Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 14°C | Anul XI Nr. 536

Știri

Un tânăr de 26 de ani cu documente false la volanul unui camion supraîncărcat s-a ales cu dosar penal și 20.000 de lei amendă

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Un șofer de TIR care se afla la volanul unui camion supraîncărcat cu materiale de construcții, fără autorizație, a fost oprit pe autostrada A2 București – Cernavodă și a fost amendat cu 20.000 de lei. Pe numele acestuia a fost deschis și un dosar penal, după ce a prezentat polițiștilor acte falsificate care dovedeau că transportă o cantitate mai mică decât cea cu care erau încărcate remorcile pe care le tracta, potrivit news.ro 

Șoferul din județul Brăila, în vârstă de 26 de ani, a fost oprit marți de către polițiștii din cadrul Brigăzii Autostrăzi – Biroul de Poliție pe A2 București – Cernavodă, în timp ce tracta două semiremorci modulare. 

Documentul electronic de import pe care l-a prezentat polițiștilor avea ștampila unei autorități vamale, însă era ilizibilă. De asemenea, cantitățile mari de materiale de construcții pe care le transporta au trezit suspiciuni printre polițiști în timpul controlului, dat fiind faptul că nu păreau conforme cu realitatea. 

Advertisement

”Poliţiştii au efectuat verificări şi în interiorul autoutilitarei, descoperind alte trei documente ce prezentau ştampila conformă, având acelaşi conţinut, dar greutăţi diferite faţă de cele prezentate de către acesta. Totodată, poliţiştii au constatat faptul că şoferul efectuează transport rutier de mărfuri, având depăşită limita masei totale autorizate, fără a deţine o autorizaţie specială de transport”, a transmis Poliţia Călăraşi, citată de news.ro

Astfel, tânărul s-a ales cu o amendă în valoare de 20.000 de lei pentru depășirea masei totale, iar polițiștii i-au reținut și plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Din cauză că a prezentat documente falsificate, șoferul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Daria, fetița care a învins focul. După luni grele de suferință, a ieșit din spital și zâmbește din nou! Astăzi este ziua ei

Published

on

Daria, copila care a trecut printr-un incendiu ce a cutremurat Călărașiul, a ieșit în sfârșit din spital. Trupul i-a fost rănit, dar sufletul ei a rămas plin de lumină, curaj și iubire.

A luptat zi de zi, alături de medici dedicați și de familie. Fratele ei, mătușa, unchiul și cei care nu au încetat nicio clipă să creadă în ea au fost mereu acolo. Marinela Voivozeanu, cea care a transmis vestea, a scris că Daria este „un copil fragil, dar cu o putere pe care puțini adulți o pot cuprinde”.

După luni de durere, tratamente și rugăciuni, Daria s-a întors acasă. A trecut prin foc, dar nu și-a pierdut zâmbetul. A devenit un simbol al credinței și al puterii care vindecă.

Astăzi este ziua ei de naștere. „La mulți ani, Daria Mihaela! Ai trecut prin multe. E timpul să te bucuri”, a scris Marinela Voivozeanu, într-un mesaj plin de emoție, însoțit de o fotografie în care Daria ține un buchet de flori și un zâmbet curat, ca o nouă viață.

Advertisement

Daria nu mai este doar o supraviețuitoare, ci dovada vie că dragostea, credința și speranța pot învinge orice durere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Diana Șoșoacă, de la Călărași direct la… psihiatrie! Procurorii vor 30 de zile de „relaxare” pentru șefa SOS

Published

on

Diana Șoșoacă a mai bifat un episod spectaculos. Chemată la Parchetul General, europarlamentara a aflat că procurorii cer efectuarea unei expertize psihiatrice. Dacă refuză, riscă 30 de zile într-un spital de psihiatrie.

Chemată la audieri, Șoșoacă a fost primită cu aplauze, flori și rugăciuni de susținătorii ei, veniți din toate colțurile țării. Câțiva chiar s-au rugat cu voce tare:
„Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău…”

„Mă amenințați?”

Diana Șoșoacă a reacționat imediat:
„Mi s-a cerut să-mi dau acordul pentru expertiza psihiatrică. Dacă nu, mă bagă 30 de zile la spital! Cu forța! Eu am întrebat: mă amenințați?”

Coincidență sau nu, chiar înainte de această audiere, Diana Șoșoacă a fost în Călărași, la piață, cumpărând verdeață, salată și ceapă.

Unii spun că și-a pregătit din timp „meniul de internare”. Alții glumesc că a fost doar o vizită de recunoaștere, înainte de drumul spre secția de psihiatrie.

Advertisement

Susținătorii ei s-au arătat scandalizați. Unul dintre ei, foarte vocal, a spus:
„Doamna Șoșoacă e în facultățile mintale, nu-i nebună! Eu cred că e o glumă, dom’le, o glumă!”

Un altul, pus pe glume, a continuat:
„În 35 de ani, câți au ajuns la spital de psihiatrie? Unul! Restul? În Dubai, liberi și fără treabă!”

Ziua ei de naștere, în avans

Cum Diana Șoșoacă împlinește săptămâna viitoare 50 de ani, fanii i-au adus flori și i-au cântat „La mulți ani” direct pe treptele Parchetului.

„Văd că vă distreză ziua mea”, a spus Șoșoacă râzând, în timp ce își filma susținătorii pentru un nou live viral.

Dacă procurorii își vor menține cererea, Șoșoacă riscă să își petreacă aniversarea nu la Bruxelles, ci la psihiatrie.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

UPDATE / Primele imagini cu șoferul din Germania care transporta cadavrul mamei pe A2. Acesta a explicat tot la audieri „Era prea scump, voiam doar să o duc acasă”

Published

on

Apar detalii incredibile în cazul accidentului de pe Autostrada A2, produs vineri dimineață, 7 noiembrie, în apropiere de Lehliu-Gară. Bărbatul aflat la volanul mașinii în care polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al unei femei de 83 de ani a vorbit cu reporterii prezenți la fața locului.

Germanul a recunoscut că femeia decedată era mama lui și că o transporta din România către Berlin, cu intenția de a organiza acolo înmormântarea. Spune că nu și-a permis costurile unei firme specializate, care i-ar fi cerut 3.800 de euro pentru repatriere.

„Voiam doar să merg la Berlin și să fac toate formalitățile acolo. Acum e foarte scump. O să discut cu asigurarea mea, poate acoperă costurile”, a declarat bărbatul în dialogul cu reporterul.

Șoferul conducea un Daihatsu Terios Top, iar potrivit anchetei preliminare, mașina a fost implicată în coliziunea de la ieșirea dintr-o benzinărie. În urma impactului, autoritățile au constatat că femeia de pe bancheta din spate era moartă de mai multe ore.

Germanul a trecut granița cu autoturismul fără să atragă suspiciuni, profitând de noile condiții din spațiul Schengen, care nu impun verificări detaliate la frontieră.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading