Connect with us

Breaking News

Un polițist din cadrul IPJ Călărași a fost condamnat cu suspendare pentru favorizarea infractorului

SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE CĂLĂRAȘI – COMUNICAT

                 8 februarie 2018

La data de 22.01.2018  Curtea de Apel București a dispus condamnarea  lui Anghel Iulian Daniel, la data comiterii faptei agent de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Poliția Municipiului Călărași, Biroul Rutier, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani.

De asemenea, instanța a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară,  interzicerea dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa funcția de agent de poliție pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Advertisement

Hotărârea este definitivă.

În fapt, la data de 09.02.2014 Anghel Iulian Daniel – agent de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Poliția Mun. Călărași, Biroul Rutier – aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe timp de noapte, în mun. Călărași, împreună cu un alt agent de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Urban Călărași, a procedat la oprirea în trafic și testarea cu aparatul Alcool test din dotare, a conducătorilor auto ce se deplasau pe drumurile publice.

După depistarea conducătorului auto N.L., i-a solicitat acestuia să prezinte documentele de identitate și cele ale autovehiculului și i-a adus la cunoștință faptul că urmează să fie testat cu aparatul Alcool test.

Conducătorul auto a refuzat să se legitimeze și să fie condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

Ulterior, după conducerea acestuia la sediul Poliției Mun. Călărași în vederea cercetărilor, conducătorul auto a părăsit sediul Biroului Rutier Călărași, fără a fi sancționat contravențional și fără să se ia vreo altă măsură legală față de acesta.

Advertisement

Cauza s-a constituit ca urmare a sesizării din oficiu de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Călărași, care au desfășurat activități de urmărire penală în baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz.

 

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Advertisement
Advertisement

Breaking News

Călin Georgescu trimis în judecată pentru promovarea unor personalități care au comis genocid

București, 2 iulie 2025 – Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv promovarea în public a cultului unor persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, crime contra umanității și crime de război, conform Ordonanței de Urgență nr. 31/2002.

Acuzațiile vin în contextul în care Georgescu a reprodus, într-o emisiune la Realitatea TV, un citat al fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, considerat de autorități drept promovare a ideilor legionare. De asemenea, acesta este cercetat pentru alte infracțiuni grave, printre care tentativa de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și inițierea sau sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

Georgescu, care a fost sub control judiciar din 26 februarie 2025, cu interdicții de a părăsi țara și de a posta conținut extremist pe rețelele sociale, a fost inculpat oficial pe 27 iunie 2025. Potrivit surselor judiciare, trimiterea în judecată era așteptată până la finalul săptămânii trecute, iar astăzi, 2 iulie, dosarul a fost înaintat instanței.

Acuzațiile reflectă o anchetă amplă, care include și alte persoane din anturajul lui Georgescu, cinci dintre susținătorii săi fiind deja trimiși în judecată în luna martie pentru infracțiuni similare, inclusiv incitare la violență și promovarea ideologiilor fasciste.

Advertisement

Autoritățile continuă să monitorizeze cazul, iar procesul lui Călin Georgescu este așteptat să aducă noi dezvăluiri privind activitățile și declarațiile sale controversate.

Continue Reading

Breaking News

Călărași: Nivelul Dunării în scădere accentuată – Pompele ANIF de la Modelu, în pericol să rămână pe uscat

Situație critică pe Dunăre în județul Călărași. Nivelul fluviului continuă să scadă alarmant în ultimele zile, iar prognozele hidrologice indică valori și mai mici în perioada imediat următoare. Conform datelor publicate de Apele Române, astăzi, la stația hidrometrică Călărași, cota Dunării a atins ‑71 cm, înregistrând o scădere de 2 cm față de ziua precedentă.

Prognozele indică faptul că până sâmbătă, 5 iulie, nivelul ar putea ajunge la ‑88 cm – o valoare critică ce riscă să lase pompele de irigații ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) pe uscat, mai ales în zona Modelu, una dintre primele afectate în astfel de situații.

“Modelu este prima stație unde pompele ar putea deveni nefuncționale din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Fără intervenții rapide, există riscul pierderii capacității de irigare într-o perioadă agricolă esențială,” au transmis surse din cadrul ANIF.

Precedente îngrijorătoare

Advertisement

În urmă cu doi ani, în aceeași perioadă, nivelul la Pietroiu a atins ‑159 cm, una dintre cele mai joase cote înregistrate vreodată. În prezent, Pietroiu se află la ‑65 cm, însă trendul descendent ar putea readuce acea situație extremă. Stațiile de la Chirnogi (zona Jihan) sunt și ele vulnerabile, iar în lipsa precipitațiilor consistente, Dunărea nu își va reveni prea curând.

Debitul Dunării sub medie

Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) este de aproximativ 2350 m³/s – de peste 2,5 ori mai mic decât media multianuală a lunii iunie, care este de 6400 m³/s. Tendința este de stagnare sau scădere ușoară pe tot parcursul primei săptămâni din iulie.

Impact agricol major

Scăderea nivelului Dunării afectează direct capacitatea de irigare a terenurilor agricole din lunca fluviului, în plin sezon de cultură. Fermierii din județ avertizează că orice întrerupere a sistemului de irigații ar putea compromite recolta de porumb, floarea-soarelui și legume de sezon.

Advertisement

Continue Reading

Breaking News

Traian Băsescu își recâștigă beneficiile de fost președinte: decizie istorică a C.C.R.

Pe 1 iulie 2025, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, conform unor surse, restituirea drepturilor și beneficiilor de fost președinte al României lui Traian Băsescu, pierdute în urma deciziei din 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a confirmat colaborarea sa cu fosta Securitate. Această decizie a dus la retragerea privilegiilor prevăzute de Legea nr. 406/2001, inclusiv locuința de protocol, indemnizația lunară, paza și protecția SPP și folosința unui autoturism.

Decizia CCR, raportată de Antena 3 CNN, vine ca urmare a contestației formulate de Traian Băsescu, care a argumentat că aplicarea legii în cazul său a fost neconstituțională. Hotărârea CCR ar permite fostului președinte să beneficieze din nou de drepturile acordate foștilor șefi de stat, conform legii menționate. Aceasta include:

  • Folosința gratuită a unei locuințe de protocol, cu un spațiu destinat cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar.

  • O indemnizație lunară echivalentă cu 75% din indemnizația președintelui în exercițiu.

  • Pază și protecție asigurate de Serviciul de Protecție și Pază (SPP), precum și folosința unui autoturism.

Această decizie marchează o schimbare semnificativă în situația juridică a lui Traian Băsescu, care a contestat constant verdictul privind colaborarea sa cu Securitatea și pierderea privilegiilor asociate statutului de fost președinte.

Advertisement
Continue Reading