Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp
În ziua de Florii, România a fost surprinsă de două cutremure, care s-au resimțit în Vrancea și în Oltenia.
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe scara Richter a avut loc în județul Vrancea, la ora 6:43, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul a fost înregistrat la o adâncime de 90 de kilometri și s-a produs în apropierea mai multor orașe, printre care se numără: Focșani la 43 de kilometri vest, Buzău la 64 de kilometri nord, Sfântu-Gheorghe la 68 de kilometri est, Brașov la 80 de kilometri est, Bacău la 97 de kilometri sud, Ploiești la 97 de kilometri nord-est și Bârlad la 98 de kilometri sud-vest.
În cursul serii, la ora 20:02:26, ora locală a României, un alt seism slab, cu magnitudinea de 2,5 pe scara Richter, a avut loc în regiunea Oltenia, Gorj, la o adâncime de 11,7 kilometri.
Din prima zi a lunii aprilie și până în prezent, în România au avut loc 29 de cutremure, cu intensități cuprinse între 2 și 3,9 pe scara Richter.
În 2023, cea mai semnificativă mișcare tectonică din România a avut loc pe 14 februarie, în județul Gorj, cu o magnitudine de 5,7 pe scara Richter și la o adâncime de 6,3 kilometri.