul devine un lux letal. Destinația finală: Dörnhau, un sublagăr al lui Gross-Rosen, supranumit „crematoriul înghețat” – o fabrică abandonată transformată în „spital” unde prizonierii prea slăbiți pentru muncă sclavă erau lăsați să moară de foame, frig și boli, fără a deranja „eficiența” industrială germană. Aici, în acest loc unde „legile gravitației morale” se inversează – răul devine bine, noaptea zi –, Debreczeni lucrează la săpături epuizante pentru companii naziste, luptând zilnic cu foametea, păduchii (vehiculul deliberat al tifosului) și ierarhia brutală a kapo-ilor, acea „aristocrație a lagărului” care trăda propriii semenii pentru o firimitură de putere.

Ce face cartea unică nu este doar groaza descrisă – de la apelurile nominale interminabile, unde cadavrele sunt „raportate” cu un umor macabru involuntar („Raportați dacă sunteți morți!”), la execuții sumare justificate cu un cinism kitsch („Chiar și cel mai bun evreu trebuie să cropească”) –, ci modul în care Debreczeni le fixează în cuvinte. Stilul său, lipsit de sentimentalism lacrimogen, este cel al unui etnograf al infernului: detaliile triumfă asupra abstracțiunii, umanizând ce nazismul voia să dezumanizeze. Văzută prin ochii unui intelectual, suferința devine panoramic: personală (visul de răzbunare, obsesia pentru o țigară furată), comunitară (lupta pentru un polonic de supă diluată) și obiectivă (analiza cum Germania „cultă” a coborât în barbarie). Ca un diamant literar, după cum o numește The Times, cartea meditează subtil asupra limbajului în fața ororii: „Horrorul este întotdeauna kitsch, chiar când e real”, notează autorul după o execuție arbitrară, amintind că descrierea nu e suficientă; doar înțelegerea morală poate salva memoria.

Criticii internaționali au salutat-o unanim ca pe o contribuție esențială: The New York Times o laudă pentru „descrierea panoramică a iadului”, The Telegraph pentru „claritatea cinematografică face detaliile să învingă dezumanizarea în masă”, iar The Guardian pentru echilibrul între crimă epică și minuțiozitatea zilnică a degradării. Pe Goodreads, cititorii o notează cu 4.3/5, subliniind impactul ei șocant, dar și duritatea lecturii – nu din plictiseală, ci din tragicitate pură. Unele recenzii americane (cum ar fi cea din Kirkus Reviews) subliniază tonul intelectual, cu replici ironice la sadismul SS-ist, în timp ce altele (Washington Post) o văd ca pe un document vital care șochează și luminează, amintind că trecutul poate deveni prolog.

Advertisement

„Crematoriul înghețat” nu oferă speranță ieftină sau lecții morale facile; ea te obligă să privești în abis, să recunoști că supraviețuirea lui Debreczeni – eliberat în mai 1945 de Armata Roșie – a fost un act de rezistență prin scriitură. După război, autorul s-a refugiat la Belgrad, unde a continuat să scrie poezie și romane, dar această mărturie rămâne moștenirea sa supremă. Recomandată oricui dorește să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat la Auschwitz, ci cum s-a simțit – o carte de 5 stele, esențială, dar sfâșietoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading