Connect with us

La zi

ANM a emis un nou cod galben de ploi torențiale. Vezi ce județe sunt vizate

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Astăzi, 9 aprilie, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cu cod galben de ploi torențiale și descărcări electrice în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali, sud-vestul Transilvaniei și unele zone din Banat, începând cu ora 12:00.

Conform estimărilor specialiștilor în meteorologie, până la ora 23:00, se preconizează că în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Timiș va fi înregistrată o creștere a instabilității atmosferice, manifestată prin precipitații torențiale și, localizat, descărcări electrice.

Advertisement

“În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice acestei date”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie.

Conform comunicatului emis de meteorologi, astfel de fenomene vor fi întâlnite și în alte regiuni ale țării, pe arii limitate. ANM subliniază că, în funcție de evoluția și intensitatea acestor fenomene, va actualiza mesajul de avertizare meteorologică.

Prognoza meteo pentru următoarele zile în Muntenia

Potrivit specialiștilor ANM, pentru ziua de 10 mai, se anticipează temperaturi maxime cuprinse între 18 și 19 grade Celsius. În intervalul 11-15 mai, se preconizează o ușoară creștere a mediei temperaturilor maxime, ajungând în jurul a 21-23 de grade Celsius, iar după 16 mai se estimează valori de aproximativ 28 de grade Celsius. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor oscila între 8 și 12 grade Celsius, cu valori ceva mai scăzute în zilele de 10 și 11 mai.

Advertisement

Probabilitatea de ploi va fi mai ridicată în pe 9 mai, precum și în perioada 13-15 mai.