Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp
Evoluţia principalelor fenomene demografice, în luna ianuarie 2024, la nivelul judeţului Călăraşi
Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural
Luna ianuarie 2024, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului născuţilor-vii, al deceselor generale, de scăderea numărului căsătoriilor, al divorţurilor şi de menţinerea la acelaşi nivel al numărului deceselor sub 1 an.
În luna ianuarie 2024 s-au născut 194 copii, cu 41 mai mulţi comparativ cu luna precedentă.
Numărul persoanelor care au decedat în luna ianuarie 2024 a fost de 442, cu 58 decese mai multe faţă de luna anterioară.
Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ de -248 persoane în luna ianuarie 2024.
În luna ianuarie 2024 nu s-au înregistrat decese sub 1 an.
Comparativ cu luna ianuarie 2023, în luna ianuarie 2024 numărul născuţilor-vii s-a menţinut la acelaşi nivel.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, numărul deceselor generale a crescut cu 28.
Numărul deceselor sub 1 an a scăzut cu 1 faţǎ de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.
Nupţialitate şi divorţialitate
În luna ianuarie 2024, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 38 căsătorii, mai puţine cu 11 comparativ cu luna precedentă şi 1 divorţ, divorţurile fiind mai puţine cu 31 faţǎ de luna decembrie 2023.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în luna ianuarie 2024, s-au înregistrat cu 10 căsătorii mai puţine.
Numărul divorţurilor faţă de luna ianuarie 2023 a fost mai mic cu 2.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.