Connect with us

Știri

Șoferii din județul Călărași: fără permis, beți sau drogați la volan. Trei bărbați s-au ales cu dosare penale

Published

on

Polițiștii rutieri de pe raza județului Călărași au întocmit trei dosare penale în perioada 8-9 aprilie pentru șoferi care au pus în pericol traficul rutier printr-un comportament iresponsabil. E vorba de trei bărbați, unul de 38 de ani, iar ceilalți de 55 și 52 de ani, potrivit unui comunicat de presă. 

Dosar penal întocmit pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive

Primul șofer în vârstă de 38 de ani a fost oprit pentru control pe 8 aprilie, în jurul orei 17:10, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași. După un rezultat negativ la etilotest, la un test antidrog au reieșit indici cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Poliția menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Advertisement

Dosar penal întocmit pentru conducere fără permis

În aceeași zi, în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au oprit alt autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani din localitatea Curcani, județul Călărași, fără permis de conducere. 

Șoferul a prezentat un permis de conducere provizoriu emis de autoritățile engleze, iar în urma verificării acestuia în bazele de date, a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Dosar penal întocmit pentru conducere sub influența alcoolului 

Pe 9 aprilie, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au oprit un șofer în vârstă de 52 de ani. În urma controlului, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Advertisement
Advertisement